sambata, 16.01.2021
"Nu am văzut niciodată aşa ceva", a spus Carla del Ponte, fost procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi Rwanda, care a cerut ca cei responsabili să fie aduşi în faţa justiţiei.
Prăbuşirea avionului malaisian în Ucraina, doborât de o rachetă într-o zonă controlată de separatiştii proruşi, ar putea fi comparată cu o "crimă de război", a declarat comisarul ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay. "Această încălcare a legislaţiei internaţionale, ţinând cont de circumstanţe, s-ar putea compara cu o crimă de război", a spus Pillay într-un comunicat publicat ieri. "Totul se va face" pentru ca aceia responsabili de această dramă, "oricine ar fi ei, să fie aduşi în faţa justiţiei", a subliniat ea. "Este imperativ ca o anchetă rapidă, minuţioasă, eficace şi independentă să poată fi efectuată cu privire la acest eveniment", a adăugat comisarul, în prezentarea unui nou raport privind situaţia din Ucraina de la jumătatea lunii iunie până la jumătatea lui iulie.
Carla Del Ponte, fost procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi Rwanda, în prezent membră a Comisiei independente de anchetă a ONU privind violenţele din Siria, apreciază că nu există nici o îndoială. "Este cu siguranţă o crimă de război. Este un act de război care este incredibil, nu am văzut niciodată aşa ceva", a declarat ea ieri, pentru un post de radio elveţian. "Este absolut necesar să fie realizată o anchetă şi mai ales ca responsabilii să fie aduşi în faţa justiţiei", a precizat Del Ponte.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat săptămâna trecută că, în opinia sa, luptele din Ucraina consituie o situaţie de război civil, ceea ce permite urmărirea în justiţie a autorilor unor încălcări grave ale dreptului internaţional precum crimele de război, în special în faţa unor tribunale penale internaţionale.
Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova. Kievul şi occidentalii i-au acuzat pe separatişti şi pe protectorii lor de la Kremlin că sunt responsabili de această catastrofă.
Decriptarea cutiilor negre ale avionului malaysian prăbuşit în Ucraina confirmă că tragedia s-a produs în urma unei depresurizări provocate de explozia unei rachete, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean de Securitate Naţională şi Apărare (SNBO). "Experţii comisiei responsabile cu elucidarea circumstanţelor prăbuşirii Boeingului 777 au informat că datele înregistratoarelor de bord indică faptul că prăbuşirea avionului a fost provocată de o depresurizare cauzată de schije de rachetă", a afirmat purtătorul de cuvânt al SNBO, Andrei Lissenko.
Cutiile negre ale avionului au fost transmise experţilor de la Biroul britanic de anchetă privind accidentele aeriene (AAIB), pentru a fi decriptate.
Tot ieri, ONU a denunţat utilizarea de armament greu în zone rezidenţiale de către separatiştii proruşi, dar şi de către armata ucraineană, într-un raport în care se vorbeşte despre moartea a cel puţin 1.100 de persoane în confruntările din estul Ucrainei de la mijlocul lunii aprilie. "Informaţiile despre intensificarea luptelor în regiunile Doneţk şi Lugansk sunt extrem de alarmante, în contextul în care cele două părţi folosesc în zone rezidenţiale armament greu, cum ar fi artilerie, tancuri, rachete", a spus Navi Pillay. "Cel puţin 1.129 de persoane au fost ucise, iar alte 3.442 rănite" de la lansarea de către Kiev a "operaţiunii antiteroriste" împotriva separatiştilor proruşi la mijlocul lunii aprilie.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
-11 grade la ora 19 în municipiul Iași. La Bârnova e și mai frig, -13 grade
Marea Britanie impune și carantină, indiferent de rezultatul testului COVID
Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
Iașul, pe locul 3 în preferințele călătoriilor pentru români în 2020
Astronomii au surprins „în direct” moartea unei galaxii aflate la 9 miliarde de ani lumină
Funeriu a câștigat procesul cu sindicatele, după ce le-a denumit „structuri cvasi-mafiote“
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
Bilanț COVID, 16 ianuarie: 3.218 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 66 de decese
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu încasa cel mai mic salariu de președinte din lume
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
VIDEO S-a dat cu capul de dulap ca să scape de polițiști și a fost făcut K.O de un televizor
Elevi înșelați cu burse online: li se cerea 100 de lei ca să primească 3.600
Cum poate fi ocolit orașul Podu Iloaiei cu mașina? Se lucrează la două variante
De ce trebuie să se vaccineze bolnavii de diabet. Argumentele specialiștilor
Coiful de sute de mii de euro descoperit în Siret, predat cu poliția pentru restaurare
Motivele unor profesori care cred în eficiența vaccinului, dar consideră că trebuie să mai aștepte
Fata şi-a chemat "peştii" ca să pice în plasa poliţiştilor. Au fost încătușați imediat
La Iaşi a început etapa a II-a în centrele rezidenţiale. "Poate vaccinul ăsta mă face să zbor!"
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Ce a păţit Chiştoc după ce i s-a pus pata pe doi poliţişti de pe peronul gării
Decizie de afaceri inedită a omului de afaceri Cristin Zămosteanu
Interlopul Bogdan Corduneanu s-a băgat arbitru şi între fetele de la videochat
Filarmonica Iași revine LIVE în sălile de concerte. Ce spectacole au fost pregătite
Apel către tinerii artişti români. Vor face parte dintr-o echipă internațională
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.