Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

ONU, Israelul şi politica externă românească

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Mult mai gravă decât pierderea competiţiei pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU este inconsistenţa şi lipsa de perspectivă strategică a politicii noastre externe.

Pierderea competiţiei pentru ocuparea unui loc de membru non-permanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru perioada 2020-2021, în favoarea Estoniei a stârnit o mică furtună la Bucureşti. Au fost două runde de alegeri, pentru că pentru câştigarea poziţiei este nevoie de o majoritate de două treimi, adică de minimum 129 de voturi. În prima rundă scorul a fost de 111 la 78 în favoarea Estoniei, în cea de-a doua estonienii au obţinut 132 de voturi în timp ce România doar 58. Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, Dan Barna, Rareş Bogdan i-au acuzat pe Teodor Meleşcanu, Viorica Dăncilă, PSD în general, pentru acest eşec. Victor Ponta de o manieră explicită şi Klaus Iohannis, într-o formulă indirectă, dar destul de transparentă, au apreciat că anunţul privind posibila mutare a ambasadei noastre de la Tel Aviv la Ierusalim a cântărit greu la tranşarea competiţiei.

Într-adevăr, majoritatea observatorilor înclină să le dea dreptate. Probabil că am pierdut astfel voturile multor ţări islamice. Totuşi, nu a fost singurul factor care a contat. Au mai fost şi altele, de pildă prestigiul Estoniei, una din ţările cu cele mai avansate economii digitale din lume şi cu o administraţie în întregime digitalizată. Probabil a mai contat şi faptul că dacă România a mai fost anterior membru în Consiliul de Securitate, de patru ori, pentru Estonia era o premieră. Un element interesant este acela că doar pentru locul alocat Europei de Est a fost o competiţie, pentru celelalte regiuni votul a fost doar o simplă formalitate, cu câte un singur candidat pe loc. Apoi, Estonia a investit mult în această campanie, nu doar financiar, ci şi în plan diplomatic. De pildă a făcut lobby pe lângă Moscova, un preţ pe care unii se întreabă dacă chiar trebuia plătit având în vedere comportamentul agresiv al Rusiei care este responsabilă pentru multe atacuri cibernetice şi alte acţiuni destabilizatoare. Oricum, nu este deloc sigur că, şi dacă nu ar fi existat discuţiile privitoare la mutarea ambasadei la Ierusalim, România nu ar fi pierdut în competiţia de la ONU.

Cu toate acestea, desigur, eşecul este regretabil. Numai că dezbaterea de la noi nu ar trebui să se concentreze doar pe atacarea unor vinovaţi individuali precum Meleşcanu, Viorica Dăncilă sau Dragnea. Problemele politicii noastre externe sunt de natură structurală şi sunt de lungă durată. După cum nu trebuie supralicitată influenţa poziţiei din Consiliul de Securitate, pe care am pierdut-o. ONU este o organizaţie notorie pentru clientelism, partizanate, uneori ruşinoase, şi o birocraţie excesivă, scumpă şi ineficientă. Este suficient să spunem că la un moment dat Libia, condusă atunci de Gaddafi, a deţinut preşedinţia Comisiei pentru Drepturile Omului. Sau faptul că Statele Unite şi Israelul au decis să se retragă dintr-una din cele mai cunoscute instituţii ONU, e vorba de UNESCO, pe care au acuzat-o de poziţionări flagrante "anti-Israel".

În plus, într-o lume în care s-a intrat într-o competiţie geopolitică explicită, în care America şi, în cele mai multe cazuri, ţările occidentale, pe de o parte, şi Rusia şi China, pe de alta, au poziţii fundamental opuse, Consiliul de Securitate, singura instanţă ale cărei rezoluţii sunt obligatorii, este practic blocat atunci când este vorba cu adevărat de decizii majore. Rusia şi China au blocat sistematic, prin veto, orice rezoluţii pe care nu le agreau care vizau situaţii de criză precum cele din Venezuela, Siria sau Iran. Aşa că între o prezenţă pur formală, fără o relevanţă specială, timp de doi ani, în Consiliul de Securitate şi posibila exploatare a unei relaţii speciale cu Israelul şi consolidarea unor legături privilegiate în mediile politice şi de afaceri din Statele Unite, a doua variantă este de preferat. Cu condiţia să ştim să o facem!

MAE are aerul unei instituţii prăfuite, prizoniera unor inerţii birocratice, cu puţine iniţiative diplomatice. Sunt şi excepţii, desigur, dar de exemplu iniţiativele comune cu alte ministere de profil economic pentru promovarea afacerilor româneşti pe plan internaţional sunt extrem de anemice. În plus, şi aici e vina mai generală a diferitelor guverne în ansamblu, resursele alocate pe această direcţie sunt cu totul insuficiente. De pildă, la Shanghai, oraş care găzduieşte târguri importante din Asia, un cap de pod important pentru imensa piaţă chinezească, în timp ce România are un singur reprezentant comercial, Polonia are opt.

Apartenenţa la UE a dus în general, cu câteva excepţii, la neglijarea altor destinaţii şi misiuni diplomatice. Ceea ce este o mare greşeală. Klaus Iohannis are meritul de a fi ales câţiva ambasadori remarcabili, cum ar fi Luca Niculescu la Paris şi Emil Hurezeanu la Berlin. Însă, dincolo de asta nu sunt prea multe alte lucruri de menţionat. Iar fără suportul unui aparat profesionist eficient în MAE şi fără resurse suficiente, imaginea României în exterior rămâne în continuare una ternă, lipsită de impact real. În plus, sunt şi destule cazuri în care iniţiative venite de la misiunile noastre din exterior, posibil interesante, se lovesc de indolenţa aparatului de la Bucureşti.

În ceea ce îl priveşte pe preşedinte, prestaţia acestuia în primul mandat s-a limitat, cu excepţia unor prezenţe în Statele Unite, la participarea la reuniunile la vârf ale Consiliului European. Ceea ce este, trebuie să recunoaştem, totuşi foarte puţin. Nici măcar în interiorul Uniunii Europene nu am reuşit să consolidăm nişte legături privilegiate cu alte state membre pentru promovarea unor interese comune. Am rămas cam în afara tuturor acestor reţele şi coagulări de interese. Aşa că singura opţiune a rămas aceea de a ne ralia cuminte, mai ales în ultima vreme, în special la poziţiile adoptate la Berlin. O expresie a acestei stări de fapt, dar şi a deprimantei lipse de coordonare de pe flancul estic între ţări îngrijorate, toate, de agresivitatea Rusiei, este aceea că pentru locul acordat Europei de Est au intrat în competiţie Estonia si România. Ar fi fost probabil mai bine pentru toată lumea să aibă loc în prealabil o negociere în grupul acestor ţări.

Un alt eşec al politicii noastre externe este situaţia din Republica Moldova. Pentru că deşi este destul de limpede că rolul dominant în gestionarea unei situaţii extrem de complicate îl joacă alţi actori geopolitici (oricum Moscova nici nu ia în consideraţie ţări ca România, pe care le consideră "jucători minori", decât dacă se află în sfera sa de influenţă), am fi putut să contăm mai mult dacă am fi avut la Chişinău o influenţă politică şi mediatică mai consistentă şi mai ales dacă am avea o expertiză serioasă în domeniu. Pentru că astfel am putea fi utili în relaţia cu puterile occidentale implicate în zonă. Din acest punct de vedere polonezii stau mult mai bine, poate chiar şi ungurii. Lucrurile astea contează în situaţii de criză precum cea la care asistăm în prezent la Chişinău. Or, miza este enormă. Dacă Rusia preia total controlul asupra Republicii Moldova ne trezim într-o realitate geopolitică serios schimbată, în rău, pe frontiera de est a ţării şi cu o creştere a potenţialului de destabilizare externă, un domeniu în care Kremlinul excelează, după cum vedem şi prin alte părţi, de pildă în ţările baltice.

Toate aceste lucruri trebuie privite într-un context în care am ieşit din perioada de stabilitate. Nu mai exista certitudinile de acum câţiva ani. Asistăm la turbulenţe geopolitice care pot duce la evoluţii din cele mai neaşteptate, cel mai probabil nocive în ceea ce ne priveşte, la modificări de sferă de influenţă sau chiar de reconfigurări de graniţe, aşa cum s-a întâmplat în anii 1990. Şi, din nou, e greu să fii optimist, dacă te uiţi la maniera în care este gestionată la Bucureşti politica externă, atunci când te întrebi dacă vom fi în stare să facem faţă provocărilor create de deteriorarea substanţială a relaţiilor transatlantice. Pentru ţări ca România şi Polonia, relaţia cu America e vitală în planul securităţii. Însă, aşa cum arată lucrurile în acest moment, vor exista foarte probabil în viitor presiuni din interiorul UE pentru adoptarea unor poziţii, promovate de pildă de Franţa sau Germania, care vor intra în conflict deschis cu Washingtonul. Ceea ce ne va pune în situaţii delicate în care va trebui să decidem dacă ne raliem la aceste de poziţii sau le rejectăm. Iar legăturile privilegiate destul de transparente întreţinute de liberali cu Berlinul şi cele ale USR Plus cu Parisul vor complica desigur, suplimentar, lucrurile dacă cele două partide vor fi puse în astfel de situaţii.

Ar fi bine dacă eşecul de la ONU ne va pune în situaţia de a reanaliza pe fond problemele, carenţele majore, din politica noastră externă. Şi de a stabili, cu toate forţele politice relevante la un loc, poziţii comune măcar pe câteva domenii fundamentale, de interes naţional, cum ar fi abordări pe relaţia transatlantică, de pildă chestiunea armatei comune europene, sau chiar unele în care există divergenţe semnificative între Germania şi Franţa. Dar probabil că astfel de asteptări sunt nerealiste.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri