Opera Iași, mutată în clădirea renovată a cinematografului Republica
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

Opera Iași, mutată în clădirea renovată a cinematografului Republica

GALERIE
opera iasi
  • opera iasi
- +

Primarul Chirica a declarat ieri că se lucrează la un proiect cu Ministerul Culturii. Până acum se discuta de varianta unui sediu nou, în zona Elena Doamna. "Acolo sunt peste 16 proprietari intersectaţi cu noi şi e de ajuns unul să fie într-o situaţie mai dificilă şi îţi dau toate planurile peste cap", explică primarul de ce e mai bună varianta cu Cinema Republica

Primarul Mihai Chirica a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că are în vedere renovarea Cinematografului Tineretului şi faptul că Opera din Iaşi ar putea fi găzduită, după renovare, de către actuala clădire a Cinematografului Republica (Trianon), reabilitarea urmând să se facă după toate criteriile cerute de către Operă. Astfel, potrivit edilului, s-a constituit deja un grup de lucru la Ministerul Culturii în acest sens, menţionând însă că nu s-a renunţat nici la vechea locaţie. Edilul a subliniat că soluţia de a recondiţiona vechea sală de spectacole de la Cinema Republica ar putea fi mai simplă şi realizată într-un timp mai scurt, având în vedere că la spaţiul de la Hotel Europa sunt peste 16 proprietari care ar putea crea dificultăţi.

"Mai jos de această clădire este clădirea Trianon, fostul Cinematograf Republica, care, de asemenea, nu a fost un cinematograf, ci o clădire de spectacole, aflată acum documentaţia la Ministerul Culturii unde sperăm să găsim finanţare pentru înfiinţarea unei clădiri pentru Operă, după toate criteriile pe care le propune Opera. Prin urmare, după Palatul Braunstein, care este în curs de finalizare şi în acest an o să reuşim să facem activităţi acolo, avem în spatele nostru fostul Cinematograf Tineretului, care va deveni clădirea Bragadiru, şi Cinematograful Trianon care va deveni clădire de operă. Prin urmare, credem că reuşim în acest fel să întregim tot aspectul cultural şi istoric al străzii Lăpuşneanu, alături de celelalte clădiri reprezentative", a precizat Mihai Chirica.

Conform primarului Chirica, demersurile pentru transformarea Cinema Republica în clădire pentru Operă au început deja. "Deja s-a numit un colectiv de lucru din partea Ministerului Culturii, este doamna Cojan care se ocupă şi am discutat personal despre acest lucru. Titular de proiect este Ministerul Culturii, împreună cu Primăria Iaşi şi credem că vom găsi o soluţie mult mai rapidă decât părea la prima vedere, construirea unei opere noi. Avem în vedere şi amplasarea vizavi de Europa, dar acolo sunt peste 16 proprietari intersectaţi cu noi şi e de ajuns unul să fie într-o situaţie mai dificilă şi îţi dau toate planurile peste cap", a precizat edilul.

Primarul Iaşului precizează că o clădire nouă pentru Operă s-ar putea duce până în suma de 15 milioane de euro, iar renovarea Cinema Republica ar putea face câteva economii. "Sperăm să facem o operă nouă până în suma de 15 milioane de euro. Doar reabilitarea Palatului Culturii a costat peste 20 de milioane de euro, deci credem că vom reuşi să ne încadrăm în această sumă pe care ne-a propus-o Ministerul Culturii şi chiar să economisim din bani", a precizat Chirica. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Nicolae GRECU

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

pr. Constantin STURZU

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

La plimbare pe axa culturală (1)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (1)

Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.