Astăzi, însă, mai 2022, ne aflăm într-un moment în care statele contează foarte tare, iar acolo unde nu există această chimie, ele sunt împinse în joc ignorând indivizii. Asta s-a întâmplat, practic, cu Rusia, în mic – oricât de mult va fi sperat Vestul european la o alianţă geopolitică cu ea. „În mic”: pentru că în mare va fi pusă problema Chinei.

Ca să înţelegem ce înseamnă toate acestea, trebuie să ne uităm câţiva ani înapoi, pentru a observa cum s-au pregătit unele state pentru confruntarea geopolitică din deceniile viitoare:

în 2018, preşedintele chinez Xi Jinping modifică Constituţia şi devine preşedinte pe viaţă; în iunie 2020, Vladimir Putin modifică Constituţia şi poate fi preşedinte până în anul 2036; însuşi Recep Erdoğan, după eşuarea puciului, şi-a terciuit adversarii şi poate sta preşedinte pe viaţă.

Mişcarea celor trei sângeroşi autocraţi nu ţine numai de voinţa de putere specifică rasei umane în general, ci are, în acest context un scop practic:
înainte de confruntare şi, mai ales, în timpul ei, eficienţa e dată de continuitatea leadershipului şi, mai ales, de rapiditatea cu care se iau deciziile, fără prea multă consultare şi pierdere de vreme cu indivizii care alcătuiesc statul; statul devine, în cele trei cazuri, un singur om – mecanismele şi instituţiile nu au decât a se supune potrivit unei discipline de tip militarist.

S-o recunoaştem: e un mare avantaj practic, în contextul de luptă pe care-l trăim. Cu o observaţie esenţială: depinde pentru cine duci lupta. Pentru statul ca adunare de oameni liberi sau pentru statul ca turmă, aflat la dispoziţia celui care-o hrăneşte şi foloseşte?
Ca exemplu pasager, merită să amintim aici viteza cu care China, în scop demonstrativ, a construit în pandemie de la zero un spital cu 1.000 de paturi în numai 7 zile; într-o ţară democratică şi liberală, acest lucru ar fi fost imposibil tocmai datorită legislaţiei care acordă dreptul oricărei companii de a concura pentru o asemenea comandă.

E, în această dificultate de-a decide rapid, mecanismul antidespotic pe care societatea în care trăim şi l-a creat împotriva autocraţiei şi totalitarismului:
e povara – dulce – a democraţiei, pe care în momentele dificile trebuie să o optimizăm prin alianţe puternice în jurul acestei valori: pe care, dacă o pierdem, e greu de crezut că o vom mai recupera vreodată. Exemplul precedent – căderea comunismului – e irelevant în lumea care va urma: el a fost posibil, atunci, tocmai datorită preexistenţei unei alianţe puternice care dovedise deja şi lupta pentru libertatea individuală ca piatră de temelie a societăţii. Azi nu ştim cum vor evolua lucrurile peste, să zicem, încă 30 de ani – cât s-au scurs de atunci încoace.

Dar dacă vrem ca democraţia să arate aşa cum încă înţelegem azi, avem de făcut un lucru esenţial:
de transmis mai departe mecanismele de psihologie socială şi alea două-trei valori netranzacţionabile pe care stă o democraţie autentică, unei generaţii cu creierii prăjiţi de TikTok, care riscă să penduleze între un consumerism tenace şi superficial şi degringolada psiho-socială care o face să caute din ochi orice cauză care i-ar da un sens şi să o îmbrăţişeze fără să ştie foarte precis ce face de fapt.

Asta înseamnă, adică, să readucem la suprafaţa societăţii marile cărţi, morala, marile modele şi marile idei care au creat-o – astfel încât, reînţelegându-se pe sine însăşi, să mai poată străbate firesc încă un ciclu istoric, cum e cel în care tocmai intrăm.

Nu, nu e de la sine înţeles că e uşoară, bună şi lăsată de la Dumnezeu: în vremuri de genul ăsta, autocraţiile par a fi avantajate prin rapiditatea cu care iau decizii şi prin unitatea de acţiune de tip militarist: de aia s-au şi făcut dictatori de facto pe viaţă şi Jinping şi Putin şi Erdogan.

E singurul text (v. În primul comentariu) pe care-l preiau integral din CRONICI (care sunt exclusiv print) – fiind editorialul de număr. Însă voi reveni pe cursdeguvernare cu niste fragmente sau rezumate din cele mai relevante analize si interviuri, măcar de poftăJ) – cine ştie, poate că nevoia de-a rămâne lucizi şi de-a aduna prezentul pentru a-l confrunta într-o zi cu viitorul creşte de la o zi la alta.

(Textul de mai sus e preluarea integrală a editorialului de număr din revista – exclusiv print – CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 86. Alte câteva teme, autori, titluri – vor fi abordate însă numai în fragmente sau sinteze lapidare în săptămânile următoare. Redacţia)

SURSA: cursdeguvernare.ro