anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Opozantul rus Leonid Gozman, reţinut după ce l-a comparat pe Stalin cu Hitler

GALERIE
Leonid Gozman
  • Leonid Gozman
- +

Opozantul şi politicianul liberal rus Leonid Gozman, care s-a pronunţat împotriva invaziei ruse în Ucraina, a fost reţinut luni după ce, într-un mesaj postat pe Facebook, l-a comparat pe dictatorul sovietic Iosif Stalin cu dictatorul german Adolf Hitler. 

“Hitler este răul absolut, însă Stalin e chiar mai rău. SS erau criminali, însă NKVD erau chiar mai îngrozitori, iar cekiştii (membri CEKA, poliţia secretă sovietică - n.r.) se omorau între ei. Hitler a declarat război umanităţii. Comuniştii au declarat război propriului lor popor”, a scris Gozman pe Facebook într-un mesaj publicat în luna aprilie.

Gozman - care a mai fost reţinut în iulie pentru că nu a informat autorităţile că deţine dublă cetăţenie, rusă şi israeliană, şi care a fost pus ulterior în libertate - urma să-şi petreacă noaptea de luni spre marţi într-un comisariat de poliţie din centrul Moscovei, potrivit avocatei sale, Iulia Treghebova, din partea organizaţiei OVD-Info. Potrivit agenţiei TASS, care citează poliţia, politicianul liberal a fost reţinut în virtutea articolului 13.48 din codul civil privind identificarea acţiunilor comise de Uniunea Sovietică şi Germania nazistă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat anul trecut o lege, aprobată de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus - n.r.), care interzice o astfel de comparaţie. În virtutea articolului menţionat, Gozman, care a fost reţinut în momentul în care ieşea din spital, ar putea fi condamnat la 15 zile de arest preventiv sau la plata unei amenzi.

Gozman, în vârstă de 72 de ani, preşedinte al mişcării liberale Uniunea Forţelor de Dreapta, a semnat în 2014 un manifest împotriva anexării provinciei ucrainene Crimeea de către Rusia. După declanşarea invaziei ruse în Ucraina, Gozman a părăsit Rusia, dar s-a întors în mai, când a fost declarat “agent străin”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Lucian DÎRDALA

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.

opinii

De ce scriu?

Florin CÎNTIC

De ce scriu?

Cum, dintr-un scrupul arhivistic, mi-am numerotat textele trimise săptămânal Ziarului de Iaşi, am descoperit că acesta este cu numărul 500. Astfel încât aş face o scurtă pauză de respiraţie faţă de tematica obişnuită a rubricii mele.

Meditaţie despre europubelă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis şi europubelă, cum îi spune mai simandicos lăzii de gunoi, am putea spune că este pântecele răsturnat al unui cetăţean european. Asemănările sunt frapante. 

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Alex VASILIU

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Nu mai trebuie demonstrat că forţa de comunicare, convingere şi impresionare a imaginii plasează sunetul pe locul al doilea, mai ales acum, în epoca civilizaţiei ecranelor omniprezente. Apariţia televiziunii, cu multe decenii în urmă, a însemnat pentru unii ignorarea relevanţei radioului, însă timpul a demonstrat că „arma clasică”, aparent simplă, numită microfon, poate învinge deseori în lupta pentru captarea interesului public. Dacă este folosită inteligent, inspirat, cu grijă pentru cultivarea valorii, cu harul comunicării. Şi în cazul radioului, „reclama este sufletul comerţului”. 

pulspulspuls

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Apăi, dragilor, om fi având noi nişte anişori adunaţi pe creştet, dar când vezi asemenea năzdrăvănii zău că îţi vine, ca-n tinereţe, să-ţi faci bocceluţa şi s-o tai unde-i vedea cu ochii: Canada, Anglitera, chiar şi Congo, zău aşa, numai Iaşi şi Românica nu.

Caricatura zilei

România - Belarus

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.