Opoziţia a murit la Iasi! În Consiliul Local s-a instalat o armonie suspect de perfectă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 05.03.2021

Opoziţia a murit la Iasi! În Consiliul Local s-a instalat o armonie suspect de perfectă

GALERIE
Consiliul local Iasi
  • Consiliul local Iasi
- +

Gabriel Surdu a fost uns de PSD preşedinte de şedinţă după ce luna trecută pierduse sprijinul partidului. Maricel Popa s-a arătat dezamăgit de manevrele din organizaţia municipală a PSD: „Sunt conştient că unii nu pot mai mult, iar alţii sunt captivi propriilor interese“.

Şedinţa de ieri a Consiliului Local (CL) de ieri a confirmat din nou lipsa oricărei opoziţii politice la Iaşi. PSD, PNL, PMP şi ALDE trăiesc într-o „armonie deplină“, iar primarului Mihai Chirica (ex-PSD, PNL) îi sunt aprobate aproape toate iniţiativele. Mai mult, liberalii încep să aibă amendamente care sunt adoptate de plen. În schimb, tensiunile apar acum mai degrabă în interiorul partidelor: disidenţii din PNL continuă să urmeze vechea linie politică trasată de liberali, înainte de intrarea primarului în partid, în timp ce în PSD sunt vizibile anumite „rupturi“. Social-democraţii au făcut ieri şi faza zilei: luna trecută i-au retras sprijinul politic liderului de grup Gabriel Surdu, iar ieri l-au desemnat preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni la CL.

Surdu şi-a pierdut postul de lider în contextul în care PSD a votat in corpore creditul de 21 milioane euro propus luna trecută de primarul Mihai Chirica. Totuşi, propulsarea lui Surdu pe postul de preşedinte de şedinţă (el va conduce şi va contrasemna toate hotărârile CL) arată fără echivoc că retragerea sprijinului politic a fost una de faţadă. „Această propunere (Surdu, preşedinte de şedinţă, n.r.) vine după o dezbatere amplă în interiorul partidului“, a comentat Florin Boca, noul lider de grup al consilierilor PSD. În schimb, şeful PSD Iaşi Maricel Popa ne-a declarat ieri că nu ştia despre vreo consultare în interiorul partidului, semn că ruptura între organizaţia municipală a PSD, condusă de Marius Ostaficiuc şi organizaţia judeţeană, condusă de Popa, este din ce în ce mai puternică.

„Am acordat încredere totală şi mână liberă conducerii organizaţiei municipale. Din păcate, lucrurile pare că nu s-au aşezat pe făgaşul normal nici acum. (...) Suntem suficient de atacaţi din exterior pentru a mai avea nevoie de instabilitate şi în interior. Vom duce aşa lucrurile la municipiu până la sfârşitul acestui mandat, însă am impresia că suflul tânăr pe care îl aşteptam de la unii colegi de acolo nu se concretizează. Sunt conştient că unii nu pot mai mult, iar alţii sunt captivi propriilor interese“, a comentat Maricel Popa. Şeful PSD Iaşi a adăugat că încă aşteaptă „momentul T0“ în care organizaţia municipală şi cea judeţeană „să tragă în aceeaşi direcţie“. Ostaficiuc nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri.

Proiecte votate pe bandă rulantă

Plenul CL a votat peste 30 de proiecte de hotărâre. De la alocarea unei sume de 2,2 milioane lei pentru clubul de fotbal Politehnica Iaşi şi până la aprobarea unor proiecte imobiliare. Singurul proiect la care plenul nu s-a pus de acord a fost cel privind atribuirea unui spaţiu senatorului PNL Iulia Scântei pentru amenajarea unui birou parlamentar. Cererea liberalei vine cu mai puţin de opt luni înainte de finalul mandatului de senator.

PSD a refuzat să voteze proiectul întrucât, au argumentat ei, Primăria nu a soluţionat încă cererea colegului lor de partid, deputatul Bogdan Cojocaru, pe o speţă identică. În cele din urmă, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi şi nu a mai fost supus votului. În restul timpului, plenul CL a dat undă verde unei investiţii ApaVital de 32 milioane euro în infrastructura de apă şi canalizare, au soluţionat câteva solicitări locative, au prelungit unele facilităţi fiscale acordate agenţilor economici pe perioada stării de alertă, au decis vânzarea sau concesionarea unor terenuri şi au dat undă verde câtorva investiţii imobiliare. Şedinţa de ieri a fost, probabil, ultima desfăşurată în sistem de videoconferinţă.

De remarcat că, faţă de precedentele şedinţe online, votul nu a mai fost nominal ceea ce a creat probleme: cei care au urmărit şedinţa nu au putut vedea, de exemplu, cum a votat consilierul Mihai Gavril întrucât el nu a fost conectat şi în mod video la reuniune. În martie 2020, plenul CL a adoptat o hotărâre prin care la şedinţe online votul să fie nominal sau electronic. La şedinţa de ieri a CL, ridicarea de mână a fost considerată, probabil, o variantă de vot electronic.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.