UPDATE Încă un război de amploare pe glob? India a lansat lovituri asupra Pakistanului. Ambele sunt puteri nucleare

miercuri, 07 mai 2025, 08:15
5 MIN
 UPDATE Încă un război de amploare pe glob? India a lansat lovituri asupra Pakistanului. Ambele sunt puteri nucleare

India a efectuat atacuri în trei regiuni în Pakistan, anunţă într-un comunicat armata indiană, care citează două oraşe în Caşmirul pakistanez şi un al treilea în Punjab, al frontiera cu India, soldate cu cel puţin trei morţi şi 12 răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu prezentat de către un oficial militar pakistanez, relatează AFP, potrivit News.ro.

Update 2 – Redactor șef al Euronews România și un bun cunoscător al realităților din Orient: „Lumea s-a trezit cu încă un război!”

„Lumea s-a trezit cu încă un război! De data asta sunt două state puteri nucleare: India și Pakistan. Iar planeta este un loc tot mai puțin sigur, din păcate! Pe scurt, ce știm acum?

  • India a lansat lovituri asupra a 4 ținte din Pakistan și 5 din Kashmirul controlat de Pakistan.
  • India susține că loviturile au vizat obiective militare.
  • India a informat SUA, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Rusia despre operațiunea „Sindoor”. Sindoor este o pudră tradițională roșie ca sângele purtată de femeile indience căsătorite.
  • India spune că 17 teroriști au fost eliminați, iar 60 au fost răniți.
  • Pe de altă parte, ministrul Apărării din Pakistan a declarat că indienii au bombardat populația civilă.
  • Pakistanul a închis spațiul aerian pentru 48 de ore și a lansat lovituri de răspuns asupra Indiei.
  • Ministerul Apărării din Pakistan a anunțat că cinci avioane indiene au fost doborâte.
  • India spune că bombardamentul Pakistanului a omorât trei civili în Kashmir.
  • Pakistanul a informat Consiliul de Securitate al ONU despre dreptul său de a răspunde atacurilor Indiei.

Cum a reacționat lumea?

  • Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat India și Pakistanul să evite acțiunile care ar putea duce la escaladare;
  • Turcia a declarat că este solidară cu Pakistanul și se opune agresiunii din partea Indiei;
  • Departamentul de Stat al SUA a îndemnat India și Pakistanul la dezescaladare;
  • Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la reținere maximă și a declarat că lumea nu își poate permite o confruntare militară între India și Pakistan;
  • Donald Trump spune că tensiunile dintre India și Pakistan sunt foarte vechi. Și-a exprimat speranța că escaladarea se va încheia rapid. “E păcat. Tocmai am aflat despre asta când intram în Biroul Oval.”
  • Ambasadorul Israelului în India a declarat: „Susținem dreptul Indiei la autoapărare, iar teroriștii trebuie să știe că nu au unde să se ascundă”.
  • Declanșarea operațiunii a fost cauzată de un atentat terorist care a avut loc luna trecută la Pahalgam, în Kashmirul aflat sub controlul Indiei, în urma căruia și-au pierdut viața 26 de persoane.
  • India a atribuit responsabilitatea atacului Pakistanului, în timp ce guvernul pakistanez neagă orice implicare.

Update 1

„Lumea nu își poate permite o confruntare militară” între India și Pakistan, a declarat marți purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, la scurt timp după ce New Delhi a lansat lovituri militare împotriva Pakistanului, care a ripostat, relatează AFP, citat de Agerpres.

Știre inițială

„Forţele armate indiene au lansat Operaţiunea Sindoor şi a lovit infrastructuri teroriste în Pakistan (…), de unde au fost organizate şi conduse atacuri teroriste împotriva Indiei”, anunţă într-o scurtă declaraţie Guvernul indian.

Corespondenţi AFP în Caşmirul pakistanez şi Punjab au auzit mai multe explozii puternice.

Potrivit unor oficiali militari citaţi de postul pakistanez ARY News, atacuri indiene cu rachetă au fost constatate în regiunile Kotli, Bahwalpur şi Muzaffarabad. Potrivit altui oficial militar, citat de Reuters, cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte 12 rănite, potrivit unui bilanţ provizoriu.

„Avem informaţii confirmate despre trei civili ucişi, inclusiv un copil”, iar India a ”vizat ţinte multiple, toate civile”, a declarat AFP ministrul pakistanez al Apărării Khawaja Asif.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Armata indiană anunţă că a ţintit nouă „instalaţii” în cadrul Operaţiunii Sindoor. Ea anunţă însă că nicio ”instalaţie militară pakistaneză nu a fost vizată”.

„India a dat dovadă de o reţinere considerabilă în alegerea ţintelor şi a metodei de executare”, subliniază armata indiană.

„Acţiunea noastră este ţintită, măsurată şi vizează să evite orice escaladare. Nicio instalaţie militară pakiestaneză nu a fost vizată”, se arată în declaraţia Guvernului indian, care precizează că a dat dovadăde o ”reţinere cnsiderabilă”.

„Ne respectăm astfel angajamentul de a face astfel încât cei care se fac vinovaţi de acest atac să dea socoteală”, arată Guvernul indian.

Tiruri de artilerie

„Vom riposta la momentul pe care-l vom alege”, a anunţat, la rândul său, un purtător de cuvînt al armatei pakistaneze, locitenent-generalul Ahmed Chaudhry, înainte ca armata indiană să semnaleze tiruri pakistaneze de artilerie pe teritoriul indian.

„Inamicul laş, India, a lansat atacuri aeriene asupra Moscheii Subhanullah, în cartierul Ahmed East, la Bahwalpur, şi asupra Kotli şi Muzaffarabad, în trei locuri, din aer”, a declarat un general din armata pakistaneză, citat de postului pakistanez ARY News.

„Toate avioanele noastre de vânătoare sunt în preznet în zbor. Acest atac laş şi ruşinos a fost desfăşurat din spaţiul aerian indian. Ei nu au fost nicodată autorizaţi să pătrundă în spaţiul aerian pakistanez”, a adăugat el.

Cele două ţări se află pe picior de război după un atentat comis la 22 aprilie, soldat cu 26 de morţi, în oraşul turistic Pahalgam, în Caşmirul indian. În pofida faptului că atentatul nu a fost revendicat, New Delhi a acuzat Islamabadul, care a dezminţit ferm.

Ca represalii, India şi-a suspendat partiicparea la un tratat de împărţire a apelor, semnat în 1960 cu Pakistanul. În plină escaladare, Pakistanul a anunţat convocarea Comitetului Securităţii Naţionale. Comitetul anunţa la 24 aprilie o serie de sancţiuni diplomatice vizând India, ca răspuns unor măsuri de retorsiune similare anunţate de New Delhi la puţin timp după atacul din Caşmirul indian.

Trump își exprimă speranța ca „asta să se oprească foarte repede”

Preşedintele american Donald Trump a reacţionat faţă de aceste atacuri. El şi-a exprimat speranţa ca aceste confruntări militare între India şi Pakistan ”să se oprească foarte repede”.

„Este păcat. Ştiţi, ei se bat de multe decenii şi secole, de fapt, dacă te gândeşti cu adevărat. Sper doar ca asta să se oprească foarte repede”, a declarat preşedintele american, care a precizat că a auzit vorbindu-se despre acest lucru când a intrat în Biroul Oval.

Poliţia indiană dă asigurări că caută cel puţin doi cetăţeni pakistanezi, între autorii atacului din Caşmirul indian, şi pe complicii lor şi dă asigurări că aceştia au legături cu mişcarea jihadistă Lashkar-e-Taiba (LeT), cu baza în Pakistan, suspectată de atacurile de la Mumbay, soldate cu 166 de morţi în 2006. Unul dintre locurile vizate în atacurile armatei indiene este Moscheea Subhan, la Bahawalpur, care are legături, susţin serviciile indiene de informaţii, cu grupări apropiate LeT, ca Jaish-e-Mohammed (JeM).

Etichete: atac, India, pakistan

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii