Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Opriţi-l pe Peni Hill: a lua-o iar pe arătură!

GALERIE
puls
  • puls
- +

Peni Hill, Planetarul de Bahlui, pare s-o fi luat din nou pe arătură, stimaţi telespectatori. Dar de data asta rău de tot, prin cele mai mocirloase brazde ale tarlalei. 

Ieri, de-un par egzamplu, pentru că nu i s-au pus întrebările care-i conveneau la o conferinţă cu toată presa locală şi nu numai, acesta şi-a permis nu numai să nu-i răspundă efectiv, dar aproape să-l dea afară din sală pe respectivul gazetar, numai şi numai pentru că acesta provine de la o gazeta care scrie cel mai incisiv la adresa lui.

Păi, bre Peni, premăria aia în care ţii conferinţe, şi în care ţi-ai cunoscut şi nevasta actuală, nu-i aşa?, nu ţi-a fost dată de ieşeni cadou în 2016 ca să fii vătaf pe ea, fie şi numai pentru patru ani, ci ca să le răspunzi la întrebările puse şi de cetitorii acelui gazetar care nu-ţi place! Doi la mână: băi Peni, Iaşul e oraş vniversitar, cu cetitori de presă pretenţioşi, care vor să fie serviţi de gazetari serioşi, nu de buhai precum amicul Ghihocel, care, în calitate de foşti magazioneri, încă nu pot face diferenţa dintre presă şi ghioagă. Trei la mână: băi Peni, că tot sunt mari şanse să vedem alegeri cu două tururi, hai pa, ura şi la gară!

Se anunţă vizite importante în târg, în acest uichend

Eveniment important mâine la Iaşi, cu bătaie mai lungă decât pare, stimaţi telespectatori: vor descinde în târg Dacian Cioloş, şeful partiduleţului PLUS, alături de noua achiziţie de soi, fostul gazetar Moise Guran. Oficial, aici va avea loc consiliul naţional al partidului, care ar urma să stabilească strategia pentru alegerile din acest an.

Neoficial, însă, din ce spun guranurile mai rele, cică va avea loc şi desemnarea candidatului formaţiunii la alegerile locale, recte premăria ieşeană. Din ce am tras noi cu urechea prin partea aia, zice-se că acest candidat va fi un băiat de bine, fost gazetar, unul chiar bunicel la vremea lui, intrat însă, ca şi Moise, la despărţit apele în politichie încă de acum câţiva anişori. Dar care, din păcate, nu-i cunoscut nici de membrii plusişti, dară mite de publicul larg.

Staţi însă puţin şi nu mânaţi, că acesta va intra, apoi, în competiţie cu catindatul userist de Iaşi, şi abia după aia se merge mai departe. Până unde? Până la non-stopul de ţigări, evident...

Secesiunea anti-Cozet?

Una scurtă, pe final, şi despre acest catindat de Iaşi. Ciripesc unele păsărele de la streaşina sediului filialei locale useriste că aici ar fi început o amplă dar surdă mişcare de secesiune anti-Cozet, totul urmând a se finaliza, zice-se, cu scoaterea madamei din poziţia de catindat la premărie.

Ba mai mult, ciripesc acele păsărele, pe păsăreasca lor, căci în urma loviturii Cozet chiar va rupe partiduleţul, cu susţinătorii ei, urmând a pleca de aici. Unde? Păi, deh: cam pe unde-nţărcat mutu’ iapa, din câte am tras cu urechea şi noi, na!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri