vineri, 29.03.2024
Constat, din păcate, că ideea de parenting este prost înţeleasă în ultima perioadă. Copiilor nu li mai spune că nu au voie să facă un lucru, nu mai cunosc reguli, li se vorbeşte mereu pe un ton neutru sau blând, cum ar spune părinţii şi ceea ce mi se pare cel mai îngrijorător este că vârsta la care copilul este familiarizat cu oliţa a crescut la intervalul 3-5 ani.
De asemenea, citesc pe reţelele de socializare despre abordarea nesănătoasă a tantrumurilor – copilul este lăsat să îşi consume episodul fără nicio intervenţie sau, din contră, părintele se aşază lângă el şi acceptă loviturile şi ţipetele pentru că, aşa cum spun ei, nu îi interesează ce cred ceilalţi. OK! Ştiu că deja sunt multe voci care critică spusele mele şi anticipează ceea ce urmează. Dacă aţi parcurs articolul până aici, vă invit să continuaţi.
Părinţii noştri nu ne-au crescut după nicio tehnică, nu au avut răbdarea să ne asculte, nu ne-au dat locul cuvenit în familie şi atunci când simţeau că ne scapă de sub control, aplicau pedepsele ca şi soluţie în rezolvarea problemei şi aducerea pe drumul cel bun a copilului. Din păcate, aceste minusuri din educaţia fiecărui adult din prezent au condus către o extremă. Nu vă traumatizaţi copilul dacă îi impuneţi reguli, dacă uneori ridicaţi tonul şi nici dacă îi spuneţi NU. Copilul nu va fi dresat, aşa cum am mai auzit, dacă se face diferenţa între cele două extreme – pedeapsă vs toleranţă extremă.
Să le luăm pe rând:
* Copilul trebuie să-l audă pe ”nu” şi vă recomand să faceţi asta ori de câte ori este vorba despre pericole sau când se întrece limita. Limbajul pozitiv este de preferat şi sigur are efecte poate nu imediate, dar pe termen lung, însă a-i spune celui mic: ”Te rog să-mi dai mâna când traversăm!” sau ” Te rog să stai lângă mine când suntem pe stradă!” nu are niciun impact asupra lui şi nu va percepe realul pericol în care se află dacă, în mod repetat, fuge de lângă părinte şi sunteţi nevoiţi să faceţi şi voi acelaşi lucru pentru a-l readuce înapoi. Devine o joacă totul şi chiar poate fi ceva distractiv şi interesant să provoci părintele, mai ales atunci când ai o percepţie deformată asupra consecinţelor. Aveţi voie să îi spuneţi copilului atunci când e vorba despre siguranţa lui: ”Nu ai voie să traversezi singur. Vreau să fii în siguranţă!”
* Regulile trebuie negociate cu copilul şi ele trebuie să existe pentru fiecare membru al familiei. Dar acolo unde, din nou, este vorba despre siguranţă, mâncat sănătos, respectul faţă de comunitate, natură, copilul trebuie să introiecteze normele general valabile care nu se mai negociază. Să vă dau un exemplu despre ceea ce am auzit de la un părinte: ”Copilul meu este liber să se exprime cum simte atunci când cineva îl sâcâie prea mult. Este furios, dar apoi îşi dă seama că nu a procedat bine. Face parte din dezvoltarea lui.” sau ”Poţi alege să mănânci dulciuri toată ziua şi dacă ai să vezi consecinţele, după aia sigur nu mai faci.” Din nou, nu! Există situaţii care nu le pun în pericol sănătatea şi care nu au la bază neadaptarea la normele sociale asupra cărora pot fi liberi să aleagă sau să decidă. S-ar putea ca mai târziu să vedeţi chiar voi, părinţii, repercusiunile şi să nu mai aveţi unde interveni sau ce modela.
* Tonul ridicat nu este greşit! Din contră, arată că s-a atins o limită şi copilul va şti, în timp, unde să se oprească atunci când testează reacţiile adultului. Tonul ridicat nu înseamnă să+l faci pe copil obedient, să-i fie teamă sau să răspundă tot aşa, dacă îţi alegi corect cuvintele fără să-l jigneşti sau critici. E bine ca cel mic să ştie că părintele se simte furios, că un conflict va escalada dacă nu se opreşte până la momentul în care ambele părţi s-au calmat şi pot rediscuta.
* Recent, auzisem că nu mai punem copilul pe oliţă până la 3 ani, cel puţin. OK! Există ritmul propriu de dezvoltare şi este bine să-l respectăm pe cât posibil. Dar haideţi să nu handicapăm copilul. Până la 3 ani, toţi copiii dezvoltaţi normal ar cam trebui să aibă cam aceleaşi achiziţii, indiferent dacă unul le-a obţinut la 2 ani sau chiar aproape de 3. Între 2 şi 3 ani, din punct de vedere biologic, apare controlul sfincterian. De ce aţi stopa normalitatea? Copilul trebuie ajutat şi sprijinit să se dezvolte în acord cu vârsta lui. Că perioada de acomodare şi reuşita fără niciun accident se întinde până la vârsta de 3 ani, e OK. Dar dacă se depăşeşte, puneţi-vă problema unor tulburări emoţionale asupra cărora trebuie intervenit, dacă se exclud cauzele medicale.
* Să abordăm eterna problemă a tantrumurilor cu care majoritatea părinţilor se confruntă. OK! Nu ne interesează ce spun străinii sau oricine altcineva legat de copilul nostru şi este foarte bine! Dar să nu alunecăm în panta nepăsării faţă de comunitatea în care trăim. Să vă explic: în momentul în care copilul se trânteşte pe jos, fie în magazin, fie pe stradă, aveţi datoria de a nu-l judeca sau certa, ci de a-l opri. De ce? Din două motive: primul e legat de faptul că tantrumul este un comportament extrem care dacă îi este la îndemână copilului, tocmai prin lipsa unei reacţii a părintelui, va deveni obişnuinţa lui în a-şi domoli furia. Imaginaţi-vă cum va arăta un adult care nu ştie să se comporte altfel decât exploziv într-o situaţie inconfortabilă. A doua problemă este a sentimentelor de ruşine şi vinovăţie care, odată instalate, greu se pot remite, extinzându-se şi la alte situaţii nepotrivite. Cum? De obicei, dacă nu intervin părinţii, intervin străinii cu remarci atât la adresa părintelui: ”Nu l-aţi crescut foarte bine. De ce nu faceţi ceva să-l liniştiţi?” sau la adresa copilului: ”Vai, dar eşti mare! De ce faci aşa? Ce urât eşti când te comporţi astfel.” Sunt de acord că oamenii ar trebui să îşi vadă de treabă şi sigur că, într-o manieră elegantă, le puteţi transmite asta, dar scuza precum că e doar un copil care nu ştie să îşi gestioneze emoţiile nu funcţionează acum. Îl învăţăm. Ce ar însemna să transmitem copilului că nu dăm doi bani pe cei din jur? Un adult cu mentalitatea asta ar putea fi un pericol. Problema tantrumurilor trebuie discutată cu cel mic şi din punct de vedere al respectării celorlalţi atunci când ne aflăm în spaţiul public. Acest lucru poate fi bun şi pentru el deoarece accelerăm instalarea stării de bine prin a găsi şi alte soluţii la frustrările lor. Cum? Poveştile dau roade cel mai uşor.
Cât de mult rezonaţi cu aceste recomandări?
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |