Opţiuni
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 24.10.2021

Opţiuni

GALERIE
Catalin Onofrei
  • Catalin Onofrei
- +

Urmează o perioadă plină de umor.

Odată cu înscăunarea lui Florin Cîţu, prin decret prezidenţial, în fruntea PNL, politica românească a intrat în faza unor alegeri definitorii. Primii supuşi testului fidelităţii vor fi chiar liberalii, siliţi de soarta cea crudă să-şi clarifice propriul viitor. Cu Cîţu ori cu Orban, până în pânzele albe? Cu alte cuvinte, vor accepta cei din tabăra învinsă înfrângerea şi-l vor slugări în continuare pe Iohannis? Ori vor căuta să se răzbune?

După cum s-a mai spus, resuscitarea ALDE ar fi una dintre opţiunile lui Orban. Dar imaginea proastă a lui Şică coroborată cu imaginea şi mai proastă a unor politicieni îmbătrâniţi în rele precum Călin Popescu Tăriceanu e departe de a entuziasma electoratul. E suficient să priveşti spre Renate Weber şi să-ţi aduci aminte de Victor Ciorbea, ca să fii scuturat de un fior de greaţă existenţială. ALDE a reprezentat tot ce poate fi mai strâmb în politica românească! Chiar nu merită să faci respiraţie gură la gură unui cadavru pocit.

Imensa greşeală lui Ludovic a fost că, din postura de premier, nu a dat startul marilor reforme promise. Acum, putea poza în eroul rănit de moarte de către „sistem” ce refuză totuşi să intre în groapa săpată de el însuşi. Fantoma lui ar fi bântuit multă vreme spectrul politic îngrozindu-i pe unii mai slabi de înger. Dar, comod, neserios şi lipsit de voinţa politică de a schimba status quo-ul, Orban nu a realizat nicio brânză în cei 30 de ani de carieră. Din păcate, varianta Cîţu, ca soaţă credincioasă, dar tălâmbă a lui Iohannis, e la fel de păguboasă pentru statul român. Mai ales că vine o iarnă cumplită.

O misiune deloc simplă vor avea şi pesediştii. Dacă-l sprijină pe Cîţu, fără să pună imediat pe masa guvernului celebrele lor promisiuni populiste (pensii mărite cu 40%, alocaţii dublate, plafonarea tuturor preţurilor etc.) riscă să piardă încrederea alegătorilor pomanagii. Dacă fac pe opozanţii, sunt obligaţi să voteze numaidecât moţiunea de centură şi să dărâme guvernul prezidenţial. De câte ori vor trage cu gloanţe adevărate în Iohannis? Chiar vor solicita alegeri anticipate, bazându-se pe sondajele de opinie de astăzi? Orice ezitare ar putea ajuta partidul lui Dragnea. O fi individul ăsta complet expirat, dar câţi alegători verifică termenul de garanţie? Puşcăria te înnobilează!

La USR-PLUS e şi mai nasol. Indiferent cine va câştiga competiţia internă - Cioloş sau Barna - formaţiunea va rămâne cu ambele gheruţe în afara butoiului cu miere. Abia când se dedulciseră oleacă şi tinerii membri de partid, Cîţu i-a alungat în trista opoziţie. A te mai întoarce la guvernare alături de penalul Florinel ar suna al naibii de deranjant pentru naivii care au votat această formaţiune. Şi useriştii promiteau românilor marea cu toate gazele din subsolul ei, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Ce aşteptări să mai ai de la nişte nepricepuţi?   

Opţiunile AUR? Una singură, câştigătoare sigur: să urle din toţi bojocii, să se pupe tradiţional cu popii, să conducă spre victoria finală marile pelerinaje şi să se roage pentru sufletul poporului român. Cum, care suflet? 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

Nicolae GRECU

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

„E dreptul meu să fac ce vreau cu organismul meu” este un leit motiv al declaraţiilor fotbaliştilor pe posturile TV, fără a pomeni vreunul de vieţile altora.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IX)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IX)

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

pr. Constantin STURZU

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă". Căderea primilor oameni, a protopărinţilor Adam şi Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci şi dezbinarea acestora şi a urmaşilor lor. Prima crimă din istoria umanităţii a fost săvârşită asupra unui frate.

La plimbare pe axa culturală (3)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (3)

Arhitectura, prin conţinutul simbolic, estetic, funcţional, este interpretată în cheie diferită de fiecare persoană în parte. Un exerciţiu simplu poate demonstra această realitate. 

pulspulspuls

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

La trei zile după ce a dat cu artificii la Palat, şi asta după ce  nu a avut nicio reţinere să aprobe şi târgul de căciuli de la Hală, dar şi coada la moaşte la liber, auzim că Mihai Chirica a vorbit către presa centrală spunând pe un ton foarte doct şi sfătos că musai este nevoie de un lockdown total, cu închidere în casă mai ceva ca anul trecut. 

Caricatura zilei

Ciucă 2

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.