Caută 
1 MIN
Deşi e o ţară cu mai puţin de 3,9 milioane de locuitori, Croaţia are o structură teritorială complexă. Acest fapt e determinat deopotrivă de bariera naturală a Alpilor Dinarici, dar şi de favorabilităţile relaţionale induse de litoralul Adriatic – în partea vestică şi valea Savei – în partea nordică şi nord-estică.
Acestor repere geografice li s-a suprapus o istorie teritorială complicată, fapt ce a generat cel puţin două sisteme urbane regionale. Cel mai important e cel nordic, centrat pe Zagreb (663,6 mii locuitori în oraşul propriu-zis, 767,1 mii locuitori în Grad Zagreb – entitatea administrativă superioară – şi 905 mii – întreaga aglomeraţie), metropolă secondată de Rijeka (108 mii de locuitori şi aproape 170 mii în întreaga aglomeraţie) – centrul urban al unui subsistem urban bine individualizat în partea nordică a litoralului adriatic – şi Osijek (75,5 de mii de locuitori în oraşul propriu-zis şi 100 de mii în întreaga aglomeraţie) în zona nord-estică a Croaţiei.
Un al doilea sistem urban regional se etalează în zona litoralului Dalmaţiei. Cel mai important pol e Splitul (160,5 mii de locuitori în oraşul propriu-zis şi peste 300 de mii în aglomeraţia urbană); alte trei oraşe de talie mijlocie îl secondează – Zadar, Sibenik şi Dubrovnik.
Slovenia (2,1 milioane de locuitori) e cea mai mică ţară din partea sudică a arealului asupra căruia ne-am concentrat analiza. Ljubljana, oraşul primordial al sistemului teritorial, e şi cea mai puţin populată capitală a întregii regiuni. Doar 293,2 de mii de locuitori are Ljubljana, care etalează însă un areal urban relativ consistent (aproximativ 450 de mii de locuitori). Mariborul (aproximativ 113 mii de locuitori în oraşul propriu-zis şi peste 130 mii în aglomeraţia sa urbană) şi alte 5 oraşe medii (între 25-37 mii de locuitori) secondează capitală.
În ciuda dimensiunii reduse, Slovenia are unul dintre cel mai bine conectate sisteme urbane ale întregului areal. De fapt, este parte a unei metastructuri urbane policentrice trans-naţionale de talie importantă. La aproximativ 100 de kilometri de capitală se află Trieste – un oraş italian, port la Marea Adriatică, situat la graniţa cu statul sloven, ce formează o aglomeraţie de aproximativ 420 de mii de locuitori. De fapt, Koper, cel mai însemnat oraş de pe litoralul sloven, a devenit parte a structurii urbane a oraşului italian. La o distanţă similară se află capitala Carintiei (Austria), Klagenfurth (115 mii locuitori), Zagrebul şi Rijeka se află la numai 120-130 de kilometri, Graz (344 mii locuitori în arealul urban morfologic), capitala Stiriei, la aproximativ 190 de kilometri, iar Venezia, Padova şi Treviso – principalele componente ale uneia dintre cele mai importante aglomeraţii policentrice italiene (2,6 milioane locuitori) sunt situate la 230-250 de kilometri.
Bulgaria (6,5 milioane de locuitori) are un sistem urban în care dominaţia capitalei – Sofia (1,2 milioane de locuitori în oraşul propriu-zis şi 1,3 în aglomeraţia urbană) e mai discretă decât în cazul României. Poziţia sa periferică în cadrul statului bulgar, catenele montane ale Balcanilor şi Rodopilor, dar şi distanţa mare faţă de structurile teritoriale estice, cele de la Marea Neagră, fac din sistemul urban bulgar, unul compartimentat. De fapt, Sofia, la momentul când a devenit capitala (3 aprilie 1879) a teritoriului autonom bugar, era departe de a fi un oraş important. În ierarhia teritoriului bulgar de atunci se afla în urma oraşelor Ruse, Varna sau Şumen, iar cel mai mare oraş al teritoriului actual al Bulgariei era Plovdiv – capitala Rumeliei Orientale – ce aparţinea încă Imperiului Otoman. Alegerea unei capitale într-o poziţie periferică nu a fost întâmplătoare. Din perspectiva unui stat bulgar ce ar fi cuprins actuala Macedonie de Nord şi ieşirea la Marea Egee, Sofia acumula două favorabilităţi spaţiale: în primul rând, într-o asemenea geometrie ar fi avut o poziţie centrală şi, în al doilea rând, era un oraş etapă pe cel mai important drum al Balcanilor, cel ce e şi la ora actuală cea mai importantă relaţie a Istanbulului cu Europa centrală.
Sofia e secondată de două oraşe cu dimensiuni asemănătoare – Plovdiv şi Varna (ambele cu aglomeraţii de peste 350 de mii de locuitori, municipalităţile propriu-zise fiind doar cu puţin mai reduse). Dintre aceste două oraşe, cel mai consolidat din perspectiva relaţiilor cu teritoriul polarizat e Varna. Situat departe de capitală, şi-a creat un hinterland de dimensiuni regionale în nord-estul ţării. Economia oraşului e susţinută şi de importanţa turistică, aeroportuară şi portuară.
Plovdivul, situat mai aproape de capitală (sub 150 km), în cazul câtorva servicii (relaţiile aeroportuare, de exemplu), se subordonează acesteia. Apropierea creează însă şi avantaje teritoriale. Faptul că frâna distanţei între Sofia şi Plovdiv s-a redus simţitor – datorită construcţiei unui sistem coerent de autostrăzi în Bulgaria Sudică, dar şi existenţa unei reţele relativ dense de oraşe medii, creează condiţiile emergenţei structurilor policentrice.
Alte trei oraşe (Burgas, Ruse, Stara Zagora) ocupă poziţii intermediare între palierele urbane superioare şi oraşele a căror poziţie terţiară în sistem nu poate fi contestată. Dintrea cestea, Burgasul (190 de mii de locuitori) e cel mai dinamic. Şi-a valorificat din plin poziţia sa litorală, devenind cel mai mare centru turistic şi portuar al Bulgariei, iar aeroportul său, dominat de cursele charter, se situează pe poziţia a doua în ierarhia Bulgariei, după cel sofiot. Hinterlandul său regional e mai degrabă redus şi se subordonează adesea serviciilor teritoriale (învăţământ superior sau serviciile medicale) mai bine reprezentate în Varna. Pe lângă aceşti poli urbani, mai există încă 20 de oraşe medii (cu o populaţie cuprinsă între 30-90 mii locuitori) ce realizează armătura sistemului urban al ţării vecine.
Despre caracteristicile sistemului urban românesc, data viitoare.
George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Publicitate și alte recomandări video
