anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Oraşele secundare ale României şi rezilienţa teritorială (IV)

GALERIE
George Turcanasu
  • George Turcanasu
- +

Consider că atunci când vorbim de oraşele secundare ale vechilor structuri teritoriale ce au iniţiat statul român modern (Moldova şi Valahia) e necesar să coborâm în timp până în 1859 – anul Primei Uniri. Ne afăm într-o perioadă de tranziţie spre modernitate a structuilor teritoriale şi a centrelor urbane ce le guvernează. 

Profilul funcţional al oraşelor era dominat de comerţ şi meşteşuguri, astfel încât ierarhia urbană nu era încă suficient de consolidată! Doar rolul administrativ, eventual cel politic mai diversificau funcţiile unor oraşe. Instituţiile de învăţământ sau cele sanitare şi de cultură, marile uzine, reperele generatoare de teritorialitate în perioada modernă şi contemporană, funcţionau doar la nivelul oraşelor ce asigurau primatul sistemelor urbane ale principatelor (Iaşi şi Bucureşti) şi erau, cel mai adesea, absente în celelalte componente ale structurilor teritoriale.

Având în vedere faptul că frâna distanţei era foarte mare (în medie, se puteau parcurge 40-50 km pe zi), organizările teritoriale locale ale epocii aveau un grad ridicat de autarhie şi funcţionau într-o manieră mult diferită faţă de cele deservite de căile de comunicaţie şi mijloacele de deplasare ce asigurau o viteză sporită (trenuri, automobile) de la finalul perioadei moderne şi din perioada contemporană. Doar aşezările situate pe drumurile deservite de serviciile poştale erau ceva mai integrate.

Necesităţile de relaţie induse de modernizarea economică incipientă a teritoriilor României iniţiale au fost suplinite de îndesirea reţelei de târguri – cele mai multe apărute pe moşiile boiereşti, îndesire, care în cazul Moldovei jumătăţii de secol a XIX-lea, a dus la micşorarea distanţei între vechile oraşe şi recentele aşezări (cvasi-)urbane la aproximativ 25-30 de kilometri. Aceasta era o distanţă suficientă închegării unor alveole teritoriale locale, pentru că putea fi parcursă de acasă, până la târg şi de la târg, până acasă în doar o zi! În aceste condiţii, o parte dintre mai vechile oraşe mai bine situate în raport cu marile căi de comunicaţie ale vremii s-au bucurat de o mai mare capacitate de rezilienţă, construindu-şi propriile lor areale de influenţă, subordonând funcţional noile tărguri. Astfel, apare un nivel intermediar de centralităţi între Capitală şi nivelul local de referinţă teritorială. Acest model e mai degrabă specific Moldovei, unde noile târguri apar încă de la finalul secolului al XVIII-lea. Şi Ţara Românească a adoptat acest model, dar ceva mai târziu, astfel încât, la momentul Unirii Principatelor încă nu ajunseseră să genereze aşezări capabile să structureze nivelul local de organizare. Dacă în Moldova, primele târguri apărute la final de secol al XVIII-lea aveau deja căteva mii de locuitori (Fălticenii – aproximativ 10 mii şi Mihăilenii – aproape 4 mii), iar cele înfiripate ceva mai târziu aveau între câteva sute şi până la 3 mii de locuitori, în Ţara Românească puţine trec de câteva sute de locuitori. Acestea erau mai degrabă locuri unde practicau comerţul locuitorii satelor mai populate din proximitate decât aşezări care să poată fi considerate centre ale unor structuri teritoriale locale.

Între aşezările urbane întermediare vom căuta acele oraşe, care în timp au trecut proba rezilienţei şi au evoluat către ceea ce considerăm acum a fi nivelul regional de organizare. Şase oraşe secondau în ierarhia demografică capitalele structurilor statelor fondatoare. Trei dintre ele erau situate în Moldova: Botoşani (27 de mii de locuitori în 1859), Galaţi (26 mii), Ismail (peste 20 mii locuitori) – ultimul oraş fiind cedat Imperiului Rus în 1877 împreună cu judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail în schimbul Dobrogei. Alte trei oraşe aparţineau Valahiei: Craiova (23 mii), Ploieşti (26 mii) şi Brăila (21 mii). Dobrogea era lipsită de oraşe importante la intrarea în componenţa statului roman. Doar spre finalul perioadei interbelice, în strânsă legătură cu funcţia portuară, apare un oraş secundar, ce joacă în prezent un rol important şi la nivel naţional, nu numai regional – Constanţa.

Dacă aruncăm o privire asupra statisticii din teritoriile care astăzi aparţin României, dar în epocă funcţionau în interiorul Imperiului Austro-Ungar, la 1860 exista o corespondenţă între dimensiunea oraşelor secundare intracarpatice şi cele din Principate. Timişoara, Aradul, Oradea, Braşovul sau Clujul aveau o populaţie cuprinsă între 19 şi 26 de mii de persoane. Nici la nivelul funcţiilor urbane, aceste oraşe nu erau mult diferite din perspectivă teritorială faţă de oraşele de nivel secundar din principate. De abia mai târziu încep să apară câteva ecarturi de modernitate în favoarea oraşelor mari din vestul României actuale, datorate, mai ales, punerii în exploatare a unor resurse subsolice importante, dar şi datorită îndesirii reţelei feroviare.

În ciuda unei frâne mari a distanţei, oraşele secundare ale Principatelor ocupau un loc intermediar în structurile teritoriale, fiind centrele unor sisteme subregionale, mai consolidate în Moldova, unde şi densitatea reţelei urbane era mai ridicată. 11 centre urbane, unele de talie medie în epocă, se aflau la o distantă mai mică de 50 de kilometri faţă de Botoşani; dintre acestea, trei se aflau la mai puţin de 25 de km. În cazul Galaţiului vorbim de şase targuri şi oraşe (inclusiv Brăila) în înteriorul distanţei de 50 de km, în cel al Ploieştilor, de şapte etc. Însă, până în 1912, Botoşanii părăseşte zona oraşelor secundare, iar multe dintre târgurile reţelei urbane foarte densă din nordul Moldovei devin istorie. Alături de aceste oraşe, ce au funcţionat sau funcţionează drept centralităţi secundare ale României, trebuie să adaugăm şi Iaşul, care s-a declasat încă din primele decenii ale existenţei noului stat, ajungând din oraş primordial, cel puţin la nivelul Moldovei, un oraş secundar, asemenea celor mai multe dintre oraşele menţionate. (Pe săptămâna viitoare).

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Nimic de salvat

Pavel LUCESCU

Nimic de salvat

Încăput pe mâna lui Barna, Ghinea, Drulă, Năsui şi prietenii, USR a devenit un soi de anexă libertariană a PNL, unde ar fi logic să şi sfârşească, alături de gaşca Câţu-Gorghiu.

opinii

Simple notaţii

Alexandru CĂLINESCU

Simple notaţii

Sorin Oprescu mi-a fost dintotdeauna profund antipatic, şi asta înainte să aflu despre matrapazlâcurile lui. Îmi părea un şmecher de „capitală”, un ins cu apucături golăneşti, vulgar şi agresiv. Îl situam cam pe aceeaşi treaptă cu Becali, deşi la acesta din urmă mai puteam detecta nişte urme de umanitate. Am aflat, în urma condamnării lui Oprescu, ceea ce, probabil, ştia destulă lume: doctorul lucra în stil mare, cerea şpăgi colosale, avea - precum mafioţii - oameni de încredere care îl protejau şi îşi asumau treburile riscante. 

Tencuiala antiseismică

Neculai SEGHEDIN

Tencuiala antiseismică

Desigur, o legendă urbană, unul din miturile care însoţesc toate amintirile, povestirile, convingerile legate de cutremur, care au dus la dezvoltarea unei adevărate culturi a seismului în România.

Love story la “om la lună”

George PLEȘU

Love story la “om la lună”

Se face curând un an de zile de când nu am mai scos din player-ul maşinii cd-ul cu albumul În caz de om la lună, strigaţi „om la lună, stânga/ dreapta” după caz.

pulspulspuls

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

PULS

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

Multă lumea ne-a tot întrebat în ultima vreme unde o fi dispărut din peisaj sinatoarea de Iaşi cu cea mai mare greutate (la quintale ne referim, nu la influenţă, evident), dar şi cu gura cea mai mare. Ei bine, stimaţi telespectatori, am apelat pentru un răspuns la această spinoasă problemă a politichiei locale, naţionale şi, de ce nu, chiar evropeneşti am putea spune, la aceeaşi sursă a noastră care ne-a spus câte una sau alta la momentul candidaturii ei la Iaşi pe listele auriste, când mai nimeni nu ştia de un’ s-o ia pe madam: adicătelea amicul Archibald Tănase, stimaţi telespectatori, că sigur vă era olecuţă dor de el, nu-i aşa?

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.