Orasul, dinlauntru

Colega de pagina Corina Bernic scria, intr-un numar recent al "Ziarului de Iasi", despre incredibilul festival de poezie de la Medellin (Columbia), devenit, intr-o tara de trista celebritate mafiota si de interminabile conflicte armate, un adevarat fenomen social-politic. In acelasi "Ziar…", Ramona Lazar lua "Pulsul orasului", consemnind, de la cititori, "idei pentru sarbatorirea, in 2008, a 600 de ani de la prima atestare documentara a Iasului", iar o doamna cu aplomb (Elena Agiu-Neacsu) isi exprima indignarea in legatura cu "inflatia de maculatura" editoriala. In toate aceste texte am gasit excelente sugestii pentru a scoate Iasul din narcotizantul marasm cultural in care se complace de mai multa vreme. De altfel, simplul fapt ca Sibiul, iar nu Iasul, a devenit capitala culturala europeana vorbeste de la sine despre neputinta, despre incremenirea in proiecte a celor ce ocirmuiesc trebile dinlauntru ale (inca) orgoliosului nostru oras. Este limpede pentru oricine ca Iasul are forte culturale superioare Sibiului, dar orasul in care convietuim n-are primar… neamt, n-are oameni de initiativa si de forta la nivel institutional, care sa coaguleze si sa propulseze, intr-un demers coerent, de rezonanta cel putin nationala, daca nu europeana, valentele creatoare locale. Un fost primar, ce ne-a devenit coleg de breasla!, lansa, in campania electorala, idei fanteziste – precum aducerea statuii lui Tutankamon la Iasi sau iminenta realizare a pasarelei (adevarata pasare maiastra!) Centru – Tatarasi, dar i-au reusit lucruri mai accesibile, precum Ateneul Tatarasi, Piata Spiridon si calitatea de membru cotizant al Uniunii Scriitorilor. Ar mai fi, ca un bonus, luarea sub aripa financiara primariala a Editurii Junimea si a defunctei, de-acum, reviste Cronica.
Impulsul cultural al actualului primar l-am perceput pe cind era interimar si ne-a onorat cu prezenta electorala la o sedinta muzeografica. Apoi, dupa ce si-a vazut sacii-n podul primariei, figura sa a fost tot mai putin vizibila la evenimente ce chiar il reclamau. Acaparat de politicale, cum sa mai participe dumnealui la – de exemplu – o intilnire cu romani din afara granitelor, adusi la Iasi de "Astra", sau la un festival de poezie organizat de Centrul Cultural German si Casa de cultura "M. Ursachi", la care au venit scriitori din mai multe tari europene!? Si-a trimis (daca!) purtatoarea de cuvint, ca si cum domnia sa ar fi o persoana prea importanta pentru a onora niste atit de mici evenimente. Dar la sedinta (banala) de care pomeneam venise cu tot staff-ul pesedist, de parca muzeele ar fi fost unse cu miere electorala.
O tresarire de prezenta de spirit a avut domnul Nichita – caci despre dumnealui este vorba – cind un iesean (de care, probabil, nici nu auzise pina atunci), Cristian Mungiu, a prim Palme d’Or, palmierul de aur, adica, nu palme, cum s-ar putea crede. Cu o viteza incredibila, laureatul a si fost facut cetatean de onoare al orasului si i s-a promis o fabuloasa sustinere financiara. Cu aceeasi viteza, luind-o inainte premierului, presedintele patriei – si el de o mare promptitudine culturala, cititor, intre altii, al lui Cartarescu si Liiceanu – a conferit cea mai inalta distinctie, ministrul Culturii s-a trezit din apatia ce-l caracterizeaza, institutiile cinematografice, teatrele, scolare, interstelare si l-au revendicat cu toatele pe regizor ca pe o emanatie a dumnealor. Iar Mungiu, la toate astea, a zimbit subtire si a tacut molcom, stiind ca febra culturala-i trecatoare…
S-ar putea organiza la Iasi – sau in Romania – un festival poetic de proportiile celui de la Medellin? Categoric, nu, pentru ca lipseste motivatia. Romania nu-i nici atit de viciata precum Columbia, spre a-si regasi eventuale asteptari si sperante in poezie, nici atit de emancipata politic, economic, cultural spre a se tolani la umbra iambilor in floare. Literatura actuala a devenit, mai repede decit ne-am fi asteptat, elitista si prohibitiva, intrucit prea putini isi permit sa cumpere o carte fara a renunta la o piine. La reuniunile literare pe care le-am frecventat in ultimii ani sau de care doar am auzit participa cam aceleasi persoane, deseori numarul scriitorilor depasindu-l pe cel al "consumatorilor". Dezinteresul este flagrant. Sau publicul a devenit mai comod, trebuie sa-i vii tu in intimpinare, nu sa-l astepti. Incercari de apropiere intre creatori si destinatari exista, dar sint neritmice, fara ecou. Mass-media mentine publicul in zona vulgarului, a senzationalului, dovedind "un cumplit mestesug de timpenie" si neincercind a-i fragezi, cit de cit, sufletul celui ajuns la ananghie. Laudabila este, de aceea, initiativa de-a dreptul socanta a lui Nichita Danilov, care a organizat recitaluri poeticesti in mediul ambiant al puscariasilor sau al tiganilor opulenti de la Ciurea. Merita si acestia un dram de poezie.
Si mai multa merita elevii ori studentii de la facultati defavorizate cultural, care ar putea afla astfel ca exista si o alta literatura, nu doar maculatura de care amintea cititoarea "noastra" (in textul careia mi-am regasit, cu emotie, o vorba de duh).
Cit priveste proxima aniversare a urbei, de as fi primar – sau o scula pe la cultura -, as conspecta cu sirg "opiniile cititorilor", as mai provoca si altele (eventual, tot prin intermediul ziarului) si as incerca sa le – vorba aia – pun in opera chiar de anul acesta, la Sarbatorile Iasilor. As mai tunde nitel oaia si berbecul ce-si etaleaza linurile prin Piata Unirii, iar pe linga sarmale, mititei, must si pastrama, pe linga slujbe si inchinaciuni pioase, pe linga figuri pofticioase sau mofturoase de politicieni, pe linga fanfare si fanfaronade, le-as oferi peregrinilor si mici scene de teatru, scurte concerte de muzica ceva mai grea, filmul lui Mungiu – pe un ecran instalat in aer liber -, recitaluri de opera si, da, recitaluri de poezie. I-as invita sa viziteze muzee si expozitii, ca sa le  arat ca in Iasi nu exista doar moaste, linga lacasurile de cult sint si lacasuri de cultura, tot un fel de "biserica vie" ce nu poate lipsi din arhitectonica noastra spirituala.
Dar nu sint.

Publicitate și alte recomandări video