Dar parcă nimic nu se compară cu furia distrugerilor care au desfigurat Bucureştiul în anii ’80 ai secolului trecut. Ne putem face o idee clară despre ce s-a întâmplat în acea perioadă din albumul care a apărut acum la editura Humanitas cu titlul Bucureştiul mutilat şi sub semnătura lui Andrei Pandele. Autorul nu este numai un arhitect reputat ci şi un fotograf cunoscut, care a realizat înainte de 1989 numeroase fotografii, reunite în albume în anii din urmă. Sunt fotografii care, dincolo de calitatea lor artistică deosebită, au o valoare documentară excepţională. Andrei Pandele ne oferă o cronică în imagini a distrugerilor pe care, în demenţa lui, Ceauşescu le-a ordonat pentru a şterge de pe faţa pământuui cartiere întregi din Bucureştiul vechi şi pentru a face loc unor construcţii pe cât de delirant-ambiţioase pe atât de inutile.

Cutremurul din 1977 a fost pretextul prin care Ceauşescu a justificat începerea demolărilor arbitrare. Obsesia lui în materie de urbanism era „sistematizarea”, idee cu efecte catastrofale atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe din ţară (să nu uităm că „geniul Carpaţilor” lansase şi proiectul sistematizării satelor…). Primul cartier bucureştean care a căzut victimă nebuniei ceauşiste a fost Uranus, cartier ce încă păstra un aer patriarhal: case modeste dar îngrijite, străzi în pantă, copii jucându-se fără teama de a fi loviţi de maşini bezmetice. Demolarea cartierului Uranus a fost începutul unui adevărat asalt asupra centrului vechi al Bucureştiului. Cifrele pe care le menţionează Andrei Pandele te îngrozesc: s-au demolat aproape 6 km² din centrul istoric (pe o parte din această suprafaţă au rămas până astăzi maidane pe care cresc buruieni), au fost distruse circa 20000 de proprietăţi, 60000 de familii au fost obligate să se mute. Au dispărut o mulţime de monumente istorice şi de clădiri valoroase. Să amintim câteva: biserica Enei (ctitorită în 1611 !), biserica Albă Postăvari (construcţie din 1568 !), biserica Sf. Nicolae Sârbi (din 1692 !), bisericile Doamna Oltea, Sf.Spiridon Vechi etc. Apoi: mânăstirile Cotroceni, Mihai Vodă (ctitorie a lui Mihai Viteazul din 1594 !), Văcăreşti… Au căzut sub loviturile buldozerelor mai multe sinagogi şi bună parte din cartierul evreiesc. Şi încă: cinematografe (construite în interbelic), stadionul Republicii (inaugurat în 1926 !), Muzeul Militar, Spitalul Brâncovenesc, palatul Ghica, liceul „Al.I.Cuza”, Hala Mare a Unirii (construită de antreprenorul francez Godillot), Institutul medico-legal „Mina Minovici” (construit în 1892, prima instituţie de profil din lume), Teatrul de Operetă etc., etc. Câteva biserici au fost salvate prin translatare şi au supravieţuit, ascunse printre blocuri. Alte cartiere au devenit de nerecunoscut. S-a demolat masiv şi fără rost pe Calea Văcăreşti, Calea Rahovei, Calea Dudeşti, în Piaţa Iancului, a fost distrusă Piaţa Sfânta Vineri, unul din locurile pitoreşti ale oraşului. S-a demolat aberant, „în diagonală”, au dispărut străzi, altele au fost ciopârţite şi s-au transformat în fundături. Pentru ce ? Pentru proiectul faraonic al „Casei Poporului”, pentru a crea bulevarde nefiresc de largi (altă idee fixă a lui Ceauşescu: Bulevardul Victoriei Socialismului să fie mai lat decât Champs-Elysées !), pieţe întinse care nu servesc la nimic şi care configurează un spaţiu ostil.

Fotografiile (realizate nu doar de Andrei Pandele ci şi de prieteni ai arhitectului) surprind imagini ale unor case, monumente sau străzi care astăzi nu mai există. Vedem buldozerele şi excavatoarele la lucru, vedem mormanele de moloz care rămân în urmă. O serie de imagini înfăţişează scene din cotidianul comunist: cozile uriaşe la ouă, lapte, brânză sau la butelii, sau cozile trist-celebre formate din … sacoşe, proprietarii lor prinzând astfel rând şi ducându-se între timp să stea la alte cozi… Într-o fotografie vedem un bărbat căţărat într-un copac şi care meştereşte la o antenă TV, foarte probabil încercând să o orienteze către…bulgari. Iarna, în plin centru, munţi de zăpadă – nu o lua nimeni pentru că se făcea economie la motorină. De altfel, cum ningea puţin mai tare, era interzisă circulaţia autoturismelor: într-o fotografie se vede un alai de nuntă strecurându-se printre troiene, mireasa îşi ridică puţin rochia ca să nu o murdărească de noroi, nuntaşii se îndreaptă pe jos probabil spre restaurant, nu s-ar zice că pe feţele lor s-ar citi o veselie normală în astfel de ocazii… Mijloacele de transport în comun sunt de regulă înţesate de lume, oamenii sunt agăţaţi ciorchine pe scări sau pe tampoanele tramvaielor. Toate aceste imagini sunt impresionante. Albumul Bucureştiul mutilat aduce o mărturie zguduitoare pentru acele vremuri cumplite pe care o propagandă neruşinată voia să le prezinte drept „epoca de aur”.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor