EXCLUSIV El este ieșeanul care a găsit comoara antică de sute de mii de euro în Siret VIDEO
Zilele trecute, politistii au pus mâna pe o comoara nepretuita: un coif de razboinic datâ (...)
citeste totvineri, 15.01.2021
Europa nu trebuie să cedeze în faţa reţelei Soros, îndeamnă premierul ungar Viktor Orban într-o postare pe website-ul său oficial, în replică la un articol al finanţistului George Soros, consemnează miercuri MTI.
Potrivit lui Orban, mulţi consideră că "criminalul economic" Soros nu merită un răspuns, după ce speculaţiile sale financiare au ruinat vieţile a milioane de oameni.
"Totuşi, acum sunt obligat să fac acest lucru, deoarece într-un articol apărut pe 18 noiembrie în Project Syndicate speculatorul şi miliardarul de origine maghiară George Soros a dat ordine directe liderilor Uniunii Europene, instruindu-i să pedepsească drastic statele membre care nu vor să facă parte dintr-un imperiu european unificator, sub stindardul unei 'societăţi deschise' globale", scrie Orban.
"Puterea Europei a derivat întotdeauna în istorie din naţiunile sale. Deşi de origini diferite, naţiunile europene au fost legate prin rădăcinile comune ale credinţei noastre", continuă Orban. "Libertatea creştină a asigurat libertatea gândirii şi culturii, creând o competiţie benignă între naţiunile continentului. Acest amalgam magnific de contraste a făcut din Europa puterea conducătoare a lumii, secole de istorie la rând", afirmă premierul ungar, asigurând că "experienţa istorică ne spune că Europa va fi din nou măreaţă dacă naţiunile sale redevin măreţe şi rezistă tuturor formelor de ambiţii imperiale".
El avertizează pe de altă parte că "mari forţe se pun din nou în mişcare pentru a eradica naţiunile Europei şi a unifica acest continent sub egida unui imperiu global. Reţeaua Soros, care s-a infiltrat în birocraţia şi elita politică ale Europei, încearcă de mai mulţi ani să facă din Europa un continent de imigranţi. Astăzi reţeaua Soros, care promovează o societate deschisă globală şi încearcă abolirea cadrelor naţionale, reprezintă cea mai mare ameninţare cu care se confruntă statele Uniunii Europene", conchide Orban, denunţând în fine "scopurile evidente ale reţelei: crearea de societăţi deschise multietnice, multiculturale prin accelerarea migraţiei şi desfiinţarea capacităţilor naţionale de luare a deciziilor, pentru a le plasa în mâinile unei elite globale".
În articolul publicat de portalul de comentarii Project Syndicate în legătură cu blocarea prin veto de către Ungaria şi Polonia a bugetului Uniunii Europene din cauza unei clauze ce condiţionează accesul la bani de respectarea statului de drept, George Soros a afirmat că, pentru a rămâne fidelă valorilor sale, "UE nu-şi poate permite compromisuri în ce priveşte condiţionarea fondurilor alocate statelor membre de respectarea statului de drept".
Calificând veto-ul ungar şi polonez drept un "pariu disperat din partea a doi violatori în serie" şi acuzându-l pe Orban că a "construit un sistem cleptocratic complex de jefuire a ţării", Soros a mai notat în articolul său că UE poate ajuta acordând fonduri direct autorităţilor locale, "unde în Ungaria încă există o democraţie funcţională, spre deosebire de nivelul naţional".
Finanţistul a explicat că veto-ul polono-ungar "poate fi ocolit pentru că, în cazul în care nu se ajunge la acord asupra noului buget (al UE), cel vechi se prelungeşte, pe bază anuală", în timp ce "Ungaria şi Polonia nu vor primi plăţi pentru că guvernele lor încalcă statul de drept", dar întrebarea care se pune este dacă UE "poate da dovadă de voinţă politică".AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul Transporturilor: Să ne gândim în 2030-2040 la trenuri cu 230/oră
(VIDEO) Un şofer de Mercedes intră intenţionat cu maşina în căruciorul unui copil
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Kelemen Hunor şi Viktor Orban, „învinşi” de România la Bruxelles
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
SUA: Bărbat cu un IQ sub 75, executat de autorităţile federale
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
„Screech” din serialul "Save by the Bell" a fost diagnosticat cu cancer
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Sute de mii de oameni fug din Marea Britanie din cauza pandemiei de COVID-19
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Dosar penal şi amenzi de 40.000 lei după o logodnă între doi minori de 12 şi 15 ani
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Nimic în Moldova: Ce proiecte de infrastructură încep sau se termină în 2021
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Protest pe schiuri faţă de tăierea pădurilor, organizat de Comunitatea Declic
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Retailerul german Metro intră oficial pe o nouă piață, conexă comerțului
Informare de ger năprasnic în întreaga ţară, începând de sâmbătă dimineaţa
Comoara găsită în Siret a fost adusă la Palatul Culturii. Ce spun specialiştii?
Iaşul este pe locul VII în ţară după numărul noilor cazuri de infectare cu COVID-19
Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect
FOTO: "Plouă" în pasajul "Sfânta Vineri" din centrul Iașului. Infiltrații în zona scărilor
Bilanţ COVID - 19: Încă 3.353 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore
Franța extinde restricțiile de circulație pe timpul nopții, de la 18.00 la 06.00
Guvernul Rutte decide dacă demisionează sau nu, în urma unui scandal al alocaţiilor copiilor
Platforma de livrări foodpanda lansează o reţea de magazine proprii, pandamart
Peste 34 de persoane au murit vineri într-un cutremur puternic pe Insula Sulawesi
Înregistrările unei cutii negre a avionului prăbușit în Indonezia pot fi extrase
Iohannis, după ce s-a vaccinat anti-COVID: Este o procedură simplă, nu doare
Sef din Politie, urmarit penal pentru conducere sub influenta alcoolului
Motociclistul Pierre Cherpin a murit după ce duminică a suferit o căzătură la Raliul Dakar
Fiul lui Viktor Orban a absolvit pe banii statului un curs la Academia Militară Regală Britanică
Sylvain Sylvain, co-fondator şi chitarist al legendarului grup proto-punk New York Dolls, a murit
Xiaomi, producătorul chinez de smartphone, cade pe bursa din Hong Kong
Ilie Năstase, la un pas de faliment: firme închise, pierderi, credit neplătit
Cine îi va lua locul Angelei Merkel? CDU își alege noul lider
Care sunt centrele de vaccinare stabilite în Iaşi pentru a doua etapă
Ce se întâmplă cu acţionariatul de la FC Dinamo dacă nu vine Cortacero cu banii
Apple vrea să lanseze noi laptop-uri MacBook Pro cu încărcare wireless
Omul lui Stelian Ion face şedinţe în ministerul Justiţiei deşi nu lucrează acolo
Ce e Signal și cu ce e diferit de WhatsApp. "Standardul de aur al vieții private"
Supravieţuitoare a gripei spaniole, o femeie de 101 ani a fost vaccinată antiCovid
Cântăreaţa rap Cardi B, primul rol principal într-un lungmetraj
Recompensă oferită de un pensionar pentru câinele care îl ajuta să scape de depresie
Fostul preşedintele al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar
LIVE - Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID. Astăzi a început a doua etapă de imunizare
Vlad Voiculescu susține ideea unui certificat electronic de vaccinare
Fenomen neobişnuit: ninsoare cu fulgi albi de găină într-un cartier din România!
Samsung lansează Galaxy SmartTag, etichete inteligente pentru localizarea obiectelor
Claudiu RAUSUDMR, Trump, Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUVeşti din Lumea Nouă |
Neculai SEGHEDINBrian May |
Nicolae CREŢUAritmetica lui Chirieac |
Vorba e de arginţi, tăcerea e de aur lingou, dar tot tabla cutată vedem că are valoare la Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.