anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 26.09.2020

Orban: Nu înţeleg de ce există o asemenea opoziţie faţă de mască

GALERIE
Orban masca
  • Orban masca
- +

Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri, în Parlament, că nu înţelege de ce există o asemenea opoziţie faţă de purtarea măştii, precizând că acesta este cel mai bun mijloc în a te proteja de Covid-19. El a precizat că nerespectarea regulilor duce la creşterea riscului de transmitere a noului coronavirus.

Ludovic Orban a spus, în cadrul discursului său din Parlament, că orice român trebuie să ştie că dacă nu respectă măsurile luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului poate fi sancţionat.

“Orice român trebuie să ştie că dacă nu respectă normele legale poate să fie sancţionat, pentru că atunci când te expui riscului de infectare nu te expui numai pe tine, expui familia, colegii de birou şi toţi cei cu care interacţionezi. Atunci când dăm sancţiuni le dăm strict cu obiectivul pentru a îi ajuta să înţeleagă faptul că regulile trebuie respectate. Cu cât creşte numărul românilor care respectă regulile, cu atât riscul răspândirii virusului scade”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, în Parlament.

El a mai spus că nu înţelege de ce există o asemenea opoziţie faţă de purtarea măştii. “Am văzut că perioada de vară nu stopează virusul. Aici nu e vorba de valuri, e vorba de o creştere a riscului transmiterii, cu cât nu sunt respectate regulilor. Nu înţeleg de ce există o asemenea opoziţie faţă de mască. Masca e cel mai bun mijloc în a te proteja. Păstrarea distanţei fizice de 1.5 metri. Regulile de igienă sunt simple şi pot duce la a ne petrece concediul în condiţii normale, activitatea economică să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, a precizat premierul.

El a mai anunţat că obiectivul este de a reduce numărul persoanelor infectate. “Aici fac apel la dumneavoastră, faţă de românii care v-au votat, fiţi alături de noi în tot acest efort de comunicare publică pentru cei care bagatelizează acest virus. Acest virus perfid provoacă moartea şi nu numai persoanelor în vârstă sau care au comorbidităţi, ci şi persoanelor sănătoase. Obiectivul nostru e de a reduce numărul persoanelor infectate”, a mai afirmat Orban.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spinoasa problemă a jucătorului U21

Nicolae GRECU

Spinoasa problemă a jucătorului U21

FRF trebuie să schimbe urgent modificarea de acum doi ani pentru a se evita situaţiile tragicomice din Liga I

Filmuletul zilei

opinii

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Eugen MUNTEANU

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Suntem în campanie electorală. Ni se solicită, cu aparentă deferenţă, votul! Pe cei care ne cer votul îi invit la mai multă decenţă, sau chiar la oarecare smerenie, adică umilinţă.

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

pr. Constantin STURZU

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

Ne întrebăm adesea: până în ce punct suntem datori să facem ascultare? Limitele ascultării de orice fel de autoritate, bisericească sau lumească, sunt păcatul şi apostazia (lepădarea de credinţă). Este extrem de important să avem aceste repere mai ales astăzi, când suntem chemaţi să evităm două extreme. 

Vocea de înger

Alex VASILIU

Vocea de înger

Ar fi interesant de cercetat destinele unor muzicieni marcate de cel mai sensibil, mai dificil, mai înşelător, mai frumos instrument - vocea. Un instrument ce nu îţi promite întotdeauna succesul imediat, pe viaţă, chiar dacă ai talent uriaş, exersezi în fiecare zi cât este nevoie şi norocul e de partea ta în clipa/ clipele esenţiale. Un instrument prevăzut încă din faza „proiectării” cu senzorul ce dezvăluie exact configuraţia psihică, arhitectura umană a interpretului. Elena Moşuc este un caz plin de învăţăminte.

pulspulspuls

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Băbăeţi băă, oare de unde a scos dârvarul ăsta deştept Grămadă (zis şi Moş Vilă), încă dipotat de Iaşi vreo două-trei luni în trupa marinerului, tot felul de specimene ciudate de pus pe liste, că-ţi vine să-ţi pui mâinile-n cap, nu alta, când vezi atâta tupeu ghiolbănesc şi nesimţire crasă? 

Caricatura zilei

Afiș

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.