Ordinea mondială - în aşteptarea schimbării (II)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ordinea mondială - în aşteptarea schimbării (II)

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Mai trăim într-o lume în care deciziile fundamentale aparţin statelor separate şi angrenate în jocul politicii de putere sau am intrat într-o altă zonă: o hegemonie universală, o lume a blocurilor macroregionale, o armătură de organizaţii globale întrepătrunse, o reţea de sate mai mult sau mai puţin interconectate?

Am sugerat, în textul de săptămâna trecută, că am putea vorbi de o schimbare în ordinea mondială dacă am asista la modificări semnificative la nivelul unui ansamblu de trei dimensiuni importante ale politicului: configuraţia interstatală a puterii, principiul de legitimare a ordinii socioeconomice interne, modelul etic privilegiat pentru individ. Nu am încercat să ierarhizez aceste dimensiuni şi nici să avansez praguri arbitrare care să „detecteze” o eventuală nouă stare, pentru că aceasta ar fi fost o strategie contraindicată într-un domeniu în care schimbarea se produce treptat, dezordonat şi imprevizibil. Dacă vom intra cândva într-o nouă etapă, o vom simţi, chiar dacă n-am fost în stare să o anticipăm teoretic şi chiar dacă ne va fi greu s-o explicăm. Dar am recomandat să privim către cele trei dimensiuni importante.

Mai trăim într-o lume în care deciziile fundamentale aparţin statelor separate şi angrenate în jocul politicii de putere sau am intrat într-o altă zonă: o hegemonie universală, o lume a blocurilor macroregionale, o armătură de organizaţii globale întrepătrunse, o reţea de sate mai mult sau mai puţin interconectate, altceva? Mai vorbim de câteva mari stiluri concurente de justificare a distribuţiei bunurilor şi a puterii conducătorilor într-o societate sau am ajuns într-o zonă diferită: forţă nudă fără comentarii, o unică voinţă supraumană, religia universală a ştiinţei sau poate altceva? Avem la dispoziţie, în mare, aceleaşi variante de comportament la capătul cărora aşteptăm armonia între binele individual şi cel public sau constatăm că gama de opţiuni ni s-a modificat radical, că există o variantă aproape unanim îmbrăţişată sau poate chiar una obligatorie - spre exemplu, din imperativul justiţiei istorice sau al supravieţuirii speciei?

Dacă tindem să acceptăm raţionamentele de mai sus, probabil că interesul şi curiozitatea noastră se vor îndrepta spre posibilitatea ca anumite evenimente majore să deschidă procese transformatoare, în loc să stăm cu pixul şi carneţelul pregătite pentru a bifa schimbarea. Separat, dar mai ales luate împreună, criza financiară din 2008 (astăzi) şi cea generată de pandemia COVID-19 (miercurea viitoare) pot fi abordate din acest unghi.

Prin tot ceea ce a declanşat, drama financiară din 2007-2008 a pus în cauză mai multe arene ale globalizării, înţeleasă aici drept un proces prin care fluxurile transregionale în diversele arene de interacţiune (finanţe, comerţ, producţie, circulaţia ideilor, a oamenilor, a microorganismelor generatoare de epidemii, dar şi cele axate pe putere şi violenţă) îşi extind aria, se intensifică şi devin tot mai rapide. Globalizarea are nevoie de adjective pentru toate aceste dimensiuni. E clar că între ele există legături şi că niciodată - nici în 2007-2008, nici acum - nu sunt toate egal afectate. Dar, revenind la criza financiară, întrucât problema a fost detectată la nivelul mecanismului de propulsie a economiei (şi, de aici, a altor zone) spre viitor, nu ar trebui să ne surprindă faptul că tentativele de reparare, temperare şi control au luat forma unor încercări de reconsolidare a bazelor sistemului, aşa cum au fost ele enunţate mai sus.

Tocmai pentru că este extrem de importantă, să lăsăm pentru final chestiunea pluralităţii statelor-naţiune, ca actori decisivi în reafirmarea logicii sistemului. Aşadar, să constatăm că schimbările în privinţa principiilor de legitimare a ordinii socioeconomice nu au fost extraordinare. Nu am avut parte de criza generală a modelului capitalist, ci de o conjuncţie de presiuni pro-reformă. La margini, iar nu în nucleu, s-a simţit cel mai acut unda de şoc, condamnând imediat sau în perspectivă proiecte precum socialismul arab recoafat. Fără a neglija efectele populismului în lumea dezvoltată, vremurile mai grele cu care s-a confruntat în toţi aceşti ani vechiul asociat al pieţei libere, democraţia liberală, nu seamănă cu epoca Weimar şi aşa mai departe, lista poate continua.

Coborând la nivel individual, desigur că toate căutările deja începute pentru găsirea unor noi căi de practicare a virtuţii civice s-au văzut întărite graţie spectacolului trist al lăcomiei iraţionale propagate vertical, de sus în jos, în societate. Între ele se numără şi cele centrate pe înfrăţirea cu mediul ambiant sau pe afirmarea viguroasă a unicităţii şi diferenţei. Dar, deşi e bine să nu exagerăm în direcţia continuităţii, trebuie să remarcăm modul în care s-au întărit proiecte deja cunoscute, precum cel bazat pe comuniunea cu cei de aceeaşi limbă sau religie, pe altarul valorilor şi modurilor de viaţă tradiţionale. Nu s-au descurcat prea rău, însă, nici propovăduitorii vechiului individualism cumpătat de sorginte nord-europeană protestantă, mai uşor de armonizat cu linia de producţie decât cu birourile băncilor de investiţii.

În fine, nefiind o prea mare aglomeraţie de salvatori de ultimă instanţă, a rămas la latitudinea vechilor state-naţiune să încerce limitarea dezastrului. Aceste reacţii, mai mult sau mai puţin reuşite, s-au bazat tocmai pe logica durabilă a sistemului internaţional de state. Cel mai semnificativ intrus, Uniunea Europeană, a avut şi cel mai mult de suferit, iar reţeta de salvare a venit nu de la Bruxelles, ci în principal de la Berlin. Întâlnirile de tip G20 sau coordonările interbancare au completat inovativ reţetele clasice de tip FMI/Banca Mondială, în acordurile persistente ale refrenului potrivit căruia statul şi-a atins nadirul. Un refren ce suna bizar pentru cei care, spre exemplu, doreau să scape de un stat dezagreabil creând altul nou sau, de ce nu, să revină în centrul scenei secolului XXI prin deja consacratele metode ale secolului XIX - achiziţia de teritorii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum să transformi o instituţie esenţială pentru piaţa asigurărilor într-o vacă bună de muls?

Dan CONSTANTIN

Cum să transformi o instituţie esenţială pentru piaţa asigurărilor într-o vacă bună de muls?

Cert este că piaţa asigurărilor nu este supravegheată în nici un fel, iar salariile lor babane sunt plătite din poliţele noastre, ale tuturor.

Filmuletul zilei

opinii

Irimia. Florin Irimia

Codrin Liviu CUȚITARU

Irimia. Florin Irimia

„Cazul” prezenţei prozatorului Florin Irimia pe lista de „activitate ştiinţifică zero” a Universităţii din Iaşi îmi demonstrează clar nebunia în care s-a ajuns cu „scientometria”. Acest monstru e pe cale să anuleze diversitatea şi bogăţia experienţei intelectuale, care ar trebui să stea la temelia vieţii universitare. Este noul „nazism” academic şi nu greşesc deloc emiţând o asemenea comparaţie.

Câteva date statistice recente (I)

George ŢURCĂNAŞU

Câteva date statistice recente (I)

În plan regional, cele opt judeţe ale Moldovei au coborât sub 4 milioane de locuitori, involuţia demografică având valori peste media naţională (-9 la mie). Alături de judeţul Iaşi, doar Suceava are un declin inferior mediei naţionale (-6,4 la mie). Toate celelalte judeţe au pierdut între 11,2 şi 13,8 la mie din populaţie.

Minciuna de aur

Bogdan ILIESCU

Minciuna de aur

„A lie told often enough becomes the truth.” (O minciună spusă suficient de des devine adevărul.) Vladimir Lenin

pulspulspuls

E clară treabă, fraţilor: oamenii lui Mihăiţă sunt toţi în fundul gol!

E clară treabă, fraţilor: oamenii lui Mihăiţă sunt toţi în fundul gol!

Nu ştim dacă ştiţi, dar, pe lângă un fin analist cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, amicul nostru Archibald Tănase este şi un vechi şi încercat şofer în traficul infernal din Iaşi. 

Caricatura zilei

DNA

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.