Ordinul primit de Zelenski din SUA: Du-te și câștigă lupta. Un ajutor militar de 61 de miliarde de dolari se îndreaptă spre Ucraina

miercuri, 24 aprilie 2024, 08:38
3 MIN
 Ordinul primit de Zelenski din SUA: Du-te și câștigă lupta. Un ajutor militar de 61 de miliarde de dolari se îndreaptă spre Ucraina

Președintele american Joe Biden a declarat marți că Statele Unite vor „începe să trimită armament și echipamente Ucrainei în această săptămână”, după ce Congresul a adoptat mult așteptatul pachet de ajutor pentru Kiev, transmite AFP.

„Voi promulga acest proiect de lege și mă voi adresa poporului american de îndată ce va ajunge mâine (miercuri) pe biroul meu”, a spus el într-un comunicat al Casei Albe.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit miercuri Senatului SUA pentru aprobarea ajutorului militar și economic de 61 de miliarde de dolari pentru țara sa.

Zelenski: „Instrumente esențiale pentru restabilirea mai rapidă a unei păci juste”

„Le mulțumesc liderului majorității Chuck Schumer și liderului republican Mitch McConnell pentru conducerea lor fermă în promovarea acestei legislații bipartizane, precum și tuturor senatorilor americani din ambele partide care au votat pentru ea”, a scris el pe rețelele de socializare la scurt timp după adoptarea masivului pachet de ajutor.

Statele Unite au fost principalul susținător militar al Ucrainei în războiul său împotriva Rusiei, dar noul pachet de ajutor, care include provizii militare esențiale, a fost blocat luni de zile în Congres. Armata ucraineană se confruntă cu o lipsă gravă de arme și de noi recruți, în timp ce Moscova exercită o presiune constantă dinspre est.

„Apreciez, de asemenea, sprijinul președintelui Biden și sper că legea va fi promulgată în curând și că următorul program de ajutor militar va fi la înălțimea hotărârii pe care am văzut-o întotdeauna în negocierile noastre”, a adăugat Zelenski.

În opinia sa, „capacitățile cu rază lungă de acțiune, artileria și apărarea aeriană ale Ucrainei sunt instrumente esențiale pentru restabilirea mai rapidă a unei păci juste”.

„OK, am reușit. Acum du-te și câștigă lupta”

„Acest proiect de lege privind securitatea națională este una dintre cele mai importante măsuri pe care Congresul le-a adoptat de foarte mult timp pentru a proteja securitatea americană și securitatea democrației occidentale”, a afirmat liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, după vot, potrivit Reuters.

Schumer a declarat că i-a lăsat un mesaj lui Zelenski marți seară, în care i-a spus: „OK, am reușit. Acum du-te și câștigă lupta”.

Pachetul de ajutor ar putea fi ultimul aprobat pentru Ucraina până după alegerile din noiembrie, când mizele sunt Casa Albă, Camera Reprezentanților și o treime din Senat.

O mare parte din opoziția față de asistența de securitate, atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat, a venit din partea republicanilor care au legături strânse cu fostul președinte american Donald Trump, un sceptic în privința ajutorului pentru Ucraina, care a subliniat politicile „America First” în contextul în care încearcă să obțină un al doilea mandat.

Liderul republican din Senat, Mitch McConnell, un susținător puternic al asistenței acordate Ucrainei, și-a exprimat regretul în legătură cu întârzierea, în mare parte din cauza obiecțiilor republicanilor de linie dură de a adăuga mai mult la cele 113 miliarde de dolari pe care Washingtonul le-a autorizat pentru Kiev de când Rusia și-a început invazia la scară largă în februarie 2022.

„Cred că am depășit stadiul mișcării izolaționiste”, a declarat McConnell într-o conferință de presă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii