Ordonanţa 114 a prins pe picior greşit Poliţia de Frontieră
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

sambata, 23.10.2021

Ordonanţa 114 a prins pe picior greşit Poliţia de Frontieră

GALERIE
Politia de Frontiera Iasi
  • Politia de Frontiera Iasi
- +

Intenţia Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi de a construi un sediu pentru Sectorul Tomeşti s-a lovit de un obstacol serios. Aşa cum au păţit şi instituţiile administraţiei locale care şi-au propus să modernizeze drumuri sau să restaureze clădiri, prima procedură de licitaţie a eşuat. 

Lansată pe 9 august, cu termen de depunere a ofertelor 30 august, prima procedură a fost închisă pentru că „au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme“ - se precizează în anunţul de anulare. Drept urmare, va­loarea estimată iniţială de 6,6 milioane de lei, bazată pe fonduri europene, a fost majorată cu circa 10 la sută la reluarea procedurii. De data aceasta, licitaţia porneşte în sens descrescător de la 7,2 milioane de lei (8,6 milioane cu TVA inclus). Ofertele pot fi depuse până pe 28 octombrie. Dacă va fi desemnat un câştigător, acesta va avea ca termen de execuţie un an şi jumătate. Mai multe licitaţii, mai ales cele care au drept obiectiv modernizarea de drumuri, au fost reluate cu majorarea semnificativă a valorii estimate. Motivul invocat pentru alocarea de fonduri suplimentare a fost Ordonanţa 114, care prevede, printre altele, un salariu minim de 3.000 de lei în domeniul construcţiilor.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

Nicolae GRECU

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

„E dreptul meu să fac ce vreau cu organismul meu” este un leit motiv al declaraţiilor fotbaliştilor pe posturile TV, fără a pomeni vreunul de vieţile altora.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IX)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IX)

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

pr. Constantin STURZU

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă". Căderea primilor oameni, a protopărinţilor Adam şi Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci şi dezbinarea acestora şi a urmaşilor lor. Prima crimă din istoria umanităţii a fost săvârşită asupra unui frate.

La plimbare pe axa culturală (3)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (3)

Arhitectura, prin conţinutul simbolic, estetic, funcţional, este interpretată în cheie diferită de fiecare persoană în parte. Un exerciţiu simplu poate demonstra această realitate. 

pulspulspuls

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

La trei zile după ce a dat cu artificii la Palat, şi asta după ce  nu a avut nicio reţinere să aprobe şi târgul de căciuli de la Hală, dar şi coada la moaşte la liber, auzim că Mihai Chirica a vorbit către presa centrală spunând pe un ton foarte doct şi sfătos că musai este nevoie de un lockdown total, cu închidere în casă mai ceva ca anul trecut. 

Caricatura zilei

Ciucă 2

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.