Ore în plus la şcoală pentru educaţia drepturilor copilului şi educaţia civică
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

Ore în plus la şcoală pentru educaţia drepturilor copilului şi educaţia civică

GALERIE
elevi
  • elevi
- +

Reprezentanţi ai elevilor, ai mediului academic şi din învăţământ au dezbătut ieri planul cadru pentru preuniversitar.

Toate cele trei variante de plan cadru aflate în dezbatere publică în prezent în învăţământul preuniversitar, care vizează numărul de ore la fiecare disciplină, propun scăderea numărului de ore de română la clasa a V-a. Dacă acesta este un lucru bun sau nu, ne spun chiar reprezentanţii din învăţământ. Aceştia, împreună cu reprezentanţi din rândul elevilor, autorităţilor locale şi comunităţii academice s-au întâlnit în cursul zilei de ieri la dezbaterea pe tema: „Planul cadru - instrument de politică edu­caţională“.

„Planurile cadru sunt variate, ele respectă o continuitate, există un nu­măr semnificativ de ore la istorie şi geografie şi se pune accentul mai mult pe ştiinţe, chimia şi fizica fiind mai bine reprezentate. Se observă o deschidere spre zona socio-umană, vor fi ore în plus pentru educaţia drepturilor copilului, educa­ţia culturală, civică şi economică. Nu sunt schimbări majore, sunt nuanţe, dar importante. Planul cadru trebuie să fie făcut mai mult pentru elev şi mai puţin pentru profesori, spre necesităţile acestora. Evident, va exista subiectivitate, fie­care profesor crede că obiectul lui este mai important ca altele, dar planul trebuie făcut cu obiectivitate“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Dacă varianta numărul unu prevede cel mai mic număr de ore la clasa a V-a, pentru o tranziţie mai uşoară de la învăţământul primar la cel gimnazial, varianta numărul doi promovează studiul ştiinţelor şi tehnologiei în clasele de gimnaziu, iar cea de-a treia variantă pune accent pe istorie şi geografie şi propune obligatoriu o oră pe săptămână de opţional integrat.

„Schimbarea este inevitabilă, nu putem rămâne captivi în acest plan, chiar dacă cărările bătătorite sunt cele mai comode, nu trebuie să ne­glijăm valorile, elementele de cultură şi civilizaţie. Acestea fac parte din matricea spirituală a absolventului. Trebuie să punem accent pe limbi străine şi pe ştiinţe, pe înţelegerea matematicii... limba latină va trebui să se găsească la liceu la toate profilele, inclusiv la cel tehnologic. A avea ore în plus pentru un domeniu nu este o problemă, importantă este asigurarea inserţiei elevului în lumea socială“, a mai declarat Camelia Gavrilă.

Latina va fi resuscitată la clasele de liceu

Punctele slabe din aceste trei variante ar fi faptul că, la prima variantă, deşi se prevăd opţionale, li se alocă maximum o oră pe săptămână, la cea de-a doua variantă creşte numărul de discipline la clasele V- VI, iar la ultima variantă se prevede cel mai mare număr de discipline la clasa a V-a.

„Consider că varianta numărul II este benefică pentru învăţământul productiv. Scăderea numărului de ore la gimnaziu va duce la creşterea productivă, deoarece, eu personal, observ că elevii de gimnaziu sunt stresaţi. Planul cadru trebuie modificat astfel încât să cuprindă nevoile elevilor“, a spus Cezar Roşu, reprezentantul elevilor în cadrul acestei dezbateri publice. Acesta este elev în clasa a XI-a la Colegiul „M. Eminescu“ şi reprezentantul Consiliului Elevilor.

Rămâne de văzut însă dacă părinţii sunt de acord ca puştii lor să-şi petreacă mai mult timp la şcoală, dacă şcolile au dotări, spaţii şi resurse umane să găzduiască elevii pentru un timp mai îndelungat, cine predă opţionalul integrat, dacă există posibilitatea extinderii anului şcolar cu două săptămâni etc.

„Am fost de acord să particip la această dezbatere, acum să vedem dacă pentru aceste schimbări s-a făcut un studiu să se vadă impactul asupra elevilor. Ne interesează să vedem ce nu a mers până acum şi de ce. Sunt probabil necesare aceste schimbări, dar ne-am aştepta să fie explicate mai profesional. Rămâne de văzut, eu am mai participat şi în trecut la astfel de dezbateri care nu s-au soluţionat prin rezultate mulţumitoare“, a explicat Laviniu Lă­custă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar.

Una dintre problemele cu care s-ar confrunta planul cadru, în cazul în care limba latină va fi obligatorie la toate clasele de liceu, este faptul că nu prea mai există profesori la această disciplină.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal, ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Oraşe de antichităţi

Briscan ZARA

Oraşe de antichităţi

Comunismul a fost o idee proastă, fără discuţie. Aşa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltată şi conştientă de sine decât cele existente acum şi cu 50 de ani în urmă. A organiza o ţară întreagă după nişte principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii şi înălţătoare pentru alţii, ambele pe nedrept, este o crimă adevărată. Nu poţi neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societăţii în ansamblu. Pentru că ăsta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijează individul.

Povestea de război a marii Regine (II)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (II)

Istoria românilor, dar şi cea universală, stă mărturie că monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Să reţinem şi faptul că pe această relaţie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a năruit. În fine, regele reprezintă o triplă "realitate socială, politică, religioasă". Însă fundamentul regalităţii în economia istoriei este faptul că aceasta este cel mai puternic simbol al naţiunii, al unităţii, al continuităţii, al fertilităţii şi al mântuirii.

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

Ioan Alexandru TOFAN

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

pulspulspuls

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

PULS

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

Iată, stimaţi participanţi la trafic, că deşi a trecut atâta vreme de la ceea ce colegii lui au acuzat la junele conţilier userist Ciorăpel că este de-a dreptul trădare în favoarea hidrei chiriciste, încă mai apar pe surse detalii interesante despre acea joie neagră şi mâloasă a politichiei de Bahlui. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.