Autorul american conservator, George Weigel, rezumă în parte lipsa de contagiune a capitalismului în Răsăritul ortodox: „Economiile capitaliste funcționează doar atunci când o masă critică de oameni posedă anumite obiceiuri ale minții și ale inimii (ceea ce unii dintre noi obișnuiau să numească «virtuți»): stăpânirea de sine, capacitatea de a-și asuma riscuri cu prudență, abilitatea de a forma relații de muncă în cooperare și disponibilitatea de a amâna satisfacția.” Trebuie adăugate alte numeroase condiții care nu puteau fi întrunite din cauza turbulențelor seculare (războaie) și a poziției geografice dificile: statalitate nesigură și foarte puțin predictibilă, lipsa unei culturi urbane înfloritoare, rate ridicate de analfabetism, probleme demografice, infrastructură precară, lipsa anumitor instituții formale și a creșterii economice intensive etc.).

Cu toate acestea, în perioada modernă, în ciuda multelor vicisitudini geo-politice, numeroși comercianți ortodocși au avut succes și au demonstrat că pot construi business-uri de durată. Spre exemplu, o mișcare ortodoxă disidentă (după mijlocul secolului al XVII-lea) din Rusia, rascolnicii (staroverii), a suferit o puternică opresiune din partea statului și a Bisericii oficiale, devenind marginală. Cu toate acestea, foarte similar cu teza minorităților creatoare (Max Weber), acești ortodocși ruși de rit vechi au reușit o ascensiune economică semnificativă, adaptându-se cu ușurință la nou și la provocări antreprenoriale ale vremii. Pentru aceștia, munca grea, făcută cu sârguință și responsabilitate, etica interioară, disciplina, perseverența sau planificarea rațională erau virtuți pe care le urmau cu sfințenie, întocmai ca protestanții din teza lui Weber (calviniștii englezi, puritanii). Acumularea de bogăție nu numai că nu era prohibită sau considerată sursă a tuturor viciilor, dar reprezenta o sursă primară de legitimare în cadrul societății ruse. Această minoritate ortodoxă s-a dovedit destul de asemănătoare în a obține și conserva succesul economic așa cum au reușit unii sectari ruși desprinși de Biserica Ortodoxă Rusă (molocanii, duhoborii, scapeții sau scopiții, hlistii)¹.

Într-un splendid eseu al lui Sergey N. Bulgakov, „Economia națională și personalitatea religioasă” (1909), se reiterează o serie de idei importante în economia subiectului. Pe de o parte, munca este considerată un element component al ascetismului, atunci când lumea nu este dezvrajită, ea fiind mult mai mult decât un proces mecanic de desfășurare a operațiunilor creatoare de lucruri și valori. Ascetismul este specific unei perspective medievale sau monahale orientale și occidentale. Numeroși teologi occidentali, de la Sfântul Benedict (480-547), la Toma de Aquino (1225-1274), au evidențiat virtuțile spirituale ale muncii, fiind considerată, dintr-o anumită direcție, egală cu rugăciunea. Vorba lui Carlyle: Laborare est orare (A munci înseamnă a te ruga). În răsăritul Europei, Sfântul Teodor Studitul (759-826) invoca același sens terapeutic al muncii: „bucurați-vă fiecare atunci când este nevoie să munciți mai mult pentru ceilalți, suportând frigul, ploaia și căldura... Noi nu vărsăm sângele ca niște martiri, nu ne sunt tăiate membrele și nici oasele nu ne sunt rupte; dar dacă vom aplica la muncile noastre ușoare și limitate o negare a voinței proprii și ne vom strădui să ne obligăm și să ne slujim frații cu dragoste, vom ajunge să ne asemănăm cu martirii care au suferit mult și chiar cu Dumnezeu, Care a acceptat răstignirea și moartea. Fiți suflete bune, munciți!” Dincolo de alte alegații pretențioase, Bulgakov afirma cu tărie că sistemul economic contemporan se sprijinea pe virtuțile muncii monastice ascetice desfășurate în Europa medievală².

Folosind ortodoxia ca mod de înțelegere a lumii (economia fiind nici mai mult, nici mai puțin decât o „funcție a morții” sau „lupta împotriva forțele antagoniste ale naturii în scopul apărării, afirmării, și lărgirea vieții, cu scopul de a cuceri și îmblânzi aceste forțe, devenind stăpânul sau proprietarul lor”³), Bulgakov oferă ceva inedit. Căderea lui Adam a făcut să apară o tensiune permanentă între uman(itate) și natură, sciziunea dintre natura naturans și natura naturata. Prima este sinonimă cu Sophia divină sau sufletul-lume (umanitatea ideală), subiectul economiei politice, pe când cealaltă înseamnă reprezentarea lucrurilor materiale din această lume. Activitatea economică are rolul de a reduce la minimum această diviziune, contribuind la transformarea naturii din obiect în subiect-obiect (re-creare) și recuperarea unității dintre cele două planuri. Trebuie precizat faptul că Bulgakov înțelege rolul persoanei în economie de pe poziții complet diferite față de gândirea occidentală (promovează ideea de contract social, prin care indivizii își diluează libertatea în favoarea procesului social, pentru a primi în schimb prezervarea drepturilor umane). El are ca model conceptul slavofil de sobornost, destul de apropiat ca sens de cel de conciliaritate. Conform acestuia, oamenii care participă la viața socio-economică nu își pierd sau diluează liberatea, societatea umană fiind un fenomen participativ deliberat, în care indivizii sunt unici.

Bulgakov, un critic virulent al marxismului, dar și al capitalismului, a lansat o versiune proprie, considerată net superioară: economia sofianică. Rolul acesteia este acela de a folosi libertatea individuală, dar al Divinului, pentru ca fiecare persoană să transcendă materialitatea și de a o reda Acestuia prin participarea la Sophia (Înțelepciune). Ceea ce nici marxismul, nici capitalismul nu o pot face. Istoricul Bernice Glatzer Rosenthal concluzionează admirabil: „Evangheliile proclamă nu libertatea în și prin economie, ci din economie. «Economismul» este captivitatea economică a omului, dar creștinismul proclamă o libertate mai înaltă: el nu propovăduiește puterea, ci neputința; nu bogăția, ci sărăcia; nu înțelepciunea în acest secol al «magiei economice», ci nebunia sfântă.”⁴

Folosindu-și libertatea, omul se poate înălța sau poate alege să rămână în materialitatea fetidă și coruptă a mundanului. De fapt, are de ales între Dumnezeu sau mamona, neputând sluji la doi stăpâni. În atare condiții, mai par cuiva Ortodoxia și escatologia pe care este capabilă să o articuleze lumii și omului a fi sinonime cu primitivismul, inferioritatea sau rămânerea în urmă, așa cum afirmă unii miopi prefăcuți? 

Inima sus!

¹ Vasilios N. Makrides (2019), Orthodox Christianity and Economic Development: A Critical Overview.

² Sergey N. Bulgakov (2008). The National Economy and the Religious Personality (1909). Journal of Markets & Morality Vol. 11, Nr. 1, p. 157-179.

³ Bulgakov, S. (2000). The philosophy of economy: The world as household. New Haven: Yale University Press, p. 72.

⁴ Rosenthal, B. G. (1991). The search for a Russian Orthodox work ethic. In E. W. Clowes, S. D. Kassow, & J. L. West (Eds.), Between Tsar and people: Educated society and the quest for public identity in late imperial Russia. Princeton, NJ: Princeton University Press, p. 72.

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. habil. și director al Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor