Citiți versiunea integrală a Ziarului de Sănătate, numărul 31

dr. Cristian Mârțu

Conf. Univ. Dr. Habil. Cristian Mârțu, medic primar Clinica ORL, Spitalul de Recuperare, Iași: „În primul rând trebuie să o convingeți pe soție să fie văzută de un medic dintr-un serviciu ORL, indiferent că acest lucru se întâmplă la dvs în oraș sau în Iași. Este important să facă o audiogramă pentru început pentru a evalua nivelul auzului pe ambele urechi. Apoi, ca urmare a investigațiilor făcute se va stabili o schemă terapeutică care ar trebui să o ajute pe soția dvs. O atitudine de așteptare rareori este benefică în medicină și în cazul otosclerozei nu este de dorit, chiar dacă boala evoluează lent și, uneori, se poate însoți de acufene (tinitus – țiuit) și vertij, pe lângă pierderea auditivă progresivă uni sau bilaterală. După o perioadă de evoluție variabilă (uneori ani de zile) pierderea auditivă se translează nervului și capacitatea acestuia de funcționare se pierde iremediabil. (Dacă stă acasă, în niciun caz lucrurile nu se vor rezolva, din contră, se vor agrava.)

Otoscleroza este o afecțiune a urechii medii care determină pierderea progresivă a auzului din cauza unei remodelări osoase patologice. La nivelul urechii medii lanțul osicular (ciocan, nicovală și scăriță) transmite vibrațiile undei sonore spre urechea internă unde sunt captate și transmise mai departe către creier unde sunt decodificate, procesate și transformate în sunete. Atunci când apare o calcificare anormală a capsulei urechii interne care afectează și fereastra ovală și scărița, vibrațiile sonore nu mai sunt transmise corespunzător, interferând cu capacitatea de a auzi. În funcție de gradul de afectare, hipoacuzia poate fi ușoară, moderată ori severă.

Recunoscută ca fiind o cauză frecventă de pierdere progresivă a auzului în cazul tinerilor adulți, această afecțiune pare să se manifeste mai intens în jurul vârstei de 30 de ani, cu simptome care pot fi resimțite însă în intervalul mai larg de vârstă, 10 – 45 de ani.

Incidența cea mai ridicată se înregistrează printre femei, dublu față de bărbați, precum și în rândul populației caucaziene. Poate fi mostenită (cauză genetică) în proporție de până la 45% și se declanșează, uneori, în momentul modificărilor metabolice și hormonale asociate cu sarcina.

Deși otoscleroza afectează funcționarea urechii medii și interne, în funcție de gradul de lezare a labirintului osos poate fi asimptomatică sau poate duce la hipoacuzie. Pierderea auzului se întâmplă gradual, una dintre urechi fiind, în general, mai afectată decât cealaltă. Pacienții experimentează reducerea capacității de a distinge sunetele emise pe frecvențe joase și cuvintele rostite în șoaptă. Unele persoane pot resimți și simptome precum amețeala, problemele de echilibru sau tinitusul (acufene) care se manifestă ca un țiuit permanent în ureche.

În absența tratamentului, progresul bolii poate duce la pierderea completă a auzului. Un tratament medicamentos eficient pentru oprirea evoluției sau vindecării nu există până în acest moment, la nivel mondial.

Pe de altă parte, există teorii care susțin că există o legătură  directă între otoscleroză și rujeolă.

Diagnosticul de otoscleroză se bazează pe anamneză, examen clinic ORL, audiometrie, timpanometrie, reflex stapedian, tomografie computerizată pentru a examina în detaliu arhitectura urechii medii și interne, reperele delicate care mărginesc sau traversează urechea medie și internă (nerv facial, arteră carotidă internă, fosă cerebrală și dura mater, sinusul venos lateral, vena jugulară internă etc).

Tratamentul otosclerozei este dictat de localizarea creșterii anormale osoase, precum și de severitatea afecțiunii. Printre opțiunile de tratament disponibile se află aparatele auditive, pentru mulți pacienți utilizarea unor dispozitive auditive care amplifică sunetul sunt suficiente pentru îmbunătățirea auzului; acestea au rol funcțional prin îmbunătățirea percepției auditive, rol protectiv prin încetinirea progresiei hipoacuziei și, uneori, de mascare a acufenelor (care pot fi sau ajunge debilitante în unele cazuri nefericite).

Intervenția chirurgicală (stapedectomia) presupune înlocuirea scăriței (cel mai mic os din corp) cu o proteză (tijă de titan sau teflon) care se ancorează pe nicovală și transmite vibrații în lichidele urechii interne, îmbunătățind auzul; operația este deosebit de delicată, reperele anatomice fiind deosebit de mici, se lucrează cu microscopul la cea mai mare magnificare și cu instrumentar specific de cea mai mare finețe. Perforația spre urechea internă (stapedotomia) se poate face cu perforatorul manual, cu micro-freză sau cu LASER-ul.

În unele cazuri, când surditatea este profundă, există soluția de stimulare a terminațiilor nervoase prin implantul cohlear. Acesta presupune inserția în urechea internă a unui electrod care permite stimularea electrică directă a filetelor nervoase și apariția senzației auditive. Prin intermediul implantului cohlear, structurile de transmisie ale urechii medii sunt „ocolite” și este creată o nouă cale prin care undele sonore sunt captate, procesate și livrate prin semnale electrice direct nervului auditiv și, ulterior, transmise către creier.

Otoscleroza se poate complica cu acufene, amețeală, cofoză (surditate completă), izolare socială.

Operația de stapedotomie poate avea, în sine, complicații legate de structurile care traversează sau mărginesc urechea medie (nerv facial, arteră carotidă internă, creier, sinus venos lateral, venă jugulară internă), se poate însoți de ameliorarea sau agravarea acufenelor și chiar de pierderea completă a auzului. De aceea, decizia chirurgicală este discutată cu pacientul și acesta hotărăște în consecință”.

Publicitate și alte recomandări video