Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"
Dupa 32 de proiecte de hotarâre adoptate cu o exceptie în tot atâtea minute, aproa (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
OUG privind alegerile anticipate a fost respinsă miercuri de plenul Senatului. Pentru respingere s-au pronunţat 85 de parlamentari, iar împotrivă, 33. Legea de aprobare a Ordonanţei a venit cu raport de respingere de la Comisia juridică din Senat. Ordonanţa va fi trimisă Camerei Deputaţilor, care e forul decizional în acest caz.
Raportul de respingere a OUG a fost adoptat prin votul senatorilor PSD şi al celor de la UDMR. Aceasta în condiţiile în care liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat că a trimis o scrisoare oficială Avocatului Poporului, după publicarea în Monitorul Oficial a OUG, considerând că ”este inacceptabilă schimbarea mascată a sistemului electoral, mai multe puncte ale actului normativ fiind neconstituţionale". Legea de aprobare a ordonanţei va fi trimisă plenului Senatului, împreună cu raportul de respingere. În final, legea va ajunge la Camera Deputaţilor, care este forul decizional.
Ordonanţa de Urgenţă privind alegerile parlamentare anticipate, adoptată de Guvernul Orban în ultima şedinţă înaintea demiterii, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Actul normativ prevede că în ţară alegerile se desfăşoară duminică, în timp ce pentru diaspora sunt alocate trei zile, respectiv zilele de vineri şi sâmbătă premergătoare datei alegerilor la nivel naţional. De asemenea, este dublat numărul parlamentarilor din diaspora. De asemenea, alegătorii vor putea vota la orice secţie de vot din ţară sau din străinătate, în baza unui act de identitate valabil în ziua votării. Data alegerilor anticipate se stabileşte cu cel puţin 50 de zile înaintea votării.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat că instituţia va decide săptămâna aceasta dacă va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate. Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seară, după respingerea OUG privind anticipatele de Comisia juridică din Senat, că există un grup Ultras al PSD ”care nu mai are nicio urmă de raţiune şi de bun simţ, care dă votul orbeşte, fără să analizeze actele normative”. Orban aspus că, în acest moment, orice fel de previziune legată de data alegerilor parlamentare nu poate fi făcută.
Cuvinte cheie: + Senat, lege, respingere, OUG, ordonante
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
COCAINA: Creştere majoră a numărului de şoferi drogaţi în Iaşi, remarcată şi de medicii legişti
Ultimele adăugiri la averea primarului Chirica. Fiul cel mic apare şi el în declaraţie
Eduard Boz, consilier local deştept al PNL, a câştigat 162.000 de lei din consultanţă
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
FOTBAL - Poli se desparte de portarul care a apărat în Liga I
Un deţinut reclamă că la Penitenciarul Iaşi veceurile nu au tron. A cerut 150.000 euro despăgubiri
Stupefiant: Un judecător invocă “stabilitatea statului” pentru a-l scăpa pe Ciucă
Cristian Tudor Popescu, la Iași: își lansează noul volum „Dumnezeu nu e mort”
Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?
(VIDEO) Polițist agresat în trafic de ”bombardieri” pentru că ”circulă prea încet”
USV Iași organizează săptămâna aceasta admitere la studiile de master
Armata rusă minte cum respiră în privinţa mall-ului bombardat în Ucraina
Ciucă a anunţat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%
Andrew Fletcher de la Depeche Mode a murit din cauza unei rupturi a unei artere
Erdogan anunţă, înainte să plece la summitul NATO, o posibilă întâlnire cu Biden la Madrid
Şeful PSD: Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta şi cred că nici anul viitor
Marcel Ciolacu, declaraţii importante despre compensarea preţului la carburanţi
Pentagonul are cel mai mare buget din istoria ţării: 810 miliarde de dolari
Absolvenţi de filologie cu note de 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum este posibil?
Numărul victimelor bombardamentului mall-ului din Kremenciug urcă la 18 morţi
Cauți rochie de nuntă pentru femei plinuțe? Iată recomandările noastre (P)
AUR se laudă că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Iohannis
"Telefonul negru", cu Ethan Hawk, a dominat box office-ul românesc de weekend (VIDEO)
Soprana Anna Netrebko vrea compensaţii de 350.000 de dolari din partea Metropolitan Opera
Schimbări majore în strategia NATO. Ce se întâmplă pe flancul estic şi în zona Mării Negre
Simona Halep o va întâlni astăzi în primul tur la Wimbledon pe Karolina Muchova
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, ameninţă cu al treilea război mondial
Zelenski acuză că statul rus a devenit cea mai mare organizaţie teroristă din lume
Ruşii au luat la ţintă un centru comercial din Ucraina în care se aflau peste 1.000 de oameni
(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă
Absolvenţi de matematică notaţi cu 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum se explică?
În oraşul Harkov alarmele antiaeriene nu contenesc niciodată
Ce se întâmplă dacă statele baltice vor fi atacate? NATO şi-a schimbat strategia
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.