anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

Out at Sea

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Am perceput trecerea de la piesa într-un act a lui Mrozek din 1960 la montarea regizorului basarabean ca pe un dialog socratic devenit vodevil. Burlescul şi parodia din text se regăsesc în spectacol, dar comedia nu mai ascunde/ revelează gravitatea de dincolo de aparenţele situaţiilor şi ale personajelor dramatice. Gravitatea rămâne printre rânduri, depinzând de interpretarea anumitor expresii-cheie. Absurdul este transpus prin gesturi actoriceşti expresiv realiste. Teatral, e un absurd filtrat ionescian, însă nu e absurdul tragic pe care l-am văzut eu la Mrozek. De asemenea, nu uzează de o cheie fantastică de interpretare şi, dacă s-ar lua ca justificare faptul că e vorba de un spectacol actual, plecând de la o idee vizionară, consider că s-ar fi putut miza mai mult în direcţia reconfigurării unui sens profund actual (critica societăţii consumiste), chiar universal (egoismul uman), dincolo de critica totalitarismului.

Nici totalitarismul (gestionarea dirijată a hazardului) şi nici democraţia (votul liber) nu mai funcţionează atunci când problema de fond se pune: rezervele s-au terminat, nu ce, ci pe cinemâncăm. Aristocratul se preschimbă în pârlit, cei puternici în saltimbanci, cel slab în Iisus Hristos. Totul în virtutea unei sofistici care constituie fondul absurdului lui Mrozek. De exemplu, felul în care Grasul decide că ar trebui să se voteze: ”Unul dintre dumneavoastră va spune o cifră, apoi celălalt altă cifră, la urmă voi spune şi eu una. Dacă suma celor trei va fi fără soţ înseamnă că eu voi fi cel mâncat. Dacă se va întâmpla însă ca suma să fie cu soţ, atunci îl vom mânca pe unul dintre dumneavoastră”. În cele din urmă, Grasul şi Mijlociul coalizează împotriva Slabului.

Poate că nu e tocmai cel mai bine scris text al lui Mrozek, însă ideile, înlănţuirea lor şi subtextul m-au fascinat. Pentru că putem considera că ”maladiile civilizaţiei contemporane” (o primă expresie-cheie), la care nu se face referire în mod explicit, caracterizează societatea noastră (goana după bani, preeminenţa lui ”a avea” sau ”a vrea să ai mai mult”, în defavoarea lui a fi, cruzimea şi meschinăria exacerbate). Sau că naufragiaţii în derivă, pe o ”plută”, suntem noi. Sau că ”foamea” e insaţiabila dorinţă de dominare asupra celuilalt. Şi că a-ţi mânca de viu semenul nu e decât o metaforă, nu una dintre cele mai fericite, dar cu implicaţii adânci în actualitatea socială. Scaunele poate că nu-s decât nişte scaune, iar cufărul ar putea să nu fie altceva decât un cufăr. Cei trei protagonişti, aflaţi într-o situaţie fără ieşire din punct de vedere logic, în căutarea definiţiei conceptului de ”sacrificiu (de sine)” - Grasul, Mijlociul şi Slabul- ar putea la fel de bine fi redenumiţi: micul/ mediul/ marele manager al resurselor de hrană disponibile şi indisponibile şi al vieţii celorlalţi, ba chiar al propriei vieţi. De vreme ce consensul privitor la care dintre cei trei urmează să fie sacrificat e imposibil, sacrificatul va fi ales în baza unor principii absurde şi demagogice (”bun-simţ”, ”colegialitate”, copilărie nefericită etc.), va fi impus sau ales prin vot aşa-zis democratic sau, în ultimă instanţă, va alege complet iraţional, silit, dar liber(!) să fie sacrificat (din ”nobleţe sufletească”, ”solidaritate”, ”dragoste de semeni”, ”dorinţa de a se jertfi”).

O altă expresie-cheie o reprezintă cea de ”dreptatea istorică”: doar cei nemulţumiţi se plâng de lipsa dreptăţii, iar cerând dreptate ”caută astfel justificări tocmai aceia care nu au reuşit în viaţă”. Dreptatea istorică e un apel sofistic şi nefondat la trecutul personal al celui ce trebuie sacrificat. De asemenea, apelul la minima raţiune a Slabului îi este retezată din faşă: ”ca un individ iresponsabil [nebun], trebuie să te laşi călăuzit de oamenii care ştiu ce vor, trebuie să fii eliminat din societate pe calea consumării de către ceilalţi”. Şi cu toate că rezervele de alimente sunt găsite, nu există cale de întoarcere pentru că Slabul, în pofida oricărei raţiuni, e fericit în cele din urmă să se autosacrifice. Deşi conceptul de ”sacrificiu (de sine)” nu este definit, dialogul socratic ca vodevil are un final neaşteptat, deschis, interpretabil.

Regizorul construieşte un soi de vodevil folosind muzică înregistrată, cu triouri antrenate într-o uşoară coregrafie (mişcare scenică ritmică, sacadată, mimetică), lăsând la nivel subliminal implicaţiile mai profunde ale textului şi ideilor lui Mrozek. Principala maladie a societăţii contemporane o constituie somnul raţiunii (interpretare evidentă încă de la începutul spectacolului). Modul în care ritmurile muzicale dansate sunt introduse trimite înspre un al doilea pericol: robotizarea, transformarea omului în sclavul absurdului atunci când sofismele domină logica. Atunci când asistăm la o inversare a valorilor şi o camuflarea a lor în contravalori.

Aş considera mai actuală o reprezentaţie în care s-ar respecta indicaţiile de costumaţie iniţiale ale lui Mrozek (”costume negre şi cămăşi albe, cravate albe înnodate impecabil, colţul alb al batistei în buzunarul de la piept” - ţinută business) şi mai puţin cele de scenografie (pluta, scaunele, cufărul etc.). Jaboul Slabului şi papioanele celorlalţi doi care-l vor consuma în cele din urmă sunt alternative care inversează cumva rolurile, creând confuzie asupra personajelor ca într-o comedie bulevardieră. Deşi distribuirea celor trei protagonişti în roluri (în ordinea numirii de mai jos) este previzibilă şi exclusiv în acord cu trăsăturile fizice ale personajelor. Acest lucru permite actorilor o lejeritate de expresie şi o expresivitate gestuală foarte mare, în direcţia comicului facil şi diminuând absurdul, anulând posibilitatea naşterii tragicului din absurd. Critica societăţii de consum (cea mai valabilă interpretare actuală a piesei) este deviată în sens politic (pancarta roşie cu ”Vrem mâncare!”, brâul roşu al Grasului - membrul elitei deghizat în totalitarul deghizat în democrat etc.).

(În largul măriiOut at Sea de Slawomir Mrozek, regia: Petru Hadârcă, distribuţia: Emil Gaju, Petru Oistric, Anatol Durbală, Valentin Zorilă, decor: Iurie Matei, Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” din Chişinău, premiera: 11 mai 2014, spectacol prezentat în cadrul FITS 2017)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

Cosmin PAȘCA

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

opinii

New York şi Alabama. Un circuit epic

Codrin Liviu CUȚITARU

New York şi Alabama. Un circuit epic

Prin povestirile lui, Capote a avut, în mod evident, o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se concentrează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie.

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

George ŢURCĂNAŞU

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.

Întâmplările lui Nobel (I)

Bogdan ILIESCU

Întâmplările lui Nobel (I)

„All things are ready, if our mind be so.” (Toate lucrurile sunt pregătite, dacă şi mintea noastra este.) - William Shakespeare, Henry V

pulspulspuls

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Două vorbe mai relaxate pe astăzi, dacă tot e joi, despre unul din evenimentele notabile care au loc în aceste zile în târg, stimaţi telespectatori şi drăguţe telespectatoriţe: selecta adunarea arhitecţilor de pe tot rotogolul ţării şi, de ce nu, chiar al Evropii şi al planetei. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.