anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 06.07.2022

Păcăleala cu stilourile de 100 de euro a fost dovedită

GALERIE
stilouri fite
  • stilouri fite
- +

Distribuitorul unei mărci renumite a pus în vânzare stilouri, dar nu asigura şi rezerve de cerneală adecvate. Protecţia Consumatorului a amendat firma şi a câştigat în instanţă procesul care i-a fost intentat.

Distribuitorul brandului Samsonite în România, recunoscut pentru calitatea articolelor de voiaj, este bun de plată după ce a vândut două stilouri scumpe unui ieşean. Recent, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au câştigat, pe fondul cauzei, procesul intentat de compania SC General Business System, unic importator şi distribuitor Samsonite în ţară. Compania a depus plângere la Judecătoria Iaşi împotriva unui proces verbal de contravenţie încheiat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor pe 30 mai 2013. „Actul de control a fost întocmit ca urmare a petiţiei unui consumator care reclama faptul că a achiziţionat de la petentă două stilouri, în urmă cu o lună, însă aceasta nu mai oferea spre comercializare rezerve de cerneală, produsele respective devenind astfel inutilizabile. În urma controlului a rezultat că firma este distribuitor exclusiv al mărcii respective de stilouri, iar la data controlului nu mai oferea spre comercializare rezerve pentru acestea”, a precizat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Astfel, comisarii au apreciat că sunt încălcate drepturile consumatorului, fiind in discuţie şi aspectul că produsele erau destul de scumpe, în jur de 100 de euro bucata, şi au sancţionat firma cu 2.000 lei, potrivit CRPC. În primă instanţă, soluţia Judecătoriei Iaşi a fost să respingă ca neîntemeiată plângerea referitoare la procesul verbal din 30 mai, să respingă cererea firmei privind cheltuieli de judecată şi să o oblige la plata a 50 lei cheltuieli judiciare către stat. SC General Business System SRL are dreptul de a formula apel în termen de 30 zile.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre cotele de gen

Despre cotele de gen

În principiu, nu ar trebui să ne iluzionăm că introducerea cotelor de gen ar perturba prea mult mecanismele clientelare care continuă să inspire, în România, recrutarea şi promovarea politică.

opinii

Noaptea de Sânziene

Florin CÎNTIC

Noaptea de Sânziene

Într-un răspuns adresat lui Şerban Cioculescu, care criticase Itinerariul său spiritual, Mircea Eliade spunea: „nu scriem un tratat asupra esenţei funcţiunilor spirituale; ci trasăm linii de orientare pe o hartă nelămurită”. Şi noi.

Visez, scriu... (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Visez, scriu... (I)

Odată cu vârsta caut tot mai abitir lucrurile vechi, trecute şi aflate în derivă. Visez, scriu. Constat tot mai clar chestiunea asta. Mai bine zis, mai evident, mai pregnant, căci clar nu e nicidecum. Ba chiar înceţoşat, ca prin sită. 

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Alex VASILIU

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Însemnările de astăzi pot începe cu o întrebare: este bine că există pe meleagurile româneşti atâtea festivaluri? Răspunsul nu poate fi, în principiu, decât afirmativ. Deşi inflaţia acestor întâmplări (şi în domeniul artistic) poate slăbi interesul publicului, care nu mai percepe la adevăratele dimensiuni semnificaţiile de eveniment, există spaţiu de desfăşurare pentru oricine are idei interesante, originale.

pulspulspuls

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Vă povesteam noi ieri aicea, stimaţi telespectatori, despre cum au apărut pe piaţa politichiei de Bahlui primele semne ale conturării unui viitor tandem de candidaturi Cejău-Premărie, în persoanele stimabililor Măricel-Mihăiţă. 

Caricatura zilei

Conferința lui Iohannis

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.