Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pacienţii de la Parhon stau cu sondele în ei. Spitalul nu are o pensă ca să le scoată

GALERIE
pacienti
  • pacienti
- +

Din cauza unei pense de câţiva euro, pacienţii îşi riscă sănătatea. Bolnavilor nu li se mai pot scoate sondele puse în vezica urinară. Aceştia sunt trimişi acasă şi sunt rugaţi să sune în fiecare zi la spital, poate apare pensa salvatoare. „Sondele care stau în pacient prea mult timp riscă să se calcifice. Iar asta necesită intervenţii chirurgicale mai complicate“, explică un medic. „Nu accept să mai suport această sondă în mine. Trebuie să merg la toaletă o dată pe oră“, spune o pacientă.

„Reveniţi luna viitoare sau vă rugăm să vă informaţi telefonic înainte de a veni din nou“. Acesta e mesajul care li se transmite pacienţilor care ajung la Secţia de Urologie a Spitalului Parhon pentru extragerea unei sonde. De câteva zile, cadrele medicale se văd nevoite să trimită pacienţii acasă din cauza lipsei unei pense. Într-o astfel de situaţie a fost pusă şi Roxana M., în vârsta de 40 de ani. Inginer de profesie, aceasta spune că a fost pentru prima dată când a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală.

„În data de 20 iunie am fost internată în regim de urgenţă la Spitalul Clinic Parhon Iaşi, Secţia de Uro­logie, prezentând dureri lombare drepte şi stări febrile. Am fost diagnosticată cu calcul ureteral, aşa-numita «piatră», şi mi s-a efectuat o operaţie de montare a sondei JJ. În urma intervenţiei, starea mea de sănătate s-a ameliorat simţitor şi, pentru că evoluţia postoperatorie a fost foarte bună, pe data de 24 iunie am fost externată. Atunci mi s-a spus că la trei săptămâni trebuie să mă prezint pentru o reevaluare, respectiv scoaterea sondei şi efectuarea unei urografii“, explică pacienta.

La termenul stabilit, respectiv data de 16 iulie, femeia s-a prezentat la medicul curant pentru scoaterea sondei, iar acesta a spus că nu poate efectua manevra. „Mi s-a explicat că, din motive tehnice, anume lipsa unei pense pentru cistoscop (aparat folosit pentru exa­minarea endoscopică a vezicii urinare - n.r.), nu se poate face suprimarea sondei. Aceasta era defectă de trei zile (13 iulie - n.r.), că au mai venit pacienţi cu aceeaşi problemă ca mine şi că nu se poate face nimic. Nici nu se ştia când anume vor primi o pensă nouă. Am primit recomandări să aştept până în august sau eventual să mă informez telefonic înainte de a mai veni la spital“, a adăugat Roxana.

Din păcate, pensa pentru cistoscop este singurul instrument ce poate fi folosit pentru extragerea sondelor JJ. „Sonda JJ are două bucle, una în rinichi şi una în vezică. Este o sondă din material moale, flexibil. Pensa se introduce într-un aparat numit cistoscop, apoi în vezică unde apucă capătul sondei. Acesta este scos la exterior, iar ulterior întreaga sondă. Practic, pensa are rolul de a apuca şi de a scoate afară totul“, a explicat un medic specialist care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

Însă starea de sănătate a Roxanei începe să se înrăutăţească şi îi este teamă să nu sufere complicaţii. „Sondele care stau în pacient prea mult timp riscă să se calcifice, se depun pe suprafaţa ei calcificări, care ulte­ior o fac greu de a fi scoasă, sau chiar imposibil. Iar asta necesită intervenţii chirurgicale mai complicate doar pentru a se putea scoate sonda“, a continuat medicul.

Înţelegând riscurile la care se expune, Roxana încearcă să găsească o explicaţie pentru cele întâmplate şi a fost îndrumată, ca şi alţi pacienţi, să depună plângere la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. „În cursul zilei de astăzi (17 iulie - n.r.), am făcut plângere la DSP, în speranţa că se vor urgenta lucrurile şi că mă voi putea prezenta la medic mai repede decât era stabilit. Nu accept să mai suport această sondă în mine. Este un stres, pentru că de o lună de zile de când o am trebuie să merg la toaletă o dată la una, două ore. Nici să mă odihnesc noaptea nu pot. Nu-mi vine să cred că, după atâţia ani de contribuţii la fondul de asigurări de sănătate, rămân cu un corp străin în mine pentru că s-a stricat o pensă“, continuă revoltată femeia.

„Avem pacienţi cu sonde, care trebuie scoase, doi până la 4 pe zi“

În situaţia ieşencei sunt şi alţi zeci de pa­cienţi ce vin, din toată zona Moldovei, cu aceeaşi problemă. Medicii sunt nevoiţi să ridice din umeri şi să aştepte noi instrumente. „În momentul de faţă există o pensă în blocul operator, dar este doar pentru pacienţii care se află în sală şi nu poate fi folosită în ambulatoriu. Pensa e ca un consumabil, într-un fel, nu e ca un aparat de radiologie. Este o piesă mică, un instrument care, din cauza folosirii foarte intense, e normal să se strice. Noi avem pacienţi cu sonde JJ, care trebuie scoase, cam doi până la patru pe zi, în medie. Iar pensa asta avea şi ea câţiva ani de utilizare“, a precizat aceeaşi sursă pentru Ziarul de Iaşi.

Conducerea Spitalului Parhon spune că a luat cunoştintă de această problemă şi că încearcă să o rezolve în cel mai scurt timp. „Am vorbit astăzi (17 iulie - n.r.) şi pe alte spitale măcar să împrumutăm o pensă. Nu se găseşte nicăieri piesa şi a rămas să contactăm firmele care se ocupă de aparatură şi să cumpărăm una. Nu poate fi o avere o pensă, poate patru, cinci sau şase euro, dar este greu de găsit. Facem eforturi în acest sens“, a precizat juristul Dan Pahopol, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon.

Însă lipsa unei pense care costă 6 euro nu e singura problemă cu care se confruntă medicii de la Secţia de Urologie a unităţii medicale. De o lună de zile, în clinică nu se mai pot face diagnosticări ale cancerului renal sau de prostată din cauză că pistolul folosit pentru biopsie s-a stricat.

„E un instument cu care se iau biopsii de la nivelul prostatei sau chiar din rinichi. Acesta s-a stricat, reparaţiile costă destul de mult am inteles, dar mai ieftin sau chiar la acelaşi preţ poate fi achiziţionat unul nou. De o lună de zile ne uităm la pacienţii care ar avea nevoie de aşa ceva şi le spunem că trebuie să mai aşteptăm că poate se cumpără pistolul. Nu putem pune diagnostic de cancer de prostată într-o clinică universitară. Pentru că, din păcate, spitalul nu se ocupă să înlocu­iască materialele care se strică. Suntem puşi în situaţia de a spune pacientului că nu avem cum să îl ajutăm. Dar nu pentru că nu am şti ce să facem, ci pentru că nu avem cu ce“, au precizat surse din cadrul spitalului.

Cât costă intervenţia la o clinică privată

Acum, singura soluţie pentru bolnavi ar fi să meargă la un spital din alt oraş mare din ţară sau să se îndrepte către mediul privat. „Ziarul de Iaşi“ a consultat un cabinet de urologie, cât şi o clinică privată care efectuează manevra de scoatere a sondei. Costurile unei intervenţii de scoatere a unei sonde JJ variază între 200 şi 800 de lei, în funcţie şi de consultaţiile sau analizele care se efectuează. Bani pe care asiguratul trebuie să îi scoată din propriul buzunar, dacă îi are. Dacă nu, se va informa telefonic despre situaţia instrumentarului din Spitalul Parhon, aşa cum de altfel i-a fost şi recomandat să o facă.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri