Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totsambata, 21.05.2022
Copiii și profesorii îndură frig în mai multe școli din Timișoara. Mai mulți directori au informat Inspectoratul că în unele săli de clasă sunt și temperaturi de 15 grade, iar asta face extrem de dificilă desfășurarea cursurilor.
Astfel de probleme sunt la Colegiul Grigore Moisil, Liceul Teoretic Dositei Obradovici și chiar Colegiul Bănățean. Dacă în sălile de clasă va fi frig și săptămâna viitoare, elevii ar putea trece cu studiul în online, spune inspectorul școlar adjunct, Cosmin Hogea
Nici în spitalele din Timișoara racordate la Colterm situația nu este mai bună. La Municipal, Secția de Oncologie și Clinica ASCAR sunt cele mai afectate, spune directorul Daniel Malița.
Reamintim, administratorii societății Colterm au anunțat, la începutul săptămânii, că societatea va furniza căldură în temperaturi tot mai mici, pentru că nu sunt bani pentru plata furnizorilor.
În această secție, în saloane, sunt numai 10℃ în aceste zile, atrage atenția consilierul local social-democrat Radu Țoancă, scrie Ziua de Vest. Este rezultatul combinației dintre temperaturile cu valori negative de afară și cele numai 40℃ ale agentului termic livrat, în condițiile în care ar fi trebuit ca apa să aibă cel puțin 60℃.
Aflați amănunte de pe g4media.ro.
Cuvinte cheie: + temperaturi, frig, pacienți, elevi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prahova: Tentativă de omor între două femei. Victima a fost lovită în cap cu un topor
Spectatori inediți la Raliul Argeșului: Urşii au venit să vadă spectacolul automobilistic
ANAF pregăteşte o aplicaţie mobilă prin care românii să-şi vadă fişa fiscală
Şeful Fiscului le cere profesorilor care dau meditaţii elevilor să-şi facă PFA
Aveţi grijă când ieşiţi azi din casă: Cod galben de furtuni la Iaşi!
Grindeanu: Podul suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie
Sfinții Constantin și Elena: 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă
Un nou accident îngrozitor pe „şoseaua morţii” din Moldova: Doi morţi şi doi răniţi
Musk neagă că ar fi hărţuit sexual o însoţitoare de bord. Acţiunile Tesla au scăzut cu 6%
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
(FOTO) EXCLUSIV: Cine este bărbatul ucis de o maşină când ieşea din canal?
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.