Pacienții spitalizați cu COVID-19 pot prezenta simptome la mai multe luni după externare
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Pacienții spitalizați cu COVID-19 pot prezenta simptome la mai multe luni după externare

GALERIE
covid pacient
  • covid pacient
- +

Mai mult de jumătate dintre pacienţii COVID-19 externaţi s-au confruntat în continuare cu simptome manifestate prin senzaţie de lipsă de aer, oboseală, anxietate şi depresie timp de două până la trei luni după infectare, conform concluziilor unui studiu restrâns efectuat în Marea Britanie, citat de Reuters și Agerpres.

Cercetarea, condusă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Oxford, a analizat impactul pe termen lung al COVID-19 asupra unui număr de 58 de pacienţi spitalizaţi cu această afecţiune. S-a constatat că unii pacienţi prezentau anomalii la nivelul mai multor organe după ce s-au infectat cu noul coronavirus şi că inflamaţia persistentă a cauzat probleme timp de câteva luni.

Studiul nu a fost evaluat de către alţi oameni de ştiinţă, dar a fost publicat înainte de revizuire pe site-ul MedRxiv.

„Aceste constatări subliniază necesitatea de a explora în continuare procesele fiziologice asociate COVID-19 şi de a se dezvolta un model holistic, integrat, de îngrijire clinică pentru pacienţii noştri după ce au fost externaţi din spital”, a declarat Betty Raman, medic în cadrul Departamentului de Medicină Radcliffe de la Oxford, care a condus cercetarea.

Un raport iniţial al Institutului Naţional pentru Cercetare în domeniul Sănătăţii (NIHR) din Marea Britanie, publicat săptămâna trecută, a relevat că starea de boală prelungită după infectarea cu noul coronavirus poate implica o gamă largă de simptome care afectează toate zonele corpului şi mintea, notează Reuters.

Rezultatele studiului Oxford au demonstrat că la două până la trei luni de la debutul COVID-19 64% dintre pacienţi prezentau simptome manifestate prin senzaţie de lipsă de aer, iar 55% au raportat stare de oboseală semnificativă.

Analizele RMN au scos la iveală anomalii la nivelul plămânilor în cazul a 60% dintre pacienţii cu boala COVID-19, dar şi al rinichilor (29%), inimii (26%) şi ficatului (10%).

„Anomaliile detectate... sunt preponderent corelate cu markeri serici ai inflamaţiei”, a subliniat Raman.

„Acest lucru sugerează o potenţială legătura între inflamaţia cronică şi o deteriorare în curs a organelor”, a adăugat cercetătoarea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Amintiri

Cătălin ONOFREI

Amintiri

Ultimele zile ale comunismului.

Filmuletul zilei

opinii

Românitate absolută

Codrin Liviu CUȚITARU

Românitate absolută

Nu se mai putea sta în incinta clocotitoare! În frunte cu rectorul şi cu drapelul naţional, intonând, marţial, cântecul „Noi suntem români”, participanţii, încolonaţi militar, au ieşit vehement pe coridoare şi ulterior în stradă...

Moldova şi transportul durabil în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (II)

George ŢURCĂNAŞU

Moldova şi transportul durabil în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (II)

Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

Bogdan ILIESCU

Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

„It is the long history of humankind (and animal kind, too) that those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed.”/ „Este învăţătura istoriei îndelungate a omului (şi a animalelor, de asemenea) că cei care au învăţat să colaboreze şi să improvizeze cel mai eficient au triumfat.” - Charles Darwin

pulspulspuls

Lovitură de Palat ratată de Peni Hill şi Electrician: au tras, dar mingea n-a ajuns la poartă

Lovitură de Palat ratată de Peni Hill şi Electrician: au tras, dar mingea n-a ajuns la poartă

Fiţi atenţi aicea, stimaţi telespectatori, cam cum se pune problema şi şmenul între conţilierii partidoiului ieşean, când e vorba de votat au ba în calitate de vice al premarelui pe omul buhaiului şantajist Ghihocel, cel pus pe liste de dipotatul deştept Grămadă în urma unui şantaj, aşa cum se aude prin piaţă la Alexandru, ba chiar şi pe la Nicolina (unii zic chiar că şi pe la piaţa de cornute de la Podu Iloaiei, lunea dimineaţă)! 

Caricatura zilei

Mireasa hoțomană

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.