anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Pacienții vor ști dacă spitalul la care vin este de încredere. „Sf. Spiridon“, acreditat cu rezerve

GALERIE
spital
  • spital
- +

La intrarea în Spitalul „Sf. Spiridon“ ar trebui să scrie „acreditat cu rezerve“.

Spitalele care au fost evaluate şi încadrate în anumite categorii de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) vor fi obligate să îşi informeze pacienţii referitor la gradul de acreditare primit. Astfel, pacientul va şti, chiar înainte de a intra, dacă spitalul în care va urma să fie tratat a fost acreditat cu grad ridicat de încredere sau dacă, din contră, unitatea medicală are un grad de încredere redus. Momentan, ordinul se află în dezbatere publică, pe site-ul ANMCS, la secţiunea Transparenţă Decizională.

Aşadar, însemnul „Acreditat“ va trebui afişat de către unităţile sanitare acreditate în al II-lea ciclu de acreditare, iar însemnul „În proces de acreditare“ - de către spitalele înscrise în procesul de acreditare în al II-lea ciclu, care nu au primit vizita de evaluare, cele care au primit vizita de evaluare, dar nu a fost emis raportul de acreditare, sau cele pentru care procesul de acreditare a fost prelungit.

„Propunem elaborarea unor însemne grafice prin intermediul cărora populaţia să fie informată cu privire la nivelul calităţii serviciilor de sănătate oferite în cadrul unităţilor sanitare. Astfel, însemnele grafice vor include marca de certificare «acreditat ANMCS» precum şi elementele de identificare al ANMCS“, precizează reprezentanţii ANCMS.

Astfel, însemnele vor fi afişate la intrarea în spitale, fiind plasate la un loc vizibil, pe un suport adecvat, la o înălţime între 150 şi 200 de centimetri, pentru a putea fi observate de pacienţi. De asemenea, spitalele care au sedii secundare sau secţii exterioare vor trebui să le afişeze şi în locurile respective. O altă noutate este că însemnul respectiv va trebui publicat şi pe pagina web a spitalului, pe prima pagină, în stânga logo-ului spitalului, iar suplimentar poate fi afişat însemnul şi într-o altă secţiune a site-ului.

Reprezentanţii ANMCS au mai precizat că necesitatea evidenţierii categoriei de acreditare în care este încadrată o unitate sanitară are scopul de a „se aduce la cunoştinţa publicului informaţiile referitoare la nivelul de calitate al serviciilor de sănătate şi gradul de siguranţă a pacientului în cadrul acestora“.

De exemplu, Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi a fost acreditat de curând în categoria a III-a, fiind „acreditat cu rezerve“, având termen de 24 de luni pentru a remedia problemele constatate. În cazul în care spitalul nu va duce la îndeplinire planul de conformare în cei doi ani de zile, unitatea sanitară va fi clasificată în următoarea categorie de acreditare, şi anume cea „cu încredere redusă“.

Anul viitor, în primele trei luni ale anului, vor primi vizita celor de la ANMCS pentru ciclul II de acreditare mai multe spitale ieşene, printre care Spitalul de Neurochirur­gie, Spitalul de Recuperare şi Spitalul de Urgenţă din Paşcani.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.