anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 27.11.2022

Palatul Arhivelor

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

În vara acestui an arhivele au sărbătorit nu numai 190 de ani de existenţă, ci şi 45 de ani de la darea în folosinţă a actualei clădiri din dealul Copoului. Cum au trecut deja două decenii de când sediul arhivelor ieşene trebuia să intre, conform legii, în reparaţie capitală credem că un scurt memento pentru uzul conducerii Ministerului de Interne nu ar fi nepotrivit.

În perioada interbelică, Iaşul se mândrea cu trei palate: Palatul Roznovanu, sediul Primăriei, Palatul de Justiţie (construit pe locul fostului Palat Administrativ, şi transformat apoi, de comunişti, în Palatul Culturii) şi Palatul Oştirii, cazarma Regimentului din Copou. Pe lângă mitropolie şi toate mănăstirile oraşului, zestrea edilitară era alcătuită din clădiri culturale şi educaţionale impozante care sunt în picioare şi astăzi. Dintre puţinele reablitate în anii 70 Iaşul are constituită o reţea de muzee literare, iar în privinţa construcţiilor noi, sediul arhivelor statului ridicat în 1977 este printre puţinele investiţii care au contat cultural şi istoric pe lângă casele de cultură. (Teatrul Luceafărul, mutat într-o clădire modernă în 1988 este, de asemenea, un exemplu singular.)

Înfiinţate în 1832, ca efect al adoptării Reglementului Organicesc al Moldovei, „Arhivele Statului Moldovei” au fost de la bun început destinate ca fiind depozitarul actelor şi al documentelor istorice ale principatului şi, desigur, în actul de înfiinţare, aveau prevăzute construirea unui sediu adecvat, pe măsura importanţei istorice şi politice a instituţiei. Adăpostite iniţial în beciurile boltite („gherghirurile”) Casei boierului Alecu Balş (actualul sediu al Filarmonicii şi al Universităţii de Arte), documentele şi colecţiile arhivistice, alcătuite după regula vizionară a primului director, aga (şi apoi spătarul!) Gheorghe Asachi, aveau să tot fie strămutate, de-a lungul secolului al XIX-lea printr-o mulţime de locuri, care mai de care mai nepotrivite, mai toate domniile şi conducerile de atunci uitând de obligaţia de a construi o casă potrivită pentru arhive. De la casele boierului Costache Ghica, Burchi-Zmeu sau a bancherului Daniel Michel, până la Şcoala Vasiliană de la Trei Ierarhi sau la Spitalul Sf. Spiridon, de la pivniţele mănăstirilor Frumoasa şi Cetăţuia, până la odăile din Palatul Administrativ moştenirea arhivistică a veacurilor a tot fost plimbată de colo-colo. Odată cu venirea lui Sever Zotta la conducerea arhivelor ieşene, în 1912, sediul a fost fixat în clădirea destul de spaţioasă din interiorul Mănăstirii Golia unde va fi mai târziu mutată stăreţia mănăstirii. Acolo au trecut războiul, cu prigoana şi exilul în judeţul Argeş, acolo s-au întors împuţinate după război, cu vagonul de acte şi documente distrus de aviaţia americană în triajul Gării Basarab în fatidica zi de 04.04.1944. Tot de acolo, vrednicul director Gheorghe Ungureanu va coordona transportul de documente luate de Armata Roşie şi trimise în Basarabia, nu însă fără a inventaria meticulos conţinutul celor nouă vagoane care se formaseră pe o linie secundară la Ungheni. (Interesant e faptul că toate acele inventare, clasificate Secret de Stat de Importanţă Deosebite, au fost păstrate intacte până astăzi în depozitele instituţiei.) Abia în 1977 arhivele ieşene îşi vor găsi odihna într-un sediu construit pe măsura cerinţelor vremii.

Adrian Pricop, directorul de atunci, a reuşit să-l convingă pe Primul-secretar al Partidului Comunist Român care conducea judeţul Iaşi, pe nume Ion Iliescu, să obţină deblocarea banilor necesar investiţiei pentru un sediu adecvat pentru arhive. Proiect început în 1975, clădirea a fost dată în folosinţă pe 11 iunie 1977, la trei luni după cutremurul devastator din acel an. Pentru cei mai tineri, ar trebui spus că anul 1977 a fost unul dintre cele mai ciudate ale dictaturii lui Ceauşescu: după cutremurul care a provocat uriaşe pagube materiale şi umane, a urmat scandalul Goma, scriitorul interzis, care fusese publicat în Germania şi care se solidarizase cu mişcarea civică din Cehoslovacia intitulată Carta 77 inaugurând un protest curajos şi, din nefericire, solitar, într-o ţară dominată de laşitate şi conformism. În august au izbucnit revoltele minerilor din Valea Jiului care erau să-l coste viaţa pe şeful partidului comunist. Dincolo de reprimarea revoltelor şi de expulzarea lui Goma în Franţa, anul mai marchează două lucruri importante. Numirea Elenei Ceauşescu în poziţia de Prim-vicepriministru şi inaugurarea Cabinetului 2 şi, mai important, asumarea directă şi deşănţată a naţionalismului ca linie de impunere a comunismului românesc ca un fel de perdea de fum propagandistică care să lase impresia unei voci independente a lui Ceauşescu faţă de Uniunea Sovietică (tot atunci se constituie şi secreta şi celebra unitate anti-KGB a Securităţii).

Arhivele ieşene au fost instalate într-o clădire modernă şi spaţioasă pentru acel timp şi datorită faptului că propaganda comunistă avea nevoie de un discurs istoric complezent şi ascultător politic, iar arhivele, conduse de un înalt ofiţer al Ministerului de Interne (atunci, generalul Ionel Gal), reprezentau o preţioasă sursă de legitimitate istorică pusă în slujba aparatului politico-ideologic al partidului. Tot discursul public şi istoric al anului 1977 a fost acaparat de tema centenarului Independenţei de la 1877 ca „luptă a poporului român pentru suveranitate” rolul major al Regelui Carol I fiind complet obnubilat, iar contribuţia decisivă a lui Kogălniceanu fiind amintită, cu jumătate de gură, în trecere, în zgomotosul tărăboi mediatic construit cu această ocazie.

De altfel, la inaugurarea festivă a noului sediu, prilej de „schimb de experienţă” cu toţi reprezentanţii arhivelor din ţară, sub oblăduirea unui „comunist de omenie” care conducea relaxat lucrările, tema independenţei a fost centrală. Atât generalul Gal, cât şi academicianul Ştefan Pascu - vârfuri ale istoriografiei înregimentate în propagandă - au prezentat două volume proaspăt apărute cu girul Secţiei de cultură şi propagandă a Comitetului Central al PCR: „Independenţa României. Vol. I - Documente şi presă internă; vol. II - Studii şi articole” într-o dezbatere academică cu profesori şi cercetători organizată demonstrativ pe scena Casei Tineretului (a Studenţilor, azi).

Cine intră astăzi în clădirea construită în urmă cu patruzeci şi cinci de ani de Trustul de Construcţii Montaj Iaşi, poate avea o mulţime de surprize „arhivistice”, demne de predat la un curs de istorie a construcţiilor ceauşiste: tocuri de uşă cu carton, uşi de placaj furniruit, sisteme antifoc depăşite, cu pastilă radioactivă, toxică, ţesătură de doc la geamuri pentru lumină (care poate fi udată din ochi vara pentru umiditatea necesară pergamentelor), linoleum ros şi, din nefericire, o mulţime neplăcută de etc. care dau seamă despre lipsa de interes a Ministerului de Interne pentru întreţinerea arhivelor. A vorbi de implementarea standardelor UE într-o instituţie lipsită de echipamente moderne şi cu un singur punct de internet cu viteză de Ev Mediu, unde se lucrează pe calculatoare învechite unde centrala telefonică este în permanentă derivă, sufocată de lipsa de spaţiu şi personal, dar sub tirania şi secretomania noii securităţi e o glumă. Cât despre continuarea investiţiei începută de Primăria Iaşi şi abandonată de Ministerul de Interne din 2003, deşi există un acord semnat la nivel de ministru pentru continuarea efortului financiar al autorităţii municipale ce să mai spunem? Ne mândrim la ceas aniversar cu „palatul” lăsat nouă de înaintaşi mai vrednici şi mergem înainte. Că oricum Iliescu nu se mai întoarce la Iaşi.

Nota bene. În fotografia istorică de la darea în folosinţă a sediului nou al arhivelor pot fi văzuţi „părinţii fondatori” ai acestei clădiri ajunsă deja reper urbanistic: Generalul Gal, la acea vreme directorul general al Arhivelor Statului, Adrian Pricop, director al Direcţiei judeţene Iaşi, Ion Iliescu, Prim-secretar al Comitetului judeţean PCR Iaşi şi Cristea Chelaru, secretar cu propaganda al Comitetului judeţean de partid.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Globalizare în alb şi negru

Nicolae GRECU

Globalizare în alb şi negru

Unele fenomene de la Cupa Mondială care se desfăşoară acum în Qatar sunt puse, mai mult sau mai puţin justificat, pe seama acestui concept al contemporaneităţii.

opinii

Savantul și ingenua. O poveste de iubire de odinioară (II)

Eugen MUNTEANU

Savantul și ingenua. O poveste de iubire de odinioară (II)

Coborât din sferele rarefiate ale preocupărilor sale de cercetător erudit al dialectelor limbii latine și al formării limbii române literare, tânărul aspirant la gloria științifică, dar și doritor să‑și asigure un cămin și o familie începe un asiduu asalt sentimental.

Pentru un pumn de voturi

Radu POPESCU

Pentru un pumn de voturi

La nouă luni de la declanșare, războiul din Ucraina produce în continuare răni și în Republica Moldova, o țară pomenită în fața unor crize umanitare, energetice și economice fără precedent.

Literarh

arh. Ionel OANCEA

Literarh

Tema MUST-ului de arhitectură din anul acesta s-a născut din ispitirile creatorului de spaţii artistico-funcţionale venite din lumea celorlalte arte. În acest continuum al expresivităţii estetice, literatura poate fi în conexiune cu arhitectura până în pragul dincolo de care cuvântul inventat pentru titlu, „literarh” începe să aibă substanţă? Răspund din capul locului, da. Inspirat de răspunsul acesta ferm, uşor demonstrabil, poate nu este lipsit de logică să găsim în limba arhitecţilor poeţi şi prozatori un echivalent inspirat pentru englezescul MUST.

pulspulspuls

Hopaa: premarele Mihăiţă  spălat  pe la subsuori cu sondajul. Cineva scoate capul afară şi dă ordine

Hopaa: premarele Mihăiţă spălat pe la subsuori cu sondajul. Cineva scoate capul afară şi dă ordine

LATER EDIT.  Cu o promptitudine care anunţă vremuri bune în comunicare, domnul premare ne-a anunţat că intervenţia de pe platforma PNL nu-i aparţine, ba, chiar mai mult, el nu ar avea nici măcar access la platforma respectivă. Touché, monsieur! Rugăm, prin urmare, curioşii să citescă pulsul nostru în cheia că există o persoană destul de puternică la liberali, cu acces deplin la butoane, care-I ia la per tu şI alte celea pe cei mai înalţI lideri, dar care stă prost cu gramatica. Ceea ce n-ar fi o noutate.   Iacătă, stimaţi telespectatori, cum megasondajul acela ultraincredibil al liberalilor, care-l scotea pe Mihai Chirica premare în 2024 încă dinainte de alegeri, cu 50% şi peste, i-a dat edilului şef apă la moară, stuchit la furcă, cum se mai spune, başca tupeu politic, şi după numai câteva zile omul scoate deja capul la interval ca să facă ordine în partid. 

Caricatura zilei

Jucătorul argentinian Lautaro Martínez protestează

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.