Pandemia şi teatrul. Cum se organizează un festival internaţional de teatru (FITPTI) în situaţie de avarie

În acest an de pandemie de COVID-19, sectorul cultural este printre cele mai afectate. Multe teatre şi-au mutat spectacolele online, iar actorii şi regizorii au încercat să îşi menţină spectatorii aproape, fiind foarte activi pe reţelele de socializare. Nu este suficient, interacţiunea fizică este până la urmă esenţială în artele spectacolului, dar adaptabilitatea duce la continuitate.

Adaptabilitate şi continuitate sunt şi cuvintele cheie ale ediţiei din acest an a Festivalului In­ter­naţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI) de la Iaşi, organizat de treisprezece ani de către Teatrul „Luceafărul“. Chiar şi în „avarie pandemică“, mottoul acestei ediţii, organizatorii au oferit publicului fidel diversitate: spectacole online, teatru radiofonic, spectacole lectură, online sau fizic, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare impuse de o epidemie, dezbateri despre viitorul teatrului, tipărirea unui nou volum care are în prim-plan teatrul, chiar şi o premieră în sala de spectacol, Frumoasa din pădurea adormită. Pentru actorii care au jucat anul acesta live în festival, vizierele au fost noile piese de rezistenţă ale costumaţiilor scenice.

Selec­ţione­rul FITPTI, criticul de teatru Ol­tiţa Cîntec, şi-a asumat riscul de a nu renunţa, cum au făcut, din nefericire, mulţi organizatori de evenimente şi a reuşit chiar să aducă la Iaşi o trupă din Germania, în anul în care o călătorie cu avionul a devenit aproape o ciudăţenie.

Ca mulţi spectatori fideli ai festivalului, anul acesta m-am bucurat şi eu mai mult de evenimentele online din cadrul FITPTI. Tocmai de aceea, deşi obişnuiam să fac o cronică a festivalului în fiecare an, în 2020 am ales să privesc totul prin prisma curatorului evenimentului. Aşadar, am activat jurnalistul din mine şi acesta a lăsat criticul de teatru să se odihnească pe o canapea, în timp ce el îi adresa câteva întrebări Oltiţei Cîntec, cu acea curiozitate pe care o au mulţi în condiţiile date. Dintre highlight-urile din acest an din festival nu pot să nu men­ţio­nez: prezenţa fizică a unei trupe venite tocmai din Germania pentru a juca în faţa ieşenilor, Compania PasParTout, lectura performativă a cărţii Silvestru şi marele dictator de Lucian Dan Teodorovici, recent apărut la Polirom, apariţia cărţii Un virus pe scena lumii. Teatru şi pandemie 2.0, premiera spectacolului Frumoasa din pădurea apărută, o poveste pentru toate vârstele, spusă într-o manieră modernă, dezbaterea online Teatru şi pandemie 2.0, teatru în cas(c)ă (teatru radiofonic în parteneriat cu Radio România Teatrul Naţional Radiofonic).

Totul va fi bine dacă nu renunţi

Doamnă Oltiţa Cîntec, părţile negative ale organizării unui festival în plină pandemie le ştim deja. Aşa că v-aş întreba mai degrabă ce aţi luat pozitiv din această ediţie aflată sub semnul avariei pandemice?
Pozitivă e continuitatea. E important ca evenimentele să meargă mai departe, în formule adaptate la contextul actual. Aşa arătăm publicului că nu ne abandonăm menirea, că nu capitulăm în faţa dificultăţilor. Evenimentul nostru e organizat pentru public, în primul rând, de fiecare dată mă aşez în papucii lui şi mă întreb ce mi-ar plăcea să văd, ce mi-ar face bine. Cel mai simplu e să renunţi, dar pentru mine e obligatoriu să încerci, să oferi fanilor FITPTI momente de încântare. În prezent, cuvântul de ordine e adaptare. Ține de creativitate să găseşti soluţii, să imaginezi variante potrivite, să amorsezi energii. Am lucrat în paralel pentru mai multe scenarii alternative, activam ceea ce se potrivea momentului. A fost o dinamică infernală, dar uite că am trecut foarte bine peste această ediţie a XIII-a. Nu sunt superstiţioasă, e pură coin­cidenţă că s-a suprapus pe pandemie, dar voiam să dăm fila asta, să mergem mai departe. Pozitivă a fost solidaritatea partenerilor noştri institu­ţionali şi personali, da!, care s-au implicat cu şi mai mult suflet. Mi-au fost de mare ajutor. Cu unii dintre partenerii oficiali am imaginat deja posibi­lităţi pentru ediţia 2021. Pozitive au fost şi reacţiile de răspuns ale publicului, interesul lui. Mi-au depăşit aşteptările, sincer. Am avut îndoieli, temeri, dar mi-au dat siguranţă variantele alternative pe care le-am conceput

Cum de nu aţi ales, ca mulţi alţi organizatori de festival, să puneţi pe pauză festivalul anul acesta?

Pentru că sunt încăpăţinată, pardon, tenace! Toată lumea mă întreabă cum de am avut curajul. Mie mi se pare firesc ceea ce am făcut. Eram hotărâtă să aibă loc încă din luna martie. Când programul „pe vechi“ era gata pe trei sferturi, mai ales pentru invitaţii străini. Personal, cred în perspectiva/ abordarea constructivă, nu în smulsul părului din cap ori interminabile lamentări. Orice si­tuaţie are măcar o rezolvare, dacă nu chiar mai multe. Trebuie doar să le găseşti. Nu vreau să bravez, sunt critic de teatru, însă sunt şi eu om. Am avut îndoieli, temeri, dar mi-au dat siguranţă variantele alternative pe care le-am conceput. Ele nu vin scoase dintr-un joben, presupun analiză, gândire, capacitate de anticipare, cam acesta e parcursul imaginativ.  

Suspendarea activităţii cu publicul pentru teatre şi filarmonici, opere nu va diminua numărul de contaminări

Este important, într-adevăr, să găsim soluţii alternative în astfel de momente. Credeţi că autorităţile au exagerat cu măsurile care vizează cultura şi evenimentele culturale? Ce aţi fi făcut diferit, dacă s-ar fi putut?
Autorităţile locale au aplicat le­gea, care spune că după depăşirea indicelui de 1,5 la mia de locuitori se suspendă activităţile în ordinea în care s-au făcut relaxările. Deocamdată la Iaşi, Bucureşti, Vâlcea şi Galaţi s-au restricţionat activităţile cu publicul. Numai că, din păcate, suspendarea activită­ţii cu publicul pentru teatre şi filarmonici, opere nu va diminua numărul de contaminări.

Problema e că multă lume nu respectă regulile în pieţele agro­alimentare, în mijloacele de transport în comun şi ceea ce nu pricep e de ce nu se aplică legea, adică să fie consecinţe. Sunt deja opt luni de pandemie, deci reflexele ar trebui să fie formate. E nevoie de mai multă rigoare în implementarea regulilor şi ar trebui să reacţio­năm fiecare dintre noi, politicos, dar ferm. Nu e uşor, nu e plăcut, dar e obligatoriu, întrucât e vorba de sănătatea noastră a tuturor. Nu poţi să nu observi că unele domenii sunt tratate preferenţial, că se mai închid ochii.

Mă îngrijorează pentru viitor o societate în care cultura nu este la nivel de egalitate cu cultele, de pildă, constatăm standardele diferite. Nu e firesc, nu e bine. Suntem în secolul XXI, timpuriu, dar XXI. În privinţa teatrelor, se puteau nuanţa măsurile şi să fie voie să jucăm în aer liber, încă vreo săptămână sau două, cât ar mai îngădui vremea. Sau cu o capacitate a sălii diminuată de la 50 la sută la, nu ştiu, 30 la sută, de pildă. Cultura formează, teatrul modelează, nu poate fi tratat ca opţiune secundară.

Cum aţi făcut în acest an selecţia spectacolelor, difuzate online în mare parte?
Ca de fiecare dată, pe baza valorii lor estetice, în primul rând. Apoi, pentru fiecare categorie de vârstă, de la cei foarte mici până la tineri adulţi, maturi şi seniori. M-am îngrijit să avem măcar câte o formulă din cele dezvoltate de artişti în pandemie (live streaming, pay-per-view, streaming). Online-ul a spart barierele limitative numeric ale incintelor teatrale, FITPTI a fost văzut din Austria, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Georgia, Islanda, Franţa, Rusia, ceea ce nu e deloc puţin lucru. Iar numărul de vizualizări şi impactul au fost foar­te mari, neaşteptat de mari după saturaţia general de online.

Continuitate şi adaptabilitate: live streaming şi pay-per-view

Știu că este o trupă din Germania, Compania PasParTout, care a ales să rişte şi a venit la festival, jucând în aer liber. Cum a primit publicul aceste repre­zentaţii şi care sunt impresiile artiştilor din trupă?
Oh, au fost savuroşi! Voiau să vi­nă, erau dornici să joace. Știau că la întoarcere acasă intră în carantină, zău, cine ar fi riscat? Spectacolul lor e de tip walking act, stra­dal, dar am strămutat repre­zentaţiile din aer liber în foaier tocmai pentru a avea control asupra numărului de spectatori, în condiţii de maximă securitate. Publicul a intrat în jocul lor, i-a aplaudat, a strigat bravo. Sunt demni de toată admiraţia! Ei au fost surprinşi în primul rând de faptul că facem festivalul. Le-a plăcut clădirea Teatrului „Luceafărul“, oraşul, oamenii. Au plecat în carantina de acasă mulţumiţi că şi-au împlinit misiunea de artişti.

Ca în fiecare an, aţi scos şi o carte în festival. Anul acesta este vorba despre Un virus pe scena lumii. Teatru şi pandemie 2.0. Ce v-aţi propus cu acest volum şi ce transmiteţi posibililor săi cititori?
Am vrut să fie un selfie al artei scenice încercate de o nouă pandemie. Cele două istorii, cea teatrală şi cea sanitară, s-au intersectat frecvent de-a lungul vremii, pandemiile au trecut, teatrul a rezistat. În sumarul cărţii sunt studii, articole, interviuri scrie de critici de teatru, de teatrologi şi practicieni. Structura e inten­ţionat compozită, secvenţială, la fel ca noile conţinuturi pe care le producem acum pentru mediul online. E vital să documentăm prin scris situaţia actuală. Ea va trece, mai repede sau mai târziu, noi vom uita multe detalii, aşa că arhivarea e binevenită. E prima lucrare de genul acesta de la noi, e realizată la cald, e mai mult decât necesară. Au contribuit la ea Maria Ristani (Grecia), Mirella Patureau (Franţa), Irina Wolf (Austria), Iulia Popovici, Daniela Șilindean, Cristina Rusiecki, Silvia Dumitrache, Oana Stoica, Oana Cristea Grigorescu, Radu Nica, Luana Pleşea, Mihaela Michailov, le mulţumesc, au făcut-o pro bono, şi subsemnata.

Cum aţi descrie pe scurt ediţia din 2020 a FITPTI? Care credeţi că au fost highlight-urile?
O ediţie de care sunt mulţumită, a ieşit aşa cum mi-am dorit, cum am gândit-o şi cum m-am străduit să fie. Mulţumiri partenerilor, echipei de la „Luceafărul“, care e profesionistă, dedicată, reverenţă publicului, am reuşit împreună. Highlight-urile? Contorizările online arată un top trei de felul aces­ta: N-ai tu treabă (Teatrul Act, regia Al Dabija, text Cătălin Ște­fănescu, cu Marcel Iureş în rolul principal), Cenuşăreasa (regia Sil­viu Purcărete, Teatrul Țăndă­rică Bucureşti), Fraţi (Teatrul Na­ţional din Timişoara, regia Florin Piersic jr.). Toate evenimentele online au avut trafic bun, feedbackul e excelent.
Și dezbaterea Teatru şi pandemie 2.0, din ultima seară a FITPTI, care se adresa mai mult specialiştilor, a avut audienţă bu­nă, sporită şi de varianta ei înregistrată. E un preţios material video, cu multe idei lansate de Ra­du Nica, Andreea şi Andrei Grosu, Călin Ciobotari şi de mine, ca moderator, care poate fi utilizat de studenţi, de pildă.
Satisfacţii au fost foooaaarte multe, nu ne ajunge spaţiul editorial să le înşir. Enumăr câteva: că am ajuns cu bine la final; că formatul nu a avut de suferit în ciuda înrăutăţirii (din păcate) a situaţiei sanitare; că am putut oferi iubitorilor de teatru clipe de încântare. Nimic nu se compară cu ultima.

Publicitate și alte recomandări video