marti, 09.08.2022
Papa Francisc se va întâlni sâmbătă cu predecesorul său Benedict al XVI-lea, retras la Castelul Gandolfo în urma demisiei, ocazie cu care vor aborda numeroase provocări venite la adresa Bisericii Catolice, ceea ce va fi o premieră în istoria milenară a catolicismului.
"Cei doi bărbaţi în alb" (Joseph Ratzinger continuă să îmbrace sutana albă) se vor vedea departe de ochii presei, la Castelul Gandolfo, o reşedinţă pontificală situată în apropierea Romei.
Papa Francisc va sosi cu elicopterul la ora 11.15 GMT (13.15, ora României), însă data de întoarcere încă nu a fost anunţată. Ei vor lua masa de prânz împreună, iar discreţia le va fi asigurată.
Subiectele de discuţie nu lipsesc pentru o Biserică de aproximativ 1,2 miliarde de credincioşi. "Noua evanghelizare", persecuţiile împotriva creştinilor, reforma Curiei, contestările, scandalurile financiare şi sexuale sunt unele dintre problemele actuale ale Bisericii Catolice. Cei doi Suverani Pontifi vor trebui să vorbească şi despre "Vatileaks", scandalul scurgerii de documente confidenţiale.
Înainte de a demisiona, Benedict al XVI-lea l-a asigurat pe viitorul papă de "supunere necondiţionată" şi a spus că se va retrage din viaţa publică. El a anunţat că îl va asista pe succesorul său la rugăciune şi era pregătit să-i ofere Consiliul.
Cei doi bărbaţi au temperamente diferite. Joseph Ratzinger se comporta cu timiditate în faţa mulţimii, în timp ce Jorge Bergoglio este spontan, se îndreaptă către oameni, îi îmbrăţişează.
Chiar dacă noul Suveran Pontif argentinian se distinge printr-un stil informal şi pune un accent mai puternic pe apropierea de săraci şi simplitate, el nu a deviat până în prezent de la doctrină. De exemplu, în privinţa problemelor sociale, Joseph Ratzinger şi Jorge Bergoglio împărtăşesc poziţii conservatoare, fie că este vorba de căsătoria între persoane de acelaşi sex, avort sau eutanasie, care reprezintă atingeri la "creaţie", potrivit Bisericii Catolice.
Referindu-se la semnele de smerenie (inel de argint, etc.) ale noului papă, specialiştii în problemele Vaticanului consideră că importanţa lor nu trebuie exagerată, precizând că Benedict al XVI-lea a vrut să păstreze unele tradiţii, dar a dus un trai modest.
În împrejurimile Vaticanului, afişe şi cărţi poştale cu chipul grav al lui Benedict al XVI-lea tind să eclipseze în faţa celor prezentându-i pe zâmbitorul Jorge Bergoglio sau mediatizatul Ioan Paul al II-lea. Karol Wojtyla, beatificat în 2012, la şapte ani după moarte, şi care ar putea fi canonizat curând, rămâne "titanul Domnului" în ochii a numeroşi catolici.
Popularitatea extremă obţinută de către Francisc într-o săptămână şi insistenţa asupra unor gesturi simbolice de ruptură cu tradiţiile vor lăsa un gust amar pentru unii la Vatican, unde papa german este considerat uitat pe nedrept, au anunţat surse informate.
Uitarea nu-i este caracteristică lui Francisc, care şi-a exprimat "afecţiunea" faţă de predecesorul său cu fiecare ocazie.
"Acest pontificat îşi va avea rădăcinile în învăţămintele lui Benedict al XVI-lea, care a fost cea mai importantă forţă intelectuală a Bisericii în ultimii 25 de ani. Moştenirea sa va continua să aibă influenţă asupra pontificatului", afirmă Samuel Gregg, de la Institutul american de cercetare Aston.
Similitudini pot fi observate între discursurile lor, cum ar fi necesitatea de a privilegia aspectele pozitive ale doctrinei. Aceeaşi poziţie o păstrează în privinţa altor confesiuni creştine, evreilor, ateilor şi agnosticilor, pe care îi asigură de respectul lor.
Papa Francisc a lansat un avertisment faţă de reducerea omului la "ceea ce produce şi consumă", într-o societate în continuă mişcare, individualistă, unde se pierd legăturile familiale şi de prietenie, acestea fiind laitmotive promovate anterior de către Joseph Ratzinger.
În opinia jurnalistului german Peter Seewald, un bun cunoscător al lui Joseph Ratzinger, "este limpede de la început că noul papă se înscrie în paşii predecesorului său".
Pentru cotidianul Corriere della Sera, Seewald afirmă că "Benedict a pregătit calea (...) El este un admirator al Sfântului Francisc. După Sfântul Benedict (fondatorul monahismului occidental), vine Sfântul Francisc: doi reformatori ai Bisericii, fiecare în domeniul său, în felul său".
"Ioan Paul al II-lea a stabilizat nava Bisericii pe timp de furtună, Benedict a purificat-o, a dat instrucţii echipajului şi i-a dat o cale. Acum, Francisc va reporni motorul pentru a pune Biserica în mişcare", afirmă Peter Seewald.
În mai, atunci când se va stabili într-o fostă mănăstire, pe dealul Vaticanului, Papa emerit se va afla la câţiva paşi de birourile lui Francisc. Astfel, o vecinătate inedită va începe, iar întâlniri vor fi posibile între cei doi papi în grădinile micuţului stat.
Mediafax
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum va fi vremea în următoarele zile: cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii
Tesla a încheiat contracte de 5 miliarde de dolari pentru a cumpăra nichel din Indonezia
VIDEO - Ismaila Sarr de la Watford a marcat un gol de la 50 de metri în Championship
BioNTech se aşteaptă să înceapă livrările a două vaccinuri adaptate la Omicron încă din octombrie
În ce farmacii din judeţul Iaşi se distribuie pastilele de iod
Oppo şi OnePlus au oprit vânzările în Germania. Ce legătură are Nokia?
Analist: Apple va vinde cel mult 1,5 milioane de exemplare din prima cască de AR în primul an
Încă un tânăr de 25 de ani s-a înecat în această dimineaţă la Costineşti
WhatsApp creşte perioada de graţie pentru ştergerea mesajelor
La Let’s Go Travel gasesti oferte de top pentru un sejur de neuitat in Punta Cana (P)
Cancelarul Olaf Scholz a ajuns în atenţia Poliţiei. ÎI sunt cercetate e-mailurile
Boeing va relua livrările de avioane 787 Dreamliner în zilele următoare
Poliţiştii protestează astăzi în faţa Ministerului de Finanţe
Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului
Analiză, după remiza din weekend - Poli Iaşi are destui jucători. Îi mai trebuie însă echipă!
Festivalul INIMO, pe stadion în Copou, cu cei mai apreciaţi artişti români
A murit Olivia Newton-John. Artista australiană avea 73 de ani
60 de ieșeni evacuați din apartamente. Au luat foc vechiturile strânse în casa scării
VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?
Sacourile de dama - o tinuta formala, eleganta, seducatoare! (P)
VIDEO Creații în aer liber pentru a vă ușura viața! Cât de repede se face un duș de grădină
Deputatul PNL Muraru, un aristocrat de mucava. Zero realizări pentru Iași! (P)
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
Sfaturi pentru angajații care își desfășoară activitatea la birou (P)
Auditul public, între ineficiență și dezideratul consolidării
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică
Un sat din Islanda, ameninţat de gazele emanate de noua erupţie vulcanică
Ce au discutat Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan timp de patru ore la Soci?
Cătălin ONOFREIAsupritori, paraziţi şi ipocriţi |
Briscan ZARAAgua! |
Cristina DANILOVNu căuta cheile sub veioză |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.