Paradă a dacilor cu torțe în această seară la Iași și un festival inedit în weekend

joi, 08 august 2019, 01:58
3 MIN
 Paradă a dacilor cu torțe în această seară la Iași și un festival inedit în weekend

Cea de-a II-a ediţie a Festivalul Antic „Getodava“, care se va desfăşura în acest weekend la Cucuteni, lângă Muzeul de Sit arheologic din localitate, va oferi publicului interesat demonstraţii şi ateliere de tir cu arcul, fierărie, antrenamente cu arme din plastic, dar şi cursuri de gherghef, ţesut, modelaj în lut sau desen. De asemenea, vor avea loc expoziţii de echipamente militare antice, spectacole de dans, demonstraţii militare sau reconstituiri ale unor bătălii din perioada dacilor.

Festivalul va fi precedat  de o paradă cu torţe care se va desfăşura astăzi, 8 august, de la ora 20.00, la aceasta urmând să participe membrii asociaţiilor „Geto-Dacii din Moldova“ şi „Terra Taurina“ din Italia. Parada se va desfăşura de la ora 20.00 pe traseul Bulevardul pietonal Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii.

Manifestările din acest weekend sunt organizate de către Asociaţia „Geto-Dacii din Moldova“, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria Cucuteni şi Şcoala Gimnazială Cucuteni, evenimentele urmând să aibă loc pe 10 şi 11 august.

Care este programul manifestărilor

Printre atracţiile evenimentului se numără replici ale coifului princiar getic din aur şi ale bijuteriilor, care provin din acelaşi tezaur descoperit la Băiceni, comuna Cucuteni, Iaşi. Activităţile vor începe, în ambele zile, de la ora 12.00, dansuri şi numeroase ateliere meşteşugăreşti interactive pentru copii, demonstraţii militare, lupte de gladiatori şi reconstituirea bătăliilor regilor daci Burebista, Duras, sau Decebal urmând să îi poarte pe participanţi cu sute de ani în trecut.

Cea de-a doua ediţie a festivalului va începe pe 10 august, de la ora 12.00, în primele ore de la deschidere participanţii având ocazia să viziteze standurile meşteşugarilor şi să participe la diferite ateliere. Deschiderea oficială va avea loc de la ora 17.00, cu această ocazie urmând să se desfăşoare parada şi prezentarea asociaţiilor de reconstituire istorică, prezentarea de echipamente militare şi civile ale asociaţiilor de geto-daci, cât şi a celor de romani, urmând ca până la ora 20.00 se poată fi urmărite o serie de spectacole de dansuri antice, demonstraţii militare sau gastronomice. Seara, de la ora 20.00, va avea loc reconstituirea bătăliilor regelui Burebista împotriva celţilor şi bastarnilor, va fi prezentat ritualul de alianţă, dar şi bătălia triburilor aliate împotriva generalului Caius Hybrida şi a legiunilor romane şi momentul morţii lui Burebista. De la ora 21.00 va fi aprins „Rugul lui Zalmoxes“.

Duminică, activităţile vor fi reluate tot de la ora 12.00, iar de la ora 15.00 este programată reconstituirea atacului regelui Duras, la Sud de Dunăre, asupra Provinciei romane Moesia inferior, dar şi bătălia şi victoria din anul 87 d. Hr. a dacilor şi a aliaţilor împotriva generalului Cornelius Fuscus şi a legiunilor romane. De asemenea, va fi prezentat şi momentul în care Decebal devine rege al Daciei.

Manifestările sunt organizate de către Asociaţia culturală „Geto-Dacii din Moldova“, care este primul grup de reenactment (n.r: reconstituire istorică) dedicat perioadei antice din regiunea Moldovei. Grupul a fost creat în anul 2014, la Iaşi, de Constantin Lăpuşneanu şi Delia-Carmen Negură. Prima ediţie a Festivalului Antic „Getodava“ s-a desfăşurată la Cucuteni în perioada 21 – 22 iunie 2019 şi a reunit peste 2.000 de pasionaţi de istorie de toate vârstele.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii