Paradoxurile iubirii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 16.04.2021

Paradoxurile iubirii

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Am scris - nu demult, nu de curând - un text pe care l-am intitulat aşa cum se cuvenea din punctul de vedere al firului roşu ce străbătea anumite cronici ale mele. Ulterior, descopăr că exista deja o carte cu respectivul titlu, fără legătură cu subiectul meu, despre care ar trebui să spun că am citit-o şi am făcut oareşice aluzie la ea sau am citat-o, contracitat-o - whatever

Paranteză: mi s-a mai întâmplat să-mi intitulez un articol cândva într-un anume fel, foarte încântată de găselniţă, iar editorul (mai abil în ale surfingului ca mine, se pare) să-mi semnaleze că exista deja o încropeală similară ce denumea un articolaş de promovare (pe care nici nu l-am băgat de/în seamă, pesemne) şi, spre durerea mea, fui nevoită să renunţ la scorneală pentru un titlu şi mai şi - ca lumea.

Să vedeţi ce fain e când scrii cronică de teatru. Dacă te mănâncă să citeşti cronica unui coleg, înainte de a o publica pe a ta, iar acesta a observat, în spectacol, ceva ce şi tu ai observat sau găseşti că a mai avut şi altul aceeaşi idee, te vezi nevoit să renunţi la invenţia care s-a dovedit a nu fi deloc genială, ci de-a dreptul comună. De aceea, nu citi înainte de a scrie, e regulă, că tot te paşte ochirea vreunui loc comun. Iar dacă te întreabă regizorul dacă i-ai citit textul nepublicat, pentru că numai tu ai văzut ceva anume în scenă, sari în sus de fericire, taman când nu l-ai citit. Nu mai citim, doar scriem. În caz că te acuză, se scuză şi e semn bun.

Acum, nu aş putea să continui sub acest titlu fără a răscoli printre lecturile, notiţele, recenziile mele. Paradoxul iubirii de Pascal Bruckner este un eseu-analiză, situat la graniţa dintre psihologie, sociologie şi istoria ideilor, despre condiţia actuală a uneia dintre cele mai contrariate creaţii ale minţii umane - iubirea. De la idealizările romanticilor la eliberarea sexuală a anilor ’60, de la condamnarea pasiunii în epoca clasică la revoluţia intimităţii şi la utopia „mântuirii prin orgasm” (Wilhelm Reich) la reactualizarea ideilor marchizului de Sade, iubirea a fost încontinuu inventată şi reinventată.

Un prim paradox îl reprezintă opoziţia artificial creată între iubire şi atracţie. Sexualitatea este combătută în mod tradiţionalist ca fiind un mare aducător de rele, în timp ce instituţia familială, clădită pe valori superioare marelui rău al carnalităţii (prietenia, interesele şi scopurile comune, copiii), este idealizată. La polul opus, libertarienii proclamă amorul fără limite.

Paradoxul iubirii mai are în vedere, în al doilea rând, situaţia omului contemporan, pliat între captivitate şi autonomie, între pasiune acaparatoare şi independenţă. Cum să te abandonezi, rămânând în acelaşi timp fidel ţie însuţi, cum să înveţi renunţarea la sine, fără a te pierde pe deplin? Sunt întrebări care pun în cumpănă nu doar fidelitatea conjugală, modelul cuplului, dar, deopotrivă, egoismul amantului perpetuu.

Într-una dintre cele mai grozave imagini ale iubirii, sentimentul altădată fragil, ajunge să justifice la nivel ideologic atrocităţile împotriva omului din comunism. În acelaşi mod în care Inchiziţia şi-a ars ereticii pe rug, potrivit decretului „Nu există mântuire în afara bisericii” (Conciliul de la Trento, 1545). Egalitatea tuturor membrilor acestei biserici e proclamată, o fraternitate conform căreia în lumea creştină „nu vor mai fi nici greci, nici evrei, nici barbari... nici bărbaţi, nici femei” (Sfântul Pavel). Comunismul, arată Bruckner, nu-i decât exagerarea dusă la limită a principiului „să ucizi din iubire”. Până şi conceptele celor două ideologii, creştinismul şi comunismul, pot fi puse în paralel: proletariatul = Cristosul planetar, aducător de mântuire.

Acestea fiind zise, i-am dat Cezarului ce-i al Cezarului. În continuare, semnalez că nu recunosc decât trei forme de mântuire (prin credinţă, prin iubire şi prin artă). Deşi am scris despre cel puţin cinci - mântuirea prin orgasm, expeditiv amintită mai sus, apoi mântuirea ca singurătate absolută, într-o cronică la Scene dintr-o căsnicie din 2018, de la Sibiu. La mântuirea prin iubire am făcut aluzie într-o cronică la Blind Spot din FNT 2016. Despre mântuirea prin artă urmează să scot o carte.

Navigând mai departe, vineri, 11 septembrie 2020, am urcat scara spiralată de la Mihai Ursachi ca să privesc „În largul mării”, ceea ce vă recomand. (Adaptare după Sławomir Mrożek, Teatrul Mirage, regia: Radu Mihoc, cu Sebastian Munteanu, Florin Gorgos, Florin Gardan şi Mălina Balcan, scenografia: Cătălin Târziu, sala în aer liber de pe terasa Casei de Cultură a Municipiului Iaşi)

Absurdul tragic care mă fascinează la Mrożek se dizolvă lin în comic liric la Mihoc. Temperament sangvinic, entuziast şi încrezător, Radu Mihoc preschimbă pesimismul în optimism (conserva, introducerea celui de-al patrulea personaj - Gloveriţa). Spectacolul e foarte actual pentru că se referă la paradoxurile iubirii de sine şi de semeni. Izolaţi (prin măşti), egoişti, dar totuşi naufragiaţi împreună. Mai mult sau mai puţin pregătiţi să ne sacrificăm pentru ceilalţi sau să ne sacrificăm semenii. Infernul sunt ceilalţi. Uneori, arareori, infernul ne suntem chiar noi înşine. Doar pentru omul de consum e absurd să te devorezi pe tine însuţi. Când rezervele de hrană (spirituală) s-au epuizat, nu ezităm să ne mâncăm între noi. Mistuind, ne mistuim.

Să nu ne pese de cei ce ne numără orele, zilele, secundele - Covidul ne numără cuiele de la sicriu (crucea din lateral scenă stânga, care văzută din public este scenă dreapta). În absenţa inamicului invizibil, nu ne-am mai fi dat seama că nu putem avea duşmani. Ceea ce nu înseamnă că toţi ceilalţi ne sunt prieteni. Nu iubim tot ceea ce nu urâm şi nu urâm tot ceea ce nu iubim. Indiferenţa de celălalt e dominantă (lejeritatea mizanscenei). Critica unei societăţi consumist-corporatiste nu mai constituie actualitatea interpretărilor posibile ale piesei. Poate globalizarea să mai însemne ceva sub noua paradigmă. Şi paradoxurile iubirii de om, în era digitală.

Aş încheia cu versurile lui Aurel Brumă din Plecând, am să rămân. Cartea filologilor - Iaşi - 64/69, pe care o coordonează, alături de Ion Bîrleanu, la care colegii de generaţie contribuie cu texte, promoţia reunindu-se în contextul pandemiei într-un mod inedit: „Atâta tot şi e prea mult/ şi este/ cuvântul azimă muiată-n vin./ Prietene, de mine îmi e teamă/ că am să plec şi totuşi să rămân.” Prin cuvânt ne întâlnim. Iar prin amintirile pe care le edificăm în ceilalţi, rămânem. Chiar dacă plecăm.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Radu POPESCU

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Dacă trăieşti în Republica Moldova şi afli că brusc se înfiinţează noi partide politice, atunci aceasta înseamnă - cu siguranţă - că ţara se pregăteşte de alegeri anticipate, chiar dacă nu toţi jucătorii politici ai momentului şi-o asumă. 

Filmuletul zilei

opinii

Un cuplu problematic

Alexandru CĂLINESCU

Un cuplu problematic

Acest delir aminteşte de campaniile frecvente în regimurile totalitare, când indezirabilii erau striviţi sub avalanşa de acuzaţii extrem de grave, ce puteau atrage condamnarea la moarte. Acum avem de-a face cu un exemplu de terorism intelectual, a cărui malignitate nu trebuie însă subestimată.

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

George PLEȘU

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

Acoperită de tăcerea asurzitoare a celei mai mari părţi din mediul universitar şi academic ieşean, agenda personală a managerului Ateneului a ajuns să ţină loc de politici culturale la Iaşi. Cu un primar aflat - la propriu - într-o permanentă goană după imagine, oportunitatea de a mai poza în faţa unui bust s-a dovedit o tentaţie irezistibilă. 

Cui prodest?

Nicolae CREŢU

Cui prodest?

Deşi eram hotărât să nu mai scriu decât poate cândva fi să se termine odată cu ea, pe o temă atât de bătătorită şi deprimantă, gândul iniţial fusese (dar nu neapărat ca titlu): cui prodest… pandemia? 

pulspulspuls

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Să rezolvăm mai întâi, vineri fiind şi aşteptând cu toţii uichendul, o chestiune administrativă peste care s-a trecut fără nicio observaţie săptămâna asta, fie ea laudativă sau critică. 

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.