Paradoxurile iubirii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 17.10.2021

Paradoxurile iubirii

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Am scris - nu demult, nu de curând - un text pe care l-am intitulat aşa cum se cuvenea din punctul de vedere al firului roşu ce străbătea anumite cronici ale mele. Ulterior, descopăr că exista deja o carte cu respectivul titlu, fără legătură cu subiectul meu, despre care ar trebui să spun că am citit-o şi am făcut oareşice aluzie la ea sau am citat-o, contracitat-o - whatever

Paranteză: mi s-a mai întâmplat să-mi intitulez un articol cândva într-un anume fel, foarte încântată de găselniţă, iar editorul (mai abil în ale surfingului ca mine, se pare) să-mi semnaleze că exista deja o încropeală similară ce denumea un articolaş de promovare (pe care nici nu l-am băgat de/în seamă, pesemne) şi, spre durerea mea, fui nevoită să renunţ la scorneală pentru un titlu şi mai şi - ca lumea.

Să vedeţi ce fain e când scrii cronică de teatru. Dacă te mănâncă să citeşti cronica unui coleg, înainte de a o publica pe a ta, iar acesta a observat, în spectacol, ceva ce şi tu ai observat sau găseşti că a mai avut şi altul aceeaşi idee, te vezi nevoit să renunţi la invenţia care s-a dovedit a nu fi deloc genială, ci de-a dreptul comună. De aceea, nu citi înainte de a scrie, e regulă, că tot te paşte ochirea vreunui loc comun. Iar dacă te întreabă regizorul dacă i-ai citit textul nepublicat, pentru că numai tu ai văzut ceva anume în scenă, sari în sus de fericire, taman când nu l-ai citit. Nu mai citim, doar scriem. În caz că te acuză, se scuză şi e semn bun.

Acum, nu aş putea să continui sub acest titlu fără a răscoli printre lecturile, notiţele, recenziile mele. Paradoxul iubirii de Pascal Bruckner este un eseu-analiză, situat la graniţa dintre psihologie, sociologie şi istoria ideilor, despre condiţia actuală a uneia dintre cele mai contrariate creaţii ale minţii umane - iubirea. De la idealizările romanticilor la eliberarea sexuală a anilor ’60, de la condamnarea pasiunii în epoca clasică la revoluţia intimităţii şi la utopia „mântuirii prin orgasm” (Wilhelm Reich) la reactualizarea ideilor marchizului de Sade, iubirea a fost încontinuu inventată şi reinventată.

Un prim paradox îl reprezintă opoziţia artificial creată între iubire şi atracţie. Sexualitatea este combătută în mod tradiţionalist ca fiind un mare aducător de rele, în timp ce instituţia familială, clădită pe valori superioare marelui rău al carnalităţii (prietenia, interesele şi scopurile comune, copiii), este idealizată. La polul opus, libertarienii proclamă amorul fără limite.

Paradoxul iubirii mai are în vedere, în al doilea rând, situaţia omului contemporan, pliat între captivitate şi autonomie, între pasiune acaparatoare şi independenţă. Cum să te abandonezi, rămânând în acelaşi timp fidel ţie însuţi, cum să înveţi renunţarea la sine, fără a te pierde pe deplin? Sunt întrebări care pun în cumpănă nu doar fidelitatea conjugală, modelul cuplului, dar, deopotrivă, egoismul amantului perpetuu.

Într-una dintre cele mai grozave imagini ale iubirii, sentimentul altădată fragil, ajunge să justifice la nivel ideologic atrocităţile împotriva omului din comunism. În acelaşi mod în care Inchiziţia şi-a ars ereticii pe rug, potrivit decretului „Nu există mântuire în afara bisericii” (Conciliul de la Trento, 1545). Egalitatea tuturor membrilor acestei biserici e proclamată, o fraternitate conform căreia în lumea creştină „nu vor mai fi nici greci, nici evrei, nici barbari... nici bărbaţi, nici femei” (Sfântul Pavel). Comunismul, arată Bruckner, nu-i decât exagerarea dusă la limită a principiului „să ucizi din iubire”. Până şi conceptele celor două ideologii, creştinismul şi comunismul, pot fi puse în paralel: proletariatul = Cristosul planetar, aducător de mântuire.

Acestea fiind zise, i-am dat Cezarului ce-i al Cezarului. În continuare, semnalez că nu recunosc decât trei forme de mântuire (prin credinţă, prin iubire şi prin artă). Deşi am scris despre cel puţin cinci - mântuirea prin orgasm, expeditiv amintită mai sus, apoi mântuirea ca singurătate absolută, într-o cronică la Scene dintr-o căsnicie din 2018, de la Sibiu. La mântuirea prin iubire am făcut aluzie într-o cronică la Blind Spot din FNT 2016. Despre mântuirea prin artă urmează să scot o carte.

Navigând mai departe, vineri, 11 septembrie 2020, am urcat scara spiralată de la Mihai Ursachi ca să privesc „În largul mării”, ceea ce vă recomand. (Adaptare după Sławomir Mrożek, Teatrul Mirage, regia: Radu Mihoc, cu Sebastian Munteanu, Florin Gorgos, Florin Gardan şi Mălina Balcan, scenografia: Cătălin Târziu, sala în aer liber de pe terasa Casei de Cultură a Municipiului Iaşi)

Absurdul tragic care mă fascinează la Mrożek se dizolvă lin în comic liric la Mihoc. Temperament sangvinic, entuziast şi încrezător, Radu Mihoc preschimbă pesimismul în optimism (conserva, introducerea celui de-al patrulea personaj - Gloveriţa). Spectacolul e foarte actual pentru că se referă la paradoxurile iubirii de sine şi de semeni. Izolaţi (prin măşti), egoişti, dar totuşi naufragiaţi împreună. Mai mult sau mai puţin pregătiţi să ne sacrificăm pentru ceilalţi sau să ne sacrificăm semenii. Infernul sunt ceilalţi. Uneori, arareori, infernul ne suntem chiar noi înşine. Doar pentru omul de consum e absurd să te devorezi pe tine însuţi. Când rezervele de hrană (spirituală) s-au epuizat, nu ezităm să ne mâncăm între noi. Mistuind, ne mistuim.

Să nu ne pese de cei ce ne numără orele, zilele, secundele - Covidul ne numără cuiele de la sicriu (crucea din lateral scenă stânga, care văzută din public este scenă dreapta). În absenţa inamicului invizibil, nu ne-am mai fi dat seama că nu putem avea duşmani. Ceea ce nu înseamnă că toţi ceilalţi ne sunt prieteni. Nu iubim tot ceea ce nu urâm şi nu urâm tot ceea ce nu iubim. Indiferenţa de celălalt e dominantă (lejeritatea mizanscenei). Critica unei societăţi consumist-corporatiste nu mai constituie actualitatea interpretărilor posibile ale piesei. Poate globalizarea să mai însemne ceva sub noua paradigmă. Şi paradoxurile iubirii de om, în era digitală.

Aş încheia cu versurile lui Aurel Brumă din Plecând, am să rămân. Cartea filologilor - Iaşi - 64/69, pe care o coordonează, alături de Ion Bîrleanu, la care colegii de generaţie contribuie cu texte, promoţia reunindu-se în contextul pandemiei într-un mod inedit: „Atâta tot şi e prea mult/ şi este/ cuvântul azimă muiată-n vin./ Prietene, de mine îmi e teamă/ că am să plec şi totuşi să rămân.” Prin cuvânt ne întâlnim. Iar prin amintirile pe care le edificăm în ceilalţi, rămânem. Chiar dacă plecăm.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Artificii

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.