anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Parc pentru cei cu dizabilităţi:un singur participant la licitaţie

GALERIE
parc persoane cu dizabilitati
  • parc persoane cu dizabilitati
- +

O singură firmă participă la o licitaţie a Primăriei pentru proiectarea unui parc destinat persoanelor cu dizabilităţi. Municipali­tatea are intenţia de a amenaja un astfel de spaţiu în Parcul Expoziţiei, în zona str. General Toma Dumitrescu, înspre stadion. Firma care participă la licitaţie este Carex Group SRL din Bucureşti. 

Valoarea contractului de proiectare a lucrărilor ajunge la circa 50.000 lei, fără TVA. „Dacă acest contract va fi semnat, firma va trebui să realizeze studiul topografic, proiectul tehnic (inclusiv fişele tehnice ale echipamentelor), documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor, analiza de risc în exploatare a spaţiului de joacă, precum şi referatele de verificare pentru toate cerinţele solicitate prin legislaţia în vigoare“, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Complicata bandă unică

Radu MEȘNIȚĂ

Complicata bandă unică

Singura bandă de acest fel din Iaşi, lipsită de continuitate pentru că se termină brusc în Podu-Roş, asigură practic o legătură rapidă între două intersecţii aglomerate.

opinii

Scrisoare de protest - Qatar 2022

Briscan ZARA

Scrisoare de protest - Qatar 2022

Campioana mondială nu trebuie în niciun fel aclamată, este suficient că i se înmânează Cupa Mondială, lăsând pierzătorii cu un sentiment negativ de mâhnire neconsolată şi gustul amar al înfrângerii. Jucătorii victorioşi trebuie să se retragă în linişte, afişând posturi umile şi cu figuri neutre pe faţă care să nu sugereze bucurie nemărginită, satisfacţie, împlinire, sentimente care nu-şi au locul într-o lume guvernată de fair play şi de egalitate.

Predicatorul josnic al moralităţii

Cristina DANILOV

Predicatorul josnic al moralităţii

Cu toții ne putem comporta ipocrit în unele situații, dar există o linie importantă între nivelul de ipocrizie socială și tolerabilă și ipocrizia intolerabilă care ne transformă din sfinți în predicatori josnici ai moralității, ideilor și adevărului nostru. Cu cât ne respectăm mai mult propria persoană, cu atât mai mult vom reuși să ne oprim la timp pentru a nu depăși această linie dezamăgindu-ne, cu faptele și cuvintele noastre, nu atât pe noi cât și pe cei alături de care conviețuim.

Glose de Ziua Naţională

Mihai DORIN

Glose de Ziua Naţională

A fost 1 decembrie, ziua împlinirii năzuinţei noastre esenţiale - unirea românilor şi a teritoriilor româneşti cu patria mamă. Aceasta ne spune istoria. Şi sigur istoria nu are cum să ne transmită un mesaj fals sau unul inventat de istorici, aşa cum cred criticaştrii români, care nu pot integra măreţia unei clipe în modul nostru de viaţă mediocru ori în  istoria noastră, care nu ar vesti, vezi Doamne, o izbândă precum cea din anul 1918. 

pulspulspuls

Iată gargara politică: imagine cu partidul care militează cel mai mult pentru drepturile femeilor!

Iată gargara politică: imagine cu partidul care militează cel mai mult pentru drepturile femeilor!

E de râs, dacă nu ar fi de plâns: iată cea mai elocventă şi relevantă imagine ce ilustrează gargara politică în plenitudinea ei, surprinsă de un coleg de presă la Iaşi de ziua naţională a ţării. 

Caricatura zilei

Motorul Iubi

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.