anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Parchetul ucrainean cere închisoare pe viaţă pentru primul soldat rus judecat pentru crimă de război

GALERIE
soldat rus ucraina
  • soldat rus ucraina
- +

Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de război care se desfăşoară în Ucraina, proces în timpul căruia tânărul sergent de 21 de ani a cerut iertare pentru uciderea unui civil în primele zile ale invaziei militare, informează AFP.

În a doua zi de audieri, Parchetul a cerut pedeapsa maximă pentru Vadim Şişimarin, care, pe 28 februarie, l-a ucis pe Oleksandr Şelipov, un bărbat de 62 de ani, în nord-estul Ucrainei.

Acuzatul, care a recunoscut faptele şi a declarat că a îndeplinit ordinul unui alt militar rus, nu a reacţionat la acest rechizitoriu. Audierile au fost apoi suspendate şi vor fi reluate vineri cu pledoaria avocatului său.

Înainte de aceasta, tânărul soldat s-a aflat faţă în faţă cu văduva victimei sale. "Aveţi remuşcări pentru crima pe care aţi comis-o?", l-a întrebat Katerina Şelipova. "Ştiu că nu puteţi să mă iertaţi, însă eu vă cer totuşi iertare", a răspuns soldatul cu faţa încă juvenilă.

În ziua crimei, Vadim Şişimarin se afla în regiunea Sumî cu o coloană de blindate. După ce a fost atacat de forţele ucrainene, el a furat o maşină împreună cu alţi patru soldaţi. "Voiam să ne întoarcem acolo unde era poziţionată armata noastră, în Rusia", a explicat el.

"În timp ce mergeam cu maşina, am văzut un bărbat care vorbea la telefon", a continuat Şişimarin. Potrivit lui, unul dintre soldaţii aflaţi la bordul maşinii i-a cerut să tragă pentru a evita să fie denunţat. Vadim Şişimarin a susţinut că a refuzat iniţial.

Însă un alt militar a insistat, potrivit lui: "El mi-a spus pe un ton ferm să trag, că dacă eu nu voi trage noi vom fi în pericol".

Presat de procuror, Vadim Şişimarin a admis cu toate acestea că acel militar nu avea un rang superior şi că el nu era obligat să-i respecte ordinele.

Drama a avut loc la doi paşi de locuinţa lui Şelipov, iar soţia lui a fost martoră. Când a ieşit din casă, ea l-a descoperit pe soţul său cu capul însângerat. "Am început să strig foarte tare", a povestit ea la proces. Vocea ei, fermă până atunci, s-a frânt atunci când şi-a descris soţul. "El era protectorul meu. Era foarte bun, toţi vecinii îl respectau", a povestit ea.

În pofida tristeţii sale, Şelipova a precizat că nu se opune unui eventual schimb între ucigaşul soţului său şi prizonieri ucraineni, referindu-se la militarii ucraineni care s-au aflat mult timp în combinatul siderurgic din Mariupol şi care în final s-au predat zilele acestea.

Potrivit Parchetului ucrainean, Ucraina a declanşat peste 12.000 de anchete pentru crime de război după 24 februarie, data declanşării invaziei ruse.

În afară de Vadim Şişimarin, alţi doi militari ruşi vor fi judecaţi începând de joi pentru că au tras cu rachete asupra unor infrastructuri civile lângă Harkov, în nord-estul Ucrainei.

Curtea Penală Internaţională a trimis la rândul său 45 de experţi pe teren pentru a aduna dovezi.

Kremlinul a susţinut miercuri că nu are nicio informaţie despre cazul soldatului rus judecat începând de miercuri pentru crime de război în Ucraina, acuzând Kievul că fabrică acuzaţii de acest tip ce vizează Rusia.

"Nu avem până acum niciun fel de informaţii (despre proces), iar posibilităţile de a-l ajuta (pe arestat) sunt foarte limitate în absenţa unei reprezentări diplomatice", a spus Dmitri Peskov, afirmând că numeroasele acuzaţii de crime de război aduse armatei ruse sunt "fake-uri sau înscenări". AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Alexandru LĂZESCU

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să amplifice crize globale deja existente; în condiţiile unui nou Război Rece, iluziile că mai este posibil modul de viaţă din trecut şi mai pot fi menţinute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate.

opinii

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Ciprian IFTIMOAEI

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Orice demers ştiinţific, implicit sociologic, începe cu definirea conceptelor, cu o definiţie, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim. În cazul ne faţă, trebuie să lămurim ce este o „problemă” şi ce anume o face să fie „socială”. De pildă, consumul de alcool sau droguri poate să fie o problemă individuală sau poate să devină socială la un moment dat. În genere, problema socială este un dezechilibru, o disfuncţie la nivelul societăţii, sau un eveniment care afectează oamenii negativ, despre care există percepţia că poate fi rezolvată prin anumite măsuri din partea statului (strategii, politici, metode, tehnici şi proceduri de intervenţie) şi/sau din partea mediului neguvernamental.

Sportul alb şi Războiul negru

Michael ASTNER

Sportul alb şi Războiul negru

A iscat ceva vâlvă decizia organizatorilor turneului de mare şlem de la Wimbledon, atunci când au decis să nu permită participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi din Belarus. 

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.