Vestea bună este că, dincolo de scandări, de vituperațiile unor ziariști sau de lozinci, oamenii din stradă (citiți-le aici revendicările!) nu au nimic cu Biserica lor: nici cu Hristos, nici cu Ortodoxia, nici cu Sfinții Părinți și, până la urmă, nici cu moaștele Sfintei Paraschiva. Lumea e tulburată, dar nu pe slujitorii Bisericii care își fac în mod cinstit treaba prin parohii, în spitale, la căpătâiul oamenilor sau pe oriunde or mai umbla, de care se minunează și îi laudă când îi găsește. Un exemplu chiar din aceste zile, dacă vreți, este nominalizarea unui preot, părintele Mihail Jar, la „Oamenii Timpului” (părintele Mihail are grijă la Bănceni, în Ucraina, de patru sute de copii). Sau bucuria cu care oamenii îl înconjoară, de pildă, pe Mitropolitul Iosif de la Paris, când apare blând și smerit între ei. Pe el și mai sunt și alții. Sau faptul că oriunde ajung prin lume românii emigranți, biserica este printre primele locuri pe care le caută.

Oamenii scandează, așa e, dar nu se răfuiesc cu Biserica Ortodoxă, ci cu o imagine a ei din zilele noastre: imaginea aroganței unei instituții. Aceasta este vestea proastă.

Ne-am învățat să nu le dăm niciodată dreptate, să simplificăm totul la un atac împotriva Bisericii, să-i demonizăm. E o „ostilitate comandată”, s-a spus zilele astea. Bun, e drept, am văzut și o mulțime de răutăți și minciuni, că lumea e mare și are acces la feisbuc, s-a vorbit cu ură și s-a scris cu scuipați, că așa e la revoluții, – dar o ostilitate comandată de cine? Să se spună atunci până la capăt, clar, pe nume, cine o comandă, prin cine, cum, ca să știm ce avem de făcut. Altfel, amenințarea asta sună ca „agenturile” din decembrie 89.

Textul integral, pe ioanflorinwordpress.com