anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Părinţii l-au vrut prinţ, dar a ajuns un găinar

Judecătorii ieşeni l-au condamnat la puşcărie pe Prinţu Căldăraru, după comiterea a două furturi din buzunare.

GALERIE
furt buzunare
  • furt buzunare
- +

Părinţii l-au vrut prinţ, dar a ajuns un găinar: magistraţii Judecătoriei l-au condamnat pe Prinţu Căldăraru după comiterea a două furturi de buzunare. Prima faptă reţinută în rechizitoriul întocmit de Parchetului de pe lângă Judecătorie a fost comisă la începutul anului trecut. Pe 26 februarie, C.M. luase salariul şi a mers la un bar din zona CUG. După ce a băut bine, s-a urcat în autobuz, coborând în staţia Bucegi de pe Independenţei. Acolo se afla şi Prinţu Căldăraru. 

Când C.M. a coborât clătinându-se din autobuz, tânărul l-a luat de mână şi l-a ajutat să se aşeze pe o bancă. A profitat apoi de starea de ebrietate a victimei şi i-a sustras din buzunarul de la piept al gecii pe care o purta suma de 1.500 de lei. Apoi, a plecat grăbit spre Târgu Cucu. Deşi beat, C.M. şi-a dat seama că ceva nu este în regulă. Şi-a verificat buzunarul şi, constatând lipsa banilor, a încercat să-l ajungă pe Căldăraru din urmă. Fără succes, însă.

A doua faptă a fost comisă în ianuarie, anul acesta. După ce băuse cu nişte prieteni în Tudor Vladimirescu, A.A. s-a îndreptat spre magazinul de la parterul căminului T17. Înainte de a ajunge la magazin, de el s-a apropiat Căldăraru, care i-a sustras din buzunarul gecii, printr-o mişcare abilă, portofelul. Tânărul a simţit gestul şi l-a prins pe Căldăraru de braţ, cerându-i portofelul înapoi. Hoţul a lăsat să-i cadă portofelul şi l-a împins cu piciorul spre A.A., după care a fugit.

Reuşise însă să scoată din portofel cei 200 de lei pe care A.A. îi avusese. Prinţu Căldăraru a fost identificat în baza înregistrărilor surprinse de camerele video şi trimis în judecată. Pentru primul furt a fost condamnat la 6 luni de închisoare. La al doilea furt purtase mască, aşa că a fost judecat pentru furt calificat, printr-o interpretare în litera legii. Deşi furase de această dată doar 200 de lei, a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni. Prin contopirea celor două condamnări, a rezultat o pedeapsă finală de 1 an şi 8 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.