Părinţii lui Ionuţ Anghel, audiaţi la PICCJ în dosarul decesului fiului lor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 19.01.2022

Părinţii lui Ionuţ Anghel, audiaţi la PICCJ în dosarul decesului fiului lor

GALERIE
parintii lui ionut
  • parintii lui ionut
- +

Părinţii copilului de patru ani ucis de câini vagabonzi în Capitală, soţii Anghel, au fost audiaţi, luni, de procurorii parchetului instanţei supreme, în dosarul în care anchetatorii au început urmărirea penală pentru ucidere din culpă.

La ieşirea de la Parchet, tatăl lui Ionuţ, Valentin Anghel, a infirmat informaţia potrivit căreia el şi soţia lui s-ar fi constituit parte civilă în dosarul penal, cu pretenţii civile de un milion de euro.

Tatăl copilului nu a vrut să răspundă la alte întrebări formulate de presă.

Tot luni, Cristian Lemnaru a fost la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi anunţat că este pus sub învinuire în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 2.

Şeful ADP Sector 2 a declarat, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că se fereşte să dea declaraţii la acest moment, acuzaţia fiind "destul de gravă", iar cauza penală pe rol. El a precizat că luni s-a stabilit doar ca în zile următoarele să revină la Parchet, pentru a da o declaraţie completă, după ce îşi va pregăti apărarea.

Întrebat despre situaţia câinilor care în 2 septembrie l-au omorât pe copilul de patru ani, în apropierea Parcului Tei, Lemnaru a răspuns: "Niciodată nu a avut ADP-ul în grijă acei câini, câinii nu erau ai ADP-ului, iar terenul unde s-a întâmplat acea nenorocire nu aparţinea domeniului public".

Întrebat în legătură cu strângerea câinilor de pe străzi, Lemnaru a spus că "niciodată nu a fost responsabilitatea ADP".

"Consideră că şi în România, ca şi în alte ţări, parcurile nu trebuie îngrădite, reprezintă un loc public cu intrări şi ieşiri pentru oamenii care le folosesc", a mai spus Lemnaru.

Luni, a fost la Parchetul instanţei supreme şi Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului pe care Ionuţ Anghel a fost sfâşiat de câini. Acesta nu a făcut nicio declaraţie despre implicarea sa în acest caz.

Administraţia Domeniului Public al Sectorului 2, reprezentanţii SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu sunt urmăriţi penal în dosarul în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, vineri, că reprezentanţii legali ai Administraţiei Domeniului Public (ADP) al Sectorului 2, ai SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti, precum şi Constantin Ciorăscu au fost citaţi pentru a li de aduce la cunoştinţă învinuirile şi pentru a fi audiaţi în calitate de învinuiţi, în cauza având ca obiect decesul lui Ionuţ Anghel.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări în acest dosar pentru ucidere din culpă.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul preciza că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme.

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel şi verifică dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Aurica Anghel, bunica lui Ionuţ, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Carmen Secăreanu, preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei "Cuţu, cuţu", Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, şi Octavian Sandu, bărbatul care l-a adus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei, au fost audiaţi în acest dosar.

Şase câini au fost ridicaţi în 2 septembrie de pe proprietatea firmei de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel.

Unul dintre aceştia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Poliţiştii au amendat firma SC Tei Rezidenţial SRL, care are în administrare terenul unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel. Reprezentanţii firmei au primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu aveau un plan de pază a proprietăţii, declarau surse din Poliţia Capitalei.

De asemenea, paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ca între prieteni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X