Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Părinţii şi fiica s-au dat reciproc în judecată, din cauza averii. Judecătorii nu au dat dreptate niciunuia. Un caz demn de reţinut!

GALERIE
judecata, parinti, fiica, avere
  • judecata, parinti, fiica, avere
- +

Părinţii şi fiica şi-au dat întâlnire în faţa judecătorilor, încercând fiecare să scape de celălalt. Părinţii au cerut revocarea unei donaţii făcute fiicei lor. La rându-i, fiica a cerut revocarea uzufructului viager pe care părinţii şi-l rezervaseră, cerând ca aceştia să mai aibă dreptul doar la utilizarea unei treimi din casă. Judecătorii nu au dat dreptate niciuneia dintre părţi.

 

În urmă cu 10 ani, Angelica şi Ioan S. şi-au vândut apartamentul din Iaşi, donând fiicei lor, Ana F., 40.000 de euro. Banii aveau să fie folosiţi pentru cumpărarea în Valea Adâncă a unui teren de 1.100 mp şi a unei case de 106 mp. Părinţii şi-au rezervat dreptul de uzufruct viager, urmând să locuiască în comun cu familia fiicei lor, până la deces. În plângerea adresată în noiembrie 2020 Judecătoriei, părinţii au cerut revocarea donaţiei afirmând că viaţa lor devenise un infern. Ar fi fost supuşi constant de fiica lor unor insulte şi ameninţări cu moartea repetate, în acţiunile de hărţuire fiind antrenaţi şi ginerele şi copiii acestuia. Părinţii făcuseră şi o plângere penală împotriva fiicei, la care au renunţat însă ulterior. De cealaltă parte, Ana F. a precizat că, dimpotrivă, părinţii înfiinţaseră o tinichigerie şi vopsitorie auto fără autorizaţie.

Lucrările de reparaţii erau făcute în curte, care se umpluse de tuburi de oxigen şi acetilenă, vopsele, diluanţi şi diverse unelte. Supraîncărcarea reţelei electrice a casei prin utilizarea diverselor aparate necesare tinichigeriei crea un risc de incendiu. Femeia voise să amenajeze o fosă ecologică, dar părinţii se opuseseră, săpând în schimb o groapă la câţiva metri de casă, unde aruncau toate deşeurile. Împreună cu soţul său erau obligaţi să se limiteze la folosirea unei singure camere, iar cea a copiilor, situată în mijlocul imobilului, nu avea iluminat natural. Ana F. şi-a încheiat pledoaria afirmând că, dacă i s-ar fi explicat exact ce înseamnă uzufruct viager, nu ar fi aceptat donaţia, ci şi-ar fi luat o locuinţă pe credit.

Ambele părţi au apelat la ajutor public judiciar pentru plata taxelor de timbru. Judecătorii au acceptat ca soţii S. să plătească taxa de 5.003 lei în 24 de rate lunare şi au redus la jumătate taxa de timbru de 1.2556 lei pe care trebuia să o plătească fiica, eşalonând-o totodată în şase rate.

Legea permite revocarea unei donaţii dacă beneficiarul acesteia comite fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator. Aprecierea gravităţii ingratitudinii este făcută de judecător. Magistraţii Judecătoriei au apreciat însă că starea conflictuală permanentă dintre cele două familii nu este suficientă pentru a demonstra ingratitudinea. Faptul că Angelica S. îşi retrăsese plângerea penală îndreptată împotriva fiicei sale a fost interpretat de judecători ca o iertare, un motiv suplimentar de excludere a ingratitudinii. Pe de altă parte, Ana F. avea 27 de ani în momentul semnării ca beneficiar a contractului de donaţie şi nu exista niciun indiciu că lipsa de experienţă şi de cunoştinţe ar fi făcut-o să nu înţeleagă ce semnează. Magistraţii au decis respingerea ambelor cereri. Situaţia ar putea fi clarificată în favoarea părinţilor sau a fiicei de către Tribunal, care va analiza apelurile declarate de ambele părţi. Dosarul a intrat vineri pe rolul acestei instanţe, primul termen de judecată nefiind încă stabilit.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri