Parodii in fond

Subtitlu

vineri, 22 iunie 2007, 20:52
4 MIN
 Parodii in fond

Pe vremea cind Impuscatul era Stejar de Scornicesti, Primul Barbat al Tarii, Erou intre Eroi si, peste toate, erou al multor bancuri – la concurenta cu Bula, chiar confundindu-se cu acesta -, ei bine, in acei ani faceam o adevarata baie de risu’-plinsu’ cind ma intilneam cu amicul meu de la Radio Bucuresti, poetul Titus Vijeu, intr-un cerc restrins, ne dadea adevarate recitaluri, imitindu-l perfect pe Geniul Carpatilor de Curbura ca si, alternativ, pe halebardul acestuia, inflacaratul Adrian Paunescu. Desigur, cind il imita pe Ceasca, asistenta era mai selecta, teama de microfoane si de ciripitori fiind direct proportionala cu maretia personajului. Cum-necum, s-ar parea ca pe Titus nimeni nu l-a incondeiat mai acatarii, de-a trecut viu si nevatamat iarna vrajbei post-decembriste. Pe bardul de la Birca isi permitea sa-l parodieze in cercuri (literare) ceva mai largi, ba chiar atit de largi, incit era cunoscut, stimulat, aproape obligat de amici – fie ei din Suceava sau Timisoara, din Sighet sau Constanta, din Iasi sau din Craiova – „sa-i dea drumul", sa nu-i vaduveasca, adica, in ragazul lui pe acele meleaguri, de dulcea balacarire a celui care s-a dovedit a fi „porcul nostru de serviciu" (dupa propria-i evaluare). Paunescu a aflat, desigur, ca este unul – de altfel, se si cunosteau – care-l imita, cam la batjocura, iar Titus se astepta la ceva represalii, asa incit evita o intilnire fata-n fata cu modelul. Dar, la un moment dat, inevitabilul s-a produs. Titus, bine cladit, dar ochelarist timid, se astepta la o reactie violenta. „Am auzit ca ma imiti", l-a intimpinat „fiara". „Mda", a biiguit ochelaristul, e asa, o joaca…" si si-a plecat, spasit, capul. „Nu-i nimic, a bubuit halebardul. Citi mai multi ca tine! Sa afle natiunea!" Reclama era, pentru Paunescu, sufletul comertului cu latrinitatea.

Cam tot pe atunci a mai aparut un imitator, Ioan T. Morar, care, si ca infatisare, parea o sosie a lui Ceausescu. Diver(ti)sionistul i-a delectat mai ales pe cei din generatia ‘80, pe studentii participanti la festivaluri de satira si umor, noi putind ride cu gura pina la urechi abia dupa palitura din decembrie… Mai nou, TeMorar s-a lasat de… destructurari, de parodii si imitatii, gindindu-se ca vine o virsta cind trebuie sa faci ceva serios. Drept pentru care a devenit, linga poetul si umoristul ce era, un delectabil prozator, cu succes nu doar „de casa", ci si de critica.

De altfel parodia, umorul in genere, traverseaza o perioada de criza. Pe cine sa parodiezi azi, cind personajele vietii publice sint ele insele niste parodii?… Chiar si Divertis a obosit, nu mai are aplombul de-altadata. Nici materia prima nu mai e asa de frageda. „Bunicuta" mai iese la interval doar in momente critice pentru tara – cind se condamna comunismul, spre exemplu – sau pentru el insusi: cind oamenii rai si lumea rea ii tot atin cararea si-i amintesc de mineriade. Bat in lemn, dar „Bunicuta" seamana tot mai mult in acele momente – e si virsta poate – cu Impuscatul: spumega de furie si de neputinta impotriva celor ce nu pricep ca el, in iunie ‘90, a salvat tara de agenturile straine si de elementele fasciste! De aia a dat cu minerii prin Piata Universitatii.

Constantinescu, Tapul, e si el o parodie a celui care a fost: face figura unui dezertor ce incearca sa-si justifice gestul, miriie, ciriie, ii toarna pe cei ce-i fura alaturi, ii scormoneste la dosare pe cei ce stau acum in fruntea mesei, este vehement si justitiar dar, din pacate, si-a pierdut credibilitatea, cu care cistigase cindva electoratul. Polul de dreapta pe care vrea sa-l coaguleze valoreaza exact atit: un pol.

Vadim Tudor este varianta balcanica a lui Le Pen, cu precizarea ca, in timp ce cocoselul galic se infurie cind vede negru inaintea ochilor, Tribunul este doar antisemit si antiungur. Asta, la prinz. Seara stau si ei, ca oamenii civilizati, la o bere.

Marko Bela este varianta ungureasca a lui Vadim, cu deosebirea ca vorbeste putin (intr-o limba straina) si face mult.

Gigi Becali pare a fi reincarnarea lui Petrache Lupu de la Maglavit, daca acela ar fi avut oi. Ciudat este ca bolboroseala lui este inteleasa de vreo suta de mii de suporteri.

Ce ne-a mai ramas? A, Calin Popescu Tariceanu – un Cristian Tudor Popescu ajuns prim-ministru: necrutator si rece ca un sarpe de dudau,/ nu-l stirni, ca musca rau.

Cit despre Basescu: un edecar care trage barca pe uscat si se mira de ce-i asa de grea. Ca avea Mihai Ursachi, regretatul, o poema din doua versuri, repetate de nu stiu cite ori, ce parodiau mersul glorios, spre comunism, in zbor: „Incet si greu/ Incet si greu/ Incet si greu/ Incet si…" Si tot asa.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii