Parteneriate de succes şcoli – fabrici. Cele mai interesante proiecte ieşene pentru învăţământul dual
În cadrul Galei VET, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, patru licee au prezentat proiectele pentru învăţământul dual pe care le-au implementat şi au avut un real succes. Evenimentul a reunit elevi, profesori, reprezentanţi ai companiilor partenere, beneficiari în anul şcolar 2022-2023 ai experienţelor de succes din învăţământul dual, proiecte POCU şi Erasmus+ VET.
În cazul învăţământului dual, şi-au prezentat proiectele Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Iaşi – „Prima promoţie de învăţământ profesional dual la Leonida”, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, Iaşi – „Viitorul sună bine de la înălţime…- experienţa AEROSTAR”, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” – „Un parteneriat de suflet: Phinia –Sturdza” şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iaşi „Provocări profesionale în formarea deprinderilor practice în învăţământul profesional dual – CEVM”
Elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iaşi au vorbit despre proiectul POCU /633/6/14/130745 pe care l-au implementat, „Profesionalizarea elevilor prin finanţări nerambursabile”, iar în cazul proiectelor Erasmus+ VET, au fost evidenţiate activităţile a zece licee: „Liceul Tehnologic de Electronicã şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu” Iaşi, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Iaşi, Şcoala Profesională Plugari, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Paşcani, Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iaşi, Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Economic Administrativ, Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” Miroslava şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iaşi.
Învăţământul dual, o oportunitate pentru elevi
Învăţământul dual a demonstrat că reprezintă o oportunitate semnificativă pentru elevi, deoarece compania PHINIA/BorgWarner a fost implicată în facilitarea acestuia la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” şi la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”. Elevii au beneficiat de evaluare conform normelor şcolare, au fost implicaţi în activităţi practice în fabrică, au primit burse profesionale şi au avut şansa de a lucra în ateliere performante.
Despre prima promoţie de învăţământ profesional dual de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Iaşi reprezentantul PHINIA a mărturisit, în cadrul Galei VET, că au fost „foarte mulţumiţi”. Elevii prezenţi la eveniment au menţionat că „proiectul învăţământului dual este un proiect pentru viaţă”, întrucât ei au oportunitatea de a-şi dezvolta competenţele şi au acces la cele mai noi tehnologii pentru aplicaţiile practice.
Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” din Iaşi a avut succes şi cu un al doilea parteneriat cu Aerostar, o companie din industria aerospaţială. Elevii au contribuit la repararea şi modernizarea aeronavelor, directoarea şcolii, Cristina Bida, mărturisind că abia aşteaptă să urce într-un avion la care au lucrat elevii ei. „Am atât de mare încredere în ei, încât mă voi urca în acel avion, fiindcă sunt convinsă că aşa cum sunt cei mai grozavi elevi, vor fi şi cei mai buni angajaţi”, a spus aceasta.
Despre „Provocări profesionale în formarea deprinderilor practice în învăţământul profesional dual” au vorbit elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Iaşi, care au avut ocazia să lucreze la diverşi retaileri, în funcţie de specializările lor.
Despre proiectele VET
VET, sau „învăţământul profesional şi tehnic”, se concentrează pe pregătirea tinerilor pentru locurile de muncă, dezvoltând competenţe tehnice şi practice specifice domeniului lor. Acest tip de învăţământ este folosit cu precădere în sectoare precum serviciile hoteliere, comerţul cu amănuntul, construcţiile civile, contabilitatea şi activităţile de birou. Acest tip de învăţământ creează potenţiali angajaţi pentru companii şi organizaţii, contribuind la dezvoltarea competenţelor necesare într-un anumit sector.
Publicitate și alte recomandări video