Parteneriate noi între localități din județul Iași și Republica Moldova
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Parteneriate noi între localități din județul Iași și Republica Moldova

GALERIE
iasi
  • iasi
- +

Doisprezece reprezentanţi ai tot atâtor comune ieşene au semnat vineri acordul final de înfrăţire cu tot atâtea localităţi (centre de comună) din raionul Hînceşti, Republica Moldova. 

Au participat la ceremonia din oraşul Hînceşti atât primarii unor comune din estul judeţului, cum sunt Holboca, Ungheni şi Moşna, dar şi reprezentanţii unor comune din vest - Valea Seacă, Mirceşti. Din delegaţia românească au făcut parte Maricel Popa şi Tudor Jijie, preşedintele, respectiv directorul executiv al Asociaţiei „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru“, iar din partea moldovenească - preşedintele raionului Hînceşti, Ghenadie Buza.

Procedurile necesare acestui „val“ de înfrăţiri au fost iniţiate în noiembrie trecut, cu colaborarea Ministerelor Afacerilor Externe şi Dezvoltării Regionale. Potrivit declaraţiilor lui Tudor Jijie, în prezent sunt 300 de astfel de acorduri în cadrul Asociaţiei - care cuprinde judeţele Iaşi, Vaslui şi Prahova, respectiv toate raioanele Republicii Moldova fără Transnistria şi Găgăuzia. Acordurile de înfrăţire sunt menite să înlesnească colaborarea inclusiv financiară, inclusiv de cofinanţare a unor proiecte cu administraţiile locale din stânga Prutului, în domenii ce urmează să fie stabilite de comun acord.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X