
Partidele desprinse din USR, sub prag. Voturile lor, circa 500.000, redistribuite, inclusiv la suveraniști

Partidele fondate de politicieni plecați din USR – REPER, DREPT și SENS – nu reușesc să atingă pragul electoral și ratează intrarea în parlament, după numărarea a peste 95% din voturi. În total, cele trei partide au fost votate de aproximativ 500.000 de români.
Dintre cele trei, singura formațiune care a reușit să se apropie de 3% (2,82%, față de 5% cât este pragul electoral) a fost SENS, Partidul Sănătate, Educaţie, Natură, Sustenabilitate. Mai exact, SENS a luat aproximativ 259.000 de voturi.
REPER-Reînnoim Proiectul European al României, partidul pro-european fondat de Dacian Cioloș, fost președinte al USR și fost premier al României, a obținut doar 1,35%, fiind votat de aproximativ 122.000 de alegători.
DREPT – Dreptate și Respect în Europa Pentru Toți – este fondat și condus de fostul europarlamentar, Vlad Gheorghe, și este susținut la Iași, printre alții de Cosette Chichirău. La alegerile de duminică, DREPT a obținut 1,15%, fiind votat de puțin peste 110.000 de români.
Voturile celor trei partide, cu o agendă clar pro-europeană, se vor redistribui la partidele care au trecut pragul, inclusiv la suveraniștii de la AUR, SOS și POT.
CITESTE SI: LIVE – Scor final: PSD, pe primul loc și la Iași. USR, în fața PNL la Senat
Publicitate și alte recomandări video