Două vorbe mici, spuse cu lipici, vorba cântecului, despre listele liberalilor ieșeni pentru candidaturile la parlament, liste finalizate alaltăseară cu mare scandal, din ce a răzbătut până în mijlocul rondului din Podu Roș, la sediul de partid.
Să le luăm așadară pe căprării, în ordinea gradelor, fie ele stele, table sau trese soldățești. Deci:
– Din prima trebuie să observăm, stimați telespectatori, că dom’ Costel, cel căruia nu puțini îi cântau mai pe la câșlegile de primăvară prohodul politic -că nu va mai prinde nominalizare liberală la candidatură la Cejău, că câr, că mâr -, iată că, din ce vedem pe listele actuale, a încălecat complect filiala, punând pe acestea doar oameni de-ai lui. Totul culminând, cum poate ați observatără deja, cu amicul de concedii înfipt în capul listei de la Senat, și cu finul pus pe locul al doilea, după șef, pe lista de la dipotați. Ce mai vreți, mai mult de-atâta, în materie de jemanfișism politic cu mușchiul arătat spre alegători?
– Doi la mână: unde e, totuși, nea Mihăiță în toată această ecuație cu cel puțin cinci necunoscute? Cum au observat deja unii urmăritori atenți la detalii ai chestiunii, pentru selecția primară de candidaturi s-au înscris 21 de nume, după cum s-a comunicat oficial, dintre care 4 s-au retras. Boon: cum se face atunci că listele conțin 15 nume, câtă vreme 21 minus 4 dau, în baza zece de numerotație, exact 17? O fi în altă bază, sau aicea ar sta ascuns și misterul dispariției candidaturii anunțate de premarele Mihăiță? Sau, cine știe, poate ambele…
– după sinatorul Brătescu, lumea bărfește că, având în vedere poza pusă pe pagina sa de feisbuc imediat după anunțul listelor, poză din tinerețe, de la nunta sa, încă un liberal notoriu de la Iași semnalizează dreapta, apoi pune pe avarii, semn că urcă în fața politichiei valorile familiei. Este vorba de vicele Dangă de la Cejău, despre care mulți spuneai că ar trage sfori și curmeie pentru un loc viitor la căldurica Parlamentului. Întrebând însă și pe alături, auzim că explicația ar putea fi și taman inversă: omul și-a negociat puteri sporite în viitorul Cejău, din moment ce finul lui dom’ Costel, actual vice și el, va pleca sigur în Parlament. Mna, acuma ziceți și voi: decât codaș la oraș, la Bucale, nu mai bine în satul tău fruntaș?
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video