anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Pas important pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru tumorile canceroase

GALERIE
tratament
  • tratament
- +

Cel mai amplu studiu pentru analizarea genomului tumorilor canceroase a arătat cea mai cuprinzătoare imagine de până acum a modului în care erorile ADN favorizează creşterea celulelor tumorale. Cercetătorii spun că rezultatele, publicate în revista Nature şi în alte 17 jurnale, pot deschide calea către secvenţierea completă a genomului tuturor tumorilor. Aceste secvenţe pot fi folosite pentru a găsi un tratatment pentru fiecare pacient.

Aproximativ o mie de cercetători internaţionali au lucrat, timp de şapte ani, la descifrarea genomul cancerului, ceea ce va contribui la înţelegerea procesului de mutaţie a celulelor canceroase, la punerea unui diagnostic în fază incipientă şi la dezvoltarea de noi tratamente. Descoperirea a fost făcută sub numele Pan-Cancer, iniţiativă la care au participat aproximativ 1.000 de cercetători. Ei au analizat tumorile de la 3.000 de pacienţi cu 38 de tipuri de cancer. 

Potrivit oamenilor de ştiinţă, aceasta este cea mai amplă analiză făcută până în prezent în câmpul genomicii cancerului. „În ultimele două decenii, comunitatea ştiinţifică a realizat că, în principal, cancerul este o boală a genomului, stimulată de acumularea graduală a mutaţiilor în celule”, a declarat Lincoln Stein de la Institutul pentru investigarea cancerului din Ontario (Canada).

Anomaliile genetice sunt sursa dezvoltării subtipurilor de cancer, astfel încât secvenţierea datelor unei singure biopsii poate furniza o imagine a schimbărilor ce au loc într-un loc anume, la un moment dat. Aceste mutaţii alterează mecanismele astfel că celulele cresc gradual şi interacţionează cu cele din jur. Într-un organism uman se produc miliarde de mutaţii, însă o mică parte dintre ele derivă în cancer.

Observaţiile făcute până la această dată sugerează că genomurile cancerigene analizate conţin, în medie, patru sau cinci mutaţii relevante. În 91% dintre mostrele studiate, cercetătorii au identificat cel puţin o genă responsabilă cu cancerul, în timp ce în cazul a 5% dintre tumori nu au reuşit să găsească piste ale mutaţiilor care au provocat boala. Stein a spus că majoritatea studiilor genetoce făcute asupra cancerului până acum s-au limitat la analizarea exonului, fragment al ADN care este responsabil cu codarea proteinelor şi care reprezintă aproximativ 1% din genom.

„Să contruim un portret al genomului cancerului folosind doar datele exonului este ca şi când am încerca să rezolvăm un puzzle cu 100.000 de piese când lipsesc 99% dintre ele şi nu avem cutia lui cu imaginea completă pentru a ne ghida”, a mai spus Stein.

Centro Nacional de Supercomputación de Barcelona (BSC), care a participat la studiu, a transmis că proiectul a generat harta „cea mai completă” a genomului cancerelor şi că cercetătorii implicaţi au descoperit „cauzele cancerelor care nu aveau explicaţie până acum”, au detaliat factorii ce cauzează boala şi s-au concentrat pe mecanismele care provoacă dezvoltarea acesteia. Concluziile Pan-Cancer sunt „cheia pentru dezvoltarea medicinei personalizate, odată ce secvenţierea genomului unui cancer va fi obişnuită în domeniul clinic”, a spus Ico Gut, directorul Centro Nacional de Análisis Genómico din Spania.

„Într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom putea diagnostica tipul de tumoare cu prezicie, prezice cu mai multă certitudine evoluţia unui cancer şi ce tratament trebuie să alegem”. Următorul pas în această cercetare va fi compararea datelor genetice cu istoricul clinic al pacienţilor pentru a aprecia relevanţa fiecărei mutaţii, pentru a prezice evoluţiile şi răspunsul la tratamente.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.