
Pățanie de-ți pui mâinile-n cap la marginea Iașului. Un tânăr care a vrut doar să meargă la toaletă s-a trezit bătut măr și jefuit. Venea de pe Litoral

Bunăvoința unui tânăr care și-a cinstit proaspeții amici pe banii lui nu a făcut decât să le stârnească acestora lăcomia. La plecarea din crâșma în care băuseră până la închidere, l-au bătut măr pentru a-l jefui.
Pe timpul verii anului trecut, Ștefan P. a lucrat în județul Constanța, la un restaurant. S-a întors în Iași pe 5 septembrie. A făcut unele cumpărături în Palas, iar apoi a luat un microbuz pentru a ajunge acasă, în Satu Nou, comuna Schitu Duca.
A coborât cu 15 kilometri înainte de destinație
A coborât însă la Poieni, cu aproximativ 15 km înainte de destinație, pentru că simțea nevoia de a merge la toaletă. Cu această ocazie, a oprit în barul „La Bodron”, să bea o bere. De la una, a ajuns la mai multe, stând pe terasă aproape patru ore. Nu singur însă, ci în compania a trei tineri pe care nu-i cunoștea, dar cu care s-a împrietenit în jurul sticlei. În mai multe rânduri, Ștefan P. le-a oferit acestora câte o bere, pe banii lui.
Aproape de ora 20.00, gestionara le-a cerut tinerilor să plece, pentru a închide.
Ștefan P. s-a îndreptat spre stația de autobuz, aflată în imediata apropiere, însoțit de prietenii de pahar. Aceștia i-au propus să nu mai plece acasă, ci să rămână cu ei. De asemenea, au început să-i ceară țigări, iar apoi bani, de-a dreptul. Refuzul lui Ștefan P. i-a întărâtat, cei trei devenind tot mai insistenți. În următoarele 10 minute, tânărul a sunat de două ori la o firmă de taxiuri, pentru a pleca mai repede, dar fără noroc. Până la urmă, cei trei au început să-l lovească cu pumnii și picioarele, în zona feței și a capului. Unul dintre ei i-a smuls borseta de la brâu, în care mai avea 2.000 de lei, telefonul Oppo A78, o țigară electronică, o pereche de căști și actele personale, după care au fugit.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Pe marginea drumului, în ploaie, murdar de noroi, cu fața sângerândă
Ștefan P. a rămas pe marginea drumului, în ploaie, murdar de noroi, cu fața sângerândă, încălțat doar cu o sanda, făcând semne mașinilor pentru a opri. Aflat în drum spre Iași, un șofer a oprit și l-a luat, lăsându-l la Secția 5 de Poliție din Bularga. Agresorii au fost identificați în scurt timp, incidentul fiind suprins de camerele video ale magazinului.
Dosarul a fost trimis în instanță la mai puțin de o lună de la depunerea reclamației de către victimă. Între timp, Ștefan P. nu mai avea însă nicio pretenție. La o săptămână după incident, își primise banii înapoi de la agresorii săi. În aceste condiții, și magistrații Judecătoriei s-au arătat indulgenți. Adrian Nedelcu, Eduard Grigoraș și Raul Zamfirachi Popa au fost condamnați la câte doi ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de patru ani. Pronunțată marți, sentința poate fi contestată cu apel.
Publicitate și alte recomandări video