
UPDATE Pățaniile unui fost prefect la cumpărături. În loc de cozonac de post a primit o „pâine colorată”

Nicușor Păduraru, fost prefect al Iașului, povestește pe Facebook cum a cumpărat dintr-un supermarket un ”cozonac” fără nicio urmă de cacao și cu câteva stafide.
UPDATE – Iată și răspunsul Carrefour:
”Vă mulțumim că ne-ați semnalat această situație și ne pare rău pentru disconfortul creat. Înțelegem nemulțumirea referitoare la cozonacul cumpărat din magazinul Carrefour Iași Felicia și vă asigurăm că sesizarea a fost transmisă mai departe pentru o verificare amănunțită. Vă rugăm să ne oferiți, într-un mesaj privat pe pagina noastră de Facebook, un număr de telefon la care să puteți fi contactat pentru soluționare. Așteptăm vești din partea dumneavoastră și, încă o dată, ne pare rău pentru neplăcerea avută. ”
ȘTIRE INIȚIALĂ
”Cozonac de post, cu nucă, stafide și rahat, de la Carrefour (str. Bucium, Iași)….Singurele urme sunt de stafide, cât despre restul…se vede în imagini. Să zicem că aș fi fost cârcotaș dacă eram nemulțumit de prea mult cacao cu nucă sau prea puțin. Dar chiar să nu se vadă nici o urmă, mai rar așa performanță. Felicitări, sunteți la un pas de Cartea Recordurilor”, spune fostul prefect.

În final adaugă: ”PS: Tocmai ce Carrefour mi-a scos tagul, bănuiesc că au și ei mândria lor. În loc de eventuale scuze și promisiuni de măsuri, au un alt fel de politică de CSR, a struțului. Felicitări stimabililor!”

Sursa: Nicusor Paduraru
Publicitate și alte recomandări video