Patimile ministrului Cioroianu

Scriind despre domnul Adrian Cioroianu, admirabilul nostru ministru de Externe, am fost cuprins de o stare tulbure. Era ca si cum as fi pasit intr-o zona interzisa, bintuita de spirite malefice. Si atunci m-am intrebat: nu cumva asupra galantului nostru ministru planeaza un blestem? Poate ca, din varii motive, cineva i-a pus gind rau. Altfel nu se explica strania sa metamorfoza.

Dintr-un intelectual subtire, provenit din rindul societatii civile (via Dilema), peste noapte, domnul Cioroianu se transforma intr-un personaj indezirabil. Unii zic ca la mijloc ar fi mina presedintelui, care, invidios fiind pe statura impozanta a acestui Casanova oplosit de citva timp la curtea PNL-ului (sa nu uitam ca domnul Tariceanu l-a indicat drept unul din candidatii la presedintie), a adunat o parte din consilierii sai, ce practica, printre altele, meditatia transcedentala, si le-a dat porunca tainica sa mediteze si la soarta ministrului de Externe, incilcindu-i mintile. Pai, va dati seama si dumneavoastra in ce postura s-ar pune domnul Basescu cind ar aparea la intilnirile bilaterale de rang zero cu un barbat cu un cap mai inalt decit el, frumos si mai ales destept?! Presedintele a dat ordinul tacit, iar consilierii l-au executat pe loc, turnind un pic de turnesol in creierul lui Cioroianu, care a prins imediat o pojghita verde. La reuniunile bilaterale apar azi un presedinte nu prea frumos, dar destept, si un ministru de Externe care, de cite ori are ocazia, da foarte inteligent din cap. E, poate, si acesta un mod sublim de-a face politica externa…

Altii zic ca la mijloc ar fi vorba de o razbunare mult mai crunta, ce tine de destin. Nu stiu citi isi mai amintesc ca, la sfirsitul anului trecut, la finala concursului "Mari romani" organizat de TVR, domnul Cioroianu, in calitate de istoric, a avut misiunea de-a fi aparatorul maresalului Ion Antonescu. Ei bine, spre surpriza tuturor, istoricul, gindindu-se, probabil, la viitoarea sa cariera politica, din aparator s-a transformat intr-un crunt acuzator. Impresia pe care a lasat-o atunci domnul Cioroianu nu a fost tocmai agreabila. In afara de oportunismul ce transparea dincolo de masca afisata a unui martor impartial, viitorul ministru a dat dovada de lipsa de tact si nestapinire de sine. Prestatia sa a fost una agresiva. La prima aluzie ironica a lui Andrei Gheorghe, istoricul a sarit ca ars, replicind extrem de grosolan, astfel ca dialogul dintre cei doi s-a transformat in scurt timp intr-o paruiala in toata regula. Urmarindu-i evolutia, unii zic ca disputa cu Andrei Gheorghe ar fi totusi floare la ureche fata de lupta nevazuta pe care istoricul o are cu un alt personaj trecut de mult, ce-i drept, nu chiar cu voia sa, in lumea umbrelor. E vorba de maresalul Antonescu, al carui spirit, avid de razbunare, il urmareste pina si-n desert… Sustinatorii acestei ipoteze sint de parere ca domnul Cioroianu traieste o drama de esenta hamletiana, a carei finalitate e previzibila pentru un ochi atent. Il paste fie o sinucidere, fie o scurta internare la o clinica de psihiatrie…

In fine, in lumea mondena a capitalei, avida de can-can-uri, circula si alte zvonuri, care de care mai absurde. Nu credem ca e cazul sa insistam asupra lor. Totusi, unul singur ne-a ramas in minte. Cica tulburarea i s-ar trage nu de la Basescu, nici de la   Antonescu, ci ca toata aceasta intorsatura de mate ar porni de la Andreea Marin, care, acum, la sfirsit de toamna, cind se numara bobocii, s-a gindit sa-i faca niscaiva surprize. Se mai vehiculeaza inca un nume: Fenechiu, care, cica, ar dori sa creeze in partid o diversiune… In fine, nu insistam: unde nu-i foc, nici fum nu iese. Cert este ca cineva, totusi, ii joaca feste…

Asa se explica faptul ca desertul egiptean persista ca o pata, luind mereu un alt contur in creierul lui Cioroianu. Recent, Satana l-a ispitit din nou. Caci, fara sa fie intrebat de nimeni despre acest subiect, care fusese deja pe jumatate ingropat de presa, ministrul Cioroianu, invocind  "dreptul la libera exprimare", a tinut sa precizeze: "Poate ca trebuia sa fiu mai atent in momentul in care am facut aceasta afirmatie (s.n.), dar imi mentin opinia ca nu consulii si diplomatii Romaniei creeaza probleme in afara, ci oamenii care sint certati cu legea. Sigur ca solutia nu este trimitirea lor in desert, asta e foarte limpede, si nici n-o sa se intimple prea curind…".

Trebuie sa recunoastem ca domnul ministru Cioroianu are si de data aceasta perfecta dreptate. N-ar fi fost rau ca domnia sa, "in anumite momente", tinind cont ca reprezinta statul roman, sa fie mult mai atent. Discursul sau e pe cit de banal, pe atit de imprevizibil si incilcit. Probabil, pentru domnul ministru de Externe, diplomatia e sinonima cu incoerenta. Pentru bolmojeala de care da dovada, l-ar invidia oricind un Farfuridi, care vorbeste generalitati tocmai pentru a nu fi prins cu mita in sac. Metoda lui ridicola nu da niciodata, totusi, gres. Dommnul Cioroianu adopta cumva aceeasi tactica, dar fara un rezultat. Vrind cu tot dinadinsul sa iasa in evidenta (sa para destept), domnul ministru o da mereu in bara. El este incapabil sa spuna (cum face, de pilda, presedintele Basescu) c-a gresit. Nu, Cioroianu isi incolaceste mereu discursul printre degete, cautind sa iasa basma curata. Se opreste, insa, de fiecare data, la jumatatea drumului. De obicei, acolo unde-i locul mai moale si fetid. Scapind din colturile gurii o sudalma, da indarat. De aici si esecul iminent. Si senzatia de goliciune.

Intorcindu-se de unde a plecat, ministrul de Externe cauta iarasi o portita de iesire. Fiind orgolios din fire, domnul Cioroianu nu va recunoaste nici in ultimul ceas ca a pornit-o pe un drum noroios si ca s-a intors tocmai pentru ca a dat de o fundatura. Nu, ministrul o va tine pe-a lui, cautind sa-si acopere calea cu o haina de vorbe peticita cu expresii fals sclipitoare, cum s-a intimplat si dupa revenirea din Egipet, si acum. Urmariti-i discursul: ceata, ceata si iar ceata. Si, din cind in cind, cite-o bita-n balta.

Curios e faptul ca domnul Cioroianu da de apa, vorbesc de mocirla, chiar si atunci cind navigheaza in plin desert. "Sigur – zice domnia sa – ca solutia nu este trimiterea lor in desert, asta este foarte limpede, si nici n-o sa se intimple prea curind…". Pentru cine este limpede, nu stim. Domnul Cioroianu, pe undeva, totusi precizeaza faptul ca statul roman nu achizitioneaza, deocoamdata, parcele in desert, din motive strict birocratice. Dupa cum nu achizitioneaza inca terenuri pe Marte sau pe Jupiter. Nu trebuie sa fim, insa, foarte pesimisti. Intr-un viitor ceva mai indepartat, solutia Cioroianu s-ar putea sa ni se para o floare la ureche fata de ceea ce se va intimpla in realitate. Politicienii nostri sint cit se poate de inventivi. Chiar si cei cu mintea incilcita…

Eu zic, insa, ca, spre final, sa nu privim doar raul in fata, ci sa cautam si partea buna a lucrurilor. Sfintul Ioan Scararul spune undeva ca boala mintii ne este trimisa de Dumnezeu "spre curatirea pacatelor" si "smerenia mindriei". Incilceala mintii ministrului nostru de Externe nu e eterna, ci trecatoare. Ea e legata, poate, doar de functie. Odata cu debarcarea, lucrurile se vor dezlega de la sine. Vrajile vor cadea. Si, odata cu ele, si infumurarea. Si ceata. Mintea lui Cioroianu se va limpezi atit de mult, incit domnia sa se va intoarce la Dilema, unde isi va relua rubrica obisnuita… Cit despre gafe, sa nu disperam. Se intimpla si la case mult mai mari (vorbesc de casa mintii!). Mai adineauri, insusi Liiceanu, scolit in Platon si in Heidegger, intrebat fiind despre iubire, a spus, cu aproximatie, urmatoarele: "Sint intr-o relatie amoroasa cu mine insumi si cu poporul roman…". Nu-i asa ca-i tare?

Publicitate și alte recomandări video