Patologia „comunicării”?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

CETATEA UNIVERSITARA

Patologia „comunicării”?

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

 Leit motivul verbal al comunicării e mai curând un simptom al deficitului de comunicare autentică, al aflării actului de comunicare, de fapt, în suferinţă. Şi, ca revers, un simptom al dependenţei de jocuri şi de internet, care uzurpă adevărata comunicare.

Sunt unele vocabule a căror revenire insistentă trebuie socotită, într-un fel sau altul, simptomatică. Adesea, în mare măsură prin contagiune, prinse din zbor şi repetate până la saturaţie, totodată tocmai astfel din ce în ce mai sărăcite de adevăratul, deplinul lor sens, din care aproape că te miri dacă mai rămân în circulaţie fie şi măcar vagi ori nebuloase urme. De o asemenea semantică, diluată până la semne clare de preluare ca în neştire şi repetitivă folosire inerţială, suferă sub ochii şi mai ales în auzul nostru, al tuturor, mai cu seamă informaţie şi comunicare, de care dai cam la tot pasul, oriunde, oricând, la oricine.
Neîndoielnic, măcar în parte, voga lor se explică şi prin tipare şi clişee care bântuie în publicitate. Iar aceasta trimite la rândul ei la avântul, chiar boom-ul tehnologiilor comunicării şi informaţiei, fenomen de o realitate a prezenţei lui în viaţa cotidiană şi cu implicaţii şi urmări de necontestat, pretutindeni în lume. De pildă, dacă-i întrebi pe „bobocii” de la Litere de au sau nu lectura operelor literare incluse în programa obligatorie pentru bacalaureat, cel mai adesea răspunsul lor, abia ieşiţi cu bine din „sângerosul” bac, sună adesea aşa: „Am informaţia”. Tradus: „N-am citit, dar m-am informat de pe net”. Însă despre cum stăm cu „informaţia”, poate altă dată, mai pe larg şi mai aprofundat, pentru că merită. Acum despre „comunicare”.
Sunt în autobuz, şi chiar în faţa mea, pe două locuri învecinate, stau doi adolescenţi, liceeni cu siguranţă, care schimbă din când în când, numai rareori şi cu zgârcenie, câte un cuvânt. Se cunosc bine, nu e nicio îndoială, nu pentru că şi-ar fi străini unul celuilalt sunt aşa de scumpi la vorbă, aproape monosilabici. Nu, explicaţia e cu totul alta şi cât se poate de la vedere. Amândoi, şi băiatul, şi fata, au privirile aţintite continuu asupra micilor ecrane ale telefoanelor lor mobile, racordate în acelaşi timp la comenzile digitale. Probabil jocuri. În rest, nu par a avea să-ţi spună nimic. Sunt mult prea concentraţi, prea absorbiţi, pe o altă direcţie.
E aceeaşi imagine, de fiecare zi, pe care în timpul anului şcolar şi universitar o am la ora la care merg spre Universitate, în tramvaiul sau în autobuzul plin de liceeni în drum către şcolile lor. Acum nu e o oră de vârf al transportului în comun, sunt şi destule locuri neocupate, nu mai încape nici urmă de bănuială a vreunei impoliteţi (faţă de persoane cărora le-ar putea oferi locul pe scaune) mascate în interesul acaparat total de ceea ce văd pe telefoanele mobile, nu-i aşa? E altceva, de o altă natură, îmi zic. Dar ce anume?
Pe când astfel de „jucării” ale tehnologiilor comunicării încă nu erau atât de răspândite, încă nu se intrase cu totul în „era” lor, îi auzeam frecvent pe şcolarii tot aşa de matinali ca şi mine vorbind între ei despre eseul dat de profa de română, despre emisiuni tv, competiţii sportive, spectacole de teatru şi filme, uneori rezumate într-un limbaj de un (involuntar) comic datorat clişeelor generaţiei lor. Cred că am şi scris uneori despre aşa ceva. Oricum, mi se păreau mai vii, mai ei înşişi, mai autentici, pe atunci, decât astăzi, decât cei de acum, cu „barierele” lor digitale, care îi izolează parcă unii de alţii şi-i însingurează astfel, făcându-i să ne apară (nu cred că numai mie) mai trişti, cu mai puţină viaţă în ei, faţă de sporovăitorii, povestitorii şi bârfitorii de odinioară.
Ei, da, se întâmplă şi să asişti, fără voie, la recitaluri de comunicare pe aceleaşi portabile, scoase pentru o vreme din sfera jocurilor sau a internetului, de exemplu, în tren sau în vehicule de transport rutier, uneori cu „companioni” de călătorie care nu tac decât pentru a schimba sau a asculta conlocutorul, şi asta de-a lungul unui drum de nu doar câteva ceasuri. Ce vreţi, cu atâtea „minute gratuite”?! Concurenţa publicitară acerbă şi inventivă arată că „jucăriile” acestei ere a comunicării se vând bine, că din asta se fac bani, nu glumă. Cumşi ce se comunică e o altă poveste. Dar leit motivul verbal al comunicării e mai curând un simptom al deficitului de comunicare autentică, al aflării actului de comunicare, de fapt, în suferinţă. Şi, ca revers, un simptom al dependenţei de jocuri şi de internet, care uzurpă adevărata comunicare.
 
Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al.  I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Lapoviță

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.